Hope Concert și pătuțurile roase cu dinții de neputința copiilor

Duminica trecută a avut loc cea de-a patra ediție a Concertului nostru devenit tradițional, de la Ateneul Român. A fost încă o ediție spectaculoasă. Violonistul Alexandru Tomescu, soprana Irina Iordăchescu, renumitul Dan Bittman, vocea de excepție a Paulei Seling, ansamblul de violoncele al maestrului Marin Cazacu, pianistul Andrei Licareț, Feli, cu apariția ei caldă și, ca să fie chiar o enumerare spectaculoasă, actorul Marius Manole - au făcut ca seara de 10 aprilie să rămână memorabilă pentru cei aproape 800 de oameni care au fost acolo. Primul Ministru, Dacian Cioloș și distinsa sa soție, Valerie Cioloș Villemin, ne-au onorat cu prezența. Discursul Premierului a mers la țintă: orice copil are nevoie de iubirea unei familii și, atât cât e la cârma guvernului, va face tot ce poate pentru a transpune în realitate acest adevăr fundamental. Am fost plăcut surprins să remarc mult bun-simț, smerenie, respect în interacțiunea cu cei prezenți la Ateneu, dar și prețuirea domniei sale ceea ce am făcut noi, Hope and Homes for Children, vreme de 18 ani în România. Prințesa Marina Sturdza a fost alături de noi, ca de obicei și, pentru tot ceea ce a făcut în ultimii 18 ani pentru Hope and Homes for Children, i-am acordat un Lifetime Achievement Award. Kaufland, un susținător strategic, a primit distincția Investitorul Social al Anului, iar Pro TV au fost distinși cu premiul Susținătorul Media al Anului.

Vă mărturisesc că am vrut să transmitem niște mesaje cheie prin Hope Concert 2016, și anume:

1. O viață normală înseamnă o copilărie petrecută într-o familie. Suntem pregătiți pentru viață și putem să ne aducem o contribuție în societate doar în măsura în care am avut parte de o copilărie trăită alături de părinți și de bunici, sau de oameni care să ne ofere afecțiune.
2. Sute de mii de copii sunt expuși riscului de excluziune socială și de ruperea de propria familie. Sărăcia și prea puținele modalități reale de prevenire a abandonului duc la adevărate drame personale, devenite simptomatice în toată țara. Acceptarea acestei stări de fapt generează consecințe cu un factor de propagare exponențial, materializat prin integrarea dificilă a tinerilor care părăsesc protecția specială, prin șomaj, prin lipsă de încredere în sine și, în cele din urmă, prin repetarea unui ciclu vicios al excluziunii sociale, o dată deveniți adulți. Vrem ruperea acestui ciclu al sărăciei și de asta am venit cu propuneri și cu o contribuție solidă la Pachetul Integrat pentru Combaterea Sărăciei, promovat de Guvernul României. E nevoie de o plasă de siguranță pe cicluri de vârstă, de la perioada sarcinii, până la bătrânețe, pentru o oferi protecție socială într-un mod uman și țintit pe nevoile diversificate ale oamenilor care sunt, eminamente, diferiți. Sunt necesare măsuri integrate și transversale pentru familie, iar această abordare are potențialul să ducă la o viață mai bună pentru sutele de mii de familii extrem de vulnerabile din țara noastră. Sărăcia generează sărăcie. Excluziunea socială generează și mai multă excluziune socială.Lipsa afecțiunii în copilărie dă naștere izolării și inadaptării.
3. Ne încurajează faptul că România și-a asumat eradicarea instituționalizării ca formă de așa-zisă ”protecție” a copilului, până în 2022. Pentru că pereții unui orfelinat, oricât de frumos ar fi zugrăviți, nu pot înlocui îmbrățișarea părintească. Pentru că mobilierul sau televizorul nu înseamnă nimic în absența unei familii care să te iubească atunci când ești copil. Și pentru că un sistem rigid, rece și aproape militarizat nu are cum să pregătească un copil sau un tânăr pentru viața independentă. Îl poate doar traumatiza prin abuzul psihic și prin absența atașamentului esențial în dezvoltarea oricărui copil. Pentru că sistemul de protecție a copilului în țara noastră trebuie să fie axat în jurul ideii de familie și în jurul nevoilor de bază, mai ales de afecțiune și de atașament, ale copilului.
4. Prevenirea separării copilului de familie să devină principala preocupare a autorităților publice, fie că vorbim de cele de la nivel național, județean, sau local. Cel mai bun loc în care poate să se dezvolte firesc un copil e la el acasă, oriunde lucrul acesta e posibil. Credem că un program național pentru prevenirea separării copilului de familie ar avea capacitatea de coagulare și de reconfigurare a resurselor financiare deja existente în bugetul de stat, pentru că nimic nu e mai important decât mediul familial în dezvoltarea și, ulterior, în viitorul unui copil. Un asemenea program național poate genera efecte pozitive de tip ”domino”, prin creșterea ratei de incluziune socială, prin reducerea șomajului, prin speranța de viață mai ridicată a copiilor care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaționale și de sănătate specifice oricărui om. În același timp, familiile vulnerabile devin active din punct de vedere al contribuțiilor sociale, în loc să fie simpli receptori pasivi și beneficiari ai diverselor forme de prestații, alocații și beneficii sociale.
5. Realitatea ne demonstrează că lipsa locuinței e problema critică pentru comunitățile marginalizate din România. Așadar, este necesar un program național pentru locuirea socială, deoarece acesta e punctul de început pentru orice intervenție rezonabilă și realistă într-o lume decentă, precum cea în care ne dorim și noi să trăim.
6. Tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială sunt una dintre cele mai vitregite categorii sociale din țara noastră. Au nevoie de sprijin concret atunci când sunt scoși din centrele de plasament, au nevoie de locuințe sociale și de sprijin pentru angajare și de o legislație dedicată, care să prevină situațiile critice de izolare și marginalizare cărora le sunt acum victime.
7. Autoritatea publică, structurile de stat, să se bazeze mai mult pe organizațiile non-guvernamentale și să le finanțeze. La ora actuală, ONG-urile sunt dezavantajate, spre exemplu, în alocările de fonduri structurale, deși sunt capabile să gândească și să implementeze proiecte de anvergură. ONG-urile furnizează multă valoare adăugată în societatea românească, iar acest lucru merită recunoscut.

Ambasadorii Marii Britanii și al Italiei

M-am bucurat să văd că Ambasadorii Marii Britanii, al Germaniei și al Italiei au fost cu noi, susținând ceea ce suntem ca organizație.

Iar azi m-am înfiorat din nou, vizitând, într-o altă țară ceea ce, până nu demult, a fost un orfelinat pentru copii între 0 și 3 ani. Am văzut pătuțurile cu lemnul și vopseaua roase de neputința și de disperarea copiilor care au trăit un coșmar pe pământ în acele spații de nici un metru:

IMG_5219

Da, știu, sunt contrastante imaginile. Dar coexistă și se susțin reciproc. Pe copiii aceștia reușim să-i scoatem dintr-o subzistență de coșmar prin oameni de bine, care ne susțin cauza.

IMG_5264 (1)

Protecția socială și Legea Bugetului de Stat 2016

Propunerile de viziune pentru Bugetul de Stat 2016 din partea organizației noastre au fost prezentate în sesiunea de consultare cu societatea civilă care au avut loc săptămâna aceasta și le regăsiți expuse mai jos: Revizuirea legislaţiei actuale în privinţa unei alocări bugetare corespunzătoare, cu accent pe implementarea de servicii sociale în comunități și pe funcţionalizarea metodelor de intervenţie efectivă în prevenirea separării copilului de familie. Lipsa unor acțiuni concertate, suprapuse factorului sărăcie, cauzează criza și excluziunea socială. Integrarea domeniului de prevenire a separării copilului de familie între priorităţile de finanţare prin fonduri structurale şi Bugetul de Stat poate spori eficiența sistemului de servicii sociale.

Sistemul actual de protecție socialăeste axat pe modelul reactiv de intervenție. Protecția socială se face de multe ori cu mijloace (financiare și logistice) critic insuficiente, fapt ce conduce deseori la eșecul intervenției și instituționalizarea copilului. Instituționalizarea este o experiență traumatizantă și se estimează că, odată intrat în sistemul instituțional, copilul petrece aproximativ opt ani în protecție specială. Motivele financiare, precum și inerția de funcționare a sistemului de protecție specială sunt factori importanți din cauza cărora se recurge la instituționalizare, deși, pe termen lung, prevenirea separării copilului de familie este mult mai avantajoasă nu doar pentru dezvoltarea copilului, ci chiar și din punct de vedere financiar.

Studiul de proiecție financiară realizat de noi, cu privire la costurile financiare în reforma sistemului de protecție a copilului în România a luat în calcul trei scenarii posibile[1]:

A. Scenariul de referință, care presupune neefectuarea nici unei schimbări structurale a sistemului și menține rata intrărilor și ieșirilor așa cum a fost ea stabilită din datele disponibile pentru anii 2009-2011. De asemenea, scenariul acesta nu presupune nici o schimbare în structura serviciilor.

B. Scenariul reducerii, care reflectă o abordare moderată a reformei, incluzând transferul copiilor din îngrijirea rezidențială de tip vechi în asistență maternală și în case de tip familial (CTF-uri). Scenariul menține rata actuală a intrărilor și ieșirilor așa cum a fost ea stabilită din datele disponibile pentru anii 2009-2011. Transferurile au loc treptat, începând cu 2013, astfel încât, până în 2020, nici un copil nu mai rămâne în centre rezidențiale de tip vechi. Copiii sunt transferați în primul rând în asistență maternală și apoi în CTF-uri, atunci când capacitatea și nevoile speciale exclud prima soluție.

C. Scenariul dezinstituționalizării și al prevenirii, care se bazează pe reforma completă a serviciilor de protecție a copilului, și anume eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi, dezvoltarea de servicii de prevenire și intensificarea îngrijirii alternative de tip familial. În acest scenariu, copiii sunt transferați treptat din îngrijire rezidențială de tip vechi în servicii bazate pe conceptul familial, până în 2020, dar în paralel se realizează legiferarea și funcționalizarea unui proces comprehensiv de prevenire a separării copilului de familie.

Concluziile celor trei proiecții financiare sunt următoarele:

A. Costurile recurente în scenariile ce au în vedere reforma – sunt semnificativ mai mici decât în Scenariul 1, cel al ”nici unei schimbări de politică”.

B. Costurile de capital realizate de eliminarea îngrijirii rezidențiale de tip vechi și construcția/achiziționarea de case de tip familial sunt mai mici decât economiile realizate de costurile recurente, comparativ cu Scenariul 1, unde nu sunt schimbări ale politicii.

C. Scenariul dezinstituționalizării și al prevenirii este singurul care livrează simultan:

• scăderea generală a numărului de copii;
• eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi;
• reducere sustenabilă a numărului de intrări în sistem;
• scădere nominală a costurilor recurente până în 2020, comparativ cu 2011 și 2012;
• economii semnificative și în continuă creștere ale cheltuielilor recurente;
• nevoi de investiții accesibile pentru a permite crearea de infrastructură rezidențială de tip familial;
• rezultate mult mai bune pentru copiii din sistem și pentru cei a căror separare de familie a fost prevenită.

Astfel, argumentele financiare vin în completarea celor legate de dezvoltarea copilului, pentru a susține necesitatea prevenirii, a serviciilor de tip familial, bazate pe comunitate și eradicarea instituțiilor de tip vechi.

Pachetul de Investiții Sociale

Cu scopul de a promova investiţiile în beneficiul copiilor instituţionalizaţi, a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie şi a familiilor aflate în situaţii extrem de vulnerabile, se recomandă realizarea unui Pachet de Investiţii Sociale, cu următoarele tipuri de investiții financiare concrete:

• Investiţii în dezvoltarea/crearea/achiziţia de infrastructură de servicii sociale bazate pe familie şi comunitate, pentru realizarea tranziţiei de la îngrijirea instituţională la cea bazată pe familie şi comunitate până în anul 2022.
• Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură, apartamente şi locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii şi integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, pentru că aceştia sunt cei mai expuşi la eşec de integrare socială.
• Investiţii în prevenirea separării copilului de familie, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, locuinţe de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile şi critice, care sunt de natură să ducă la iminenţa separării copiilor de familiile lor. Finanţarea intervenţiilor în prevenirea separării copilului de familie să poată fi făcută customizat în funcție de nevoile individuale ale fiecărei familii în parte: acoperirea costurilor cu chiria, cu hrana, cu îmbrăcămintea, a cheltuielilor curente, pentru acele familii aflate în situaţii critice, de iminenţă a separării de copiii lor.

Fondurile necesare

Sumele estimate necesare pentru investiţiile în reforma sistemului de protecție socială a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale de tip familial, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2022, sunt de aproximativ 170 milioane Euro - prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de aproximativ 30 milioane Euro - prin Fondul Social European, strict pe tipurile de investiții detaliate mai sus.

Măsuri prioritare pentru modificarea cadrului bugetar și legislativ:

Investiţii în reforma sistemului de protecție socială a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale de tip familial, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2022.

Alocarea, prin Legea Bugetului de Stat, a unor sume cu destinație specială, pentru aplicarea măsurilor de prevenire a separării copilului de familie și a excluziunii sociale de la nivelul autorităților publice locale poate duce la reducerea drastică a numărului de copii instituționalizați și la protejarea unității familiale.

[1] Hope and Homes for Children România, Impactul financiar al reformei sistemului public de protecție a copilului in România, disponibil la: https://drive.google.com/file/d/0B3UFn1Xvp24mbHJVS3FtQmNJb28/edit?usp=sharing

Tinerii se sinucid în sistemul de protecție a copilului. În afară de reacții pompieristice, ce învățăm din catastrofele astea?

M-am cutremurat în ultimele zile. Doi tineri din sistemul de protecție a copilului s-au sinucis în Dolj. Se putea întâmpla asta oriunde, nu doar în Dolj. Sâmbătă, o tânără s-a sinucis știind că e luată de lângă asistenta maternală care i-a dat afecțiune și un loc pe care l-a putut numi ”familie”. Unul dintre prietenii ei, un tânăr de 19 ani, s-a sinucis și el a doua zi. Fata era la asistenta maternală de la câteva luni și a stat 11 ani alături de ea. Din diverse motive, un sistem care ar trebui să vegheze la bunăstarea copiilor și a tinerilor, a considerat că fetei nu-i mai e bine lângă cea care i-a fost ca o mamă. Pentru oricine, cred, ar trebui să-i fie clar cât suferă un tânăr dacă îl iei de lângă familia sa. Pentru tânăra aceasta, asistenta maternală era familia ei. Tânărul care s-a sinucis și el după aceea, locuia într-o casă de tip familial și urma să iasă din sistem. Parchetul și Poliția anchetează acum ambele cazuri, iar colegii adolescenţilor din centrele de plasament au fost duşi pentru evaluări la Clinica de psihiatrie. Că se anchetează, e firesc. A fost declanşată o anchetă internă în DGASPC Dolj, care monitorizează foarte atent copiii, a dublat personalul de supraveghere, evaluează şi consiliază tinerii, identifică persoanele de sprijin, care-i pot ajuta pe tineri să depăşească drama prin care trec. Au fost mobilizate  echipe de psihologi şi asistenţi sociali. A fost solicitat sprijinul Colegiului Psihologilor din Dolj şi ajutorul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. Pentru oricine, cred, ar trebui să-i fie clar cât de dărâmat psihic și cât de descurajat e un tânăr care știe că iese din sistemul de protecție și e al nimănui, pe străzi, fără adăpost, fără nici un sprijin. Dar bineînțeles că nu e așa.

Copiii și tinerii mor, sau se sinucid, sau sunt uciși de un sistem anacronic, care nu-i bagă în seamă, pentru că sunt prea puțini. În fond, ce sunt cei 3.500 - 4.000 de tineri care ies din sistemul de protecție specială în fiecare an, dacă nu o cifră mult prea mică pentru a impune reacții și acțiuni cu sens? Da, mai moare câte unul și facem celule de criză, ne inflamăm, demarăm cercetări, găsim câte un țap ispășitor, și lucrurile se opresc aici. Focul de paie se stinge în câteva zile, iar agenda publică e umplută iar de subiecte savante, abstracte, PIB-uri, programe operaționale, strategii, analize și ghiduri operaționale fără număr, acte normative care nu schimbă nimic și inițiative legislative fără acoperire financiară și cu Ministerul Finanțelor departe de realitatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Urmează o nouă etapă de finanțare structurală, ne-am răcit gura de pomană cu nevoia alocării de locuințe sociale pentru tinerii care ies din sistemul de protecție, ne-am zbătut să aducem soluții și propuneri concrete, viabile, pentru alocarea de bani direct în comunitățile cele mai sărace, pentru incluziune socială adevărată, bazată pe sprijin material efectiv, pe soluții de locuire, că de aici începe orice în lumea asta, de la familie și de la un acoperiș deasupra capului.

Și eu aș fi simțit că vreau să mor, cred, dacă m-ar fi smuls cineva, niște autorități, de lângă mama mea, pentru că ea și tata erau totul pentru mine, în universul meu de copil!

Și eu aș fi simțit că vreau să mor, cred, dacă știam că nu am nici un orizont, nici o speranță, nici un viitor, fără familie, fără sprijin, fără un pat în care să pot dormi noaptea, fără un loc pe care să-l pot numi ”acasă”!

Disperarea tinerilor din sistemul de protecție e reală și înfiorător de justificată. Ei au nevoie de stabilitate, de afecțiune, de sprijin, ca să poată deveni adulții independenți și activi pentru societate. Haideți să ne concentrăm pe asta, dincolo de acțiuni pompieristice. Că e un deficit de vreo 14.000 de oameni în sistemul de protecție a copilului, se știe de multă vreme, nu de azi, nici de ieri! Nu e cazul să tot moară copii și tineri, ca să înțelegem că e nevoie de acțiune reală. De lucruri concrete și pe termen lung, bazate pe ceea ce sunt nevoile elementare ale oricărui copil. De aici ar fi bine să începem. Până nu ajungem să umplem cimitirele cu copii și tineri deprivați de afecțiune, de familie, excluși social, condamnați la o viață de câine, fără nimic al lor, dormind sub poduri și lihniți de foame.

Diavolul din detalii: Dezvoltarea infrastructurii de servicii sociale în paralel cu închiderea instituțiilor de tip vechi.

Recomandările de mai jos sunt relevante pentru succesul reformei sistemului de protecție a copilului în România și finalizării procesului de dezinstituționalizare în țara noastră, cu precădere în contextul disponibilizării de fonduri structurale aferente cadrului financiar 2014 - 2020. Acestea reprezintă concluziile unui proces comprehensiv de consultări publice derulat de organizația noastră la nivel național pe tot parcursul anului 2014, la care au participat activ actorii principali din structurile de stat, dar și din societatea civilă, de la nivel local, județean și național.

Solicităm expres Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca, în cadrul Planului Operațional Regional, prin Ghidurile Aplicantului care vor permite dezvoltarea proiectelor de realizare a unor servicii sociale rezidențiale bazate pe comunitate și pe familie, în perspectiva procesului de dezinstituționalizare a sistemului de protecție a copilului în țara noastră - aceste recomandări să fie incluse cu caracter de condiționalitate în Ghidurile Aplicantului care sunt relevante pentru astfel de proiecte.

I. Recomandări relativ la Casele de tip familial:

1. Număr de beneficiari – maxim 12 copii sau tineri.
2. Dimensiune: e recomandat ca suprafața să fie de aproximativ 250 metri pătrați.
3. Structură construcție (dormitoare, sufragerie, băi, spațiu pentru personal,etc.): pentru un grup de 10-12 copii, spațiul să fie împărțit după cum urmează:

• 4 dormitoare (astfel încât să nu fie mai mult de 3 copii într-un dormitor)
• cel puțin 2 băi
• un spațiu de zi generos
• o bucătărie.

Structura construcției să fie solidă și sigură și de așa natură încât să permită accesul și mișcarea nestingherită a copiilor: dacă grupul de copii are nevoi speciale de natură fizică, construcția să fie doar pe un nivel construit. În plus, casa de tip familial să aibă o curte suficient de mare pentru a permite spațiu de joacă și activități de exterior pentru copii. E recomandat ca structura clădirii să includă un spațiu delimitat pentru personal (baie, zonă de depozitare bunuri personale, dosare, medicamente).

4. Amplasament – integrare în comunitate. Casa de tip familial să fie aproape de forme permanente de mijloace de transport în comun care funcționează cu regularitate. Casa să fie amplasată în interiorul comunității, pe o stradă obișnuită, între alte clădiri similare, cu vecini tipici. Proprietatea să aibă fie acces la utilități, fie posibilitatea de a organiza utilitățile fără dificultăți. Casa va avea acces la servicii medicale ușor accesibile, la servicii educaționale adecvate nevoilor grupului de copii, la școală, la locațiile tipice dintr-o comunitate.
5. La organizarea structurii grupului de copii din CTF, se va ține seama de următoarele principii:

• grupurile de frați să locuiască împreună
• proveniența copiilor să fie din comunitatea unde este construită casa, sau suficient de aproape, pentru a facilita reluarea și menținerea contactului cu familia
• nivelul de nevoi speciale, astfel încât să nu existe riscuri legate de siguranța copiilor și să se țină cont de potrivirea grupului de copii/tineri pornind de la potrivirea profilului lor psihologic
• nevoile educaționale și medicale ale copiilor.

6. Atmosfera din CTF. Scopul principal să fie acela de a replica o atmosferă cât mai apropiată de cea dintr-o familie obișnuită, tipică pentru o casă familială, să emane căldură și intimitate, cu accent pus pe dorințele copiilor privind amenajarea camerelor, colegii de cameră, mobilierul. Mișcarea în casă să nu fie restricționată pentru copii în nici una dintre încăperi, inclusiv bucătărie sau cămara de alimente și să ofere intimitate pentru baie și dormitor. Atmosfera de casă familială să nu fie afectată de semne și practici tipice clădirilor instituționale: signalistică hipertrofiată pentru ieșire în caz de incendiu, tabele și însemne PSI, stingătoare puse la loc vizibil, circuit alimentar, acces restricționat pentru copii în bucătărie.
7. Patrimoniu – Casele să fie păstrate/transferate în patrimoniul administrației locale/județene responsabile legal de tipul de serviciu social rezidențial respectiv, pentru a garanta păstrarea destinației lor, atâta vreme cât acest lucru se dovedește necesar.
8. Recomandările de mai sus se aplică tuturor copiilor/tinerilor, fie aceștia cu sau fără nevoi dizabilități.

II. Recomandări relativ la Apartamente de tip familial:

1. Număr de beneficiari – maxim 6 copii sau tineri.
2. Apartamentul de tip familial să aibă aproximativ 80 mp.
3. Structură apartament (dormitoare, sufragerie, băi, spațiu pentru personal,etc.) pentru un grup de 6 copii, spațiul să fie împărțit după cum urmează:

• 3 dormitoare (astfel încât să nu fie mai mult de 2 copii într-un dormitor)
• cel puțin 2 băi
• o cameră de zi
• o bucătărie

Structura construcției să fie solidă și sigură. De asemenea, structura clădirii să fie de așa natură încât să permită accesul și mișcarea nestingherită a copiilor în condiții de siguranță. În plus, apartamentul de tip familial să aibă o curte suficient de mare pentru a permite spațiu de joacă și activități de exterior pentru un număr mare de copii. E recomandat ca structura clădirii să includă un spațiu delimitat pentru personal (baie, zonă de depozitare bunuri personale, dosare, medicamente, etc.)

4. Amplasament – integrare în comunitate. Apartamentul de tip familial (ATF) să fie aproape de forme permanente de mijloace de transport în comun care funcționează cu regularitate. Apartamentul să fie amplasat în interiorul comunității, pe o stradă obișnuită, într-un bloc de apartamente tipic, situat între alte clădiri similare, cu vecini tipici. Apartamentul trebuie să aibă acces la servicii medicale ușor accesibile, la servicii educaționale adecvate nevoilor grupului de copii.
5. Structura grupului de copii din ATF. Structura grupului de copii să țină seama de:

• grupurile de frați care ar putea locui împreună.
• proveniența copiilor să fie din comunitatea unde este construită casa, sau suficient de aproape pentru a facilita reluarea și menținerea contactului cu familia.
• nivelul de nevoi speciale, astfel încât să nu existe riscuri legate de siguranța copiilor.
• tipul de nevoi speciale ale copiilor astfel încât să fie posibil accesul nestingherit în și din blocul de apartamente, fără ajutor.
• nevoile educaționale și medicale ale copiilor.

6. Atmosfera din ATF. Scopul principal e acela de a replica o atmosferă familială, de intimitate și de căldură, tipică unei locuințe din comunitate, cu accent pus pe dorințele copiilor privind amenajarea camerelor, colegii de cameră, mobilierul. Mișcarea în apartament să nu fie restriționată pentru copii în nici una dintre încăperi și să ofere intimitate pentru baie și dormitor. Atmosfera să nu fie afectată de semne și practici tipice clădirilor instituționale: signalistica hipertrofiată de ieșire în caz de incendiu, tabele și însemne PSI, stingătoare puse la loc vizibil, circuit alimentar, acces restricționat pentru copii în bucătărie.
7. Patrimoniul – Apartamentele să fie păstrate/transferate în patrimoniul administrației locale/județene responsabile legal de tipul de serviciu social rezidențial respectiv, pentru a garanta păstrarea destinației lor, atâta vreme cât acest lucru se dovedește necesar.
8. Interzicerea redenumirii și recompartimentării centrelor de plasament, ca pretext de dezvoltare de ATF. Astfel, nu vor fi sub nici o formă aprobate proiectele care au ca obiect recompartimentarea centrelor de plasament în așa-zise ”apartamente”, fiindcă ele nu au cum să replice atmosfera de tip familial, condițiile de trai din comunitate, sau relațiile interumane necesare pentru crearea unui context cât mai apropiat de cel familial.

Recomandările de mai sus se aplică tuturor copiilor/tinerilor, fie aceștia cu sau fără nevoi dizabilități.

Traume și abuz suferite de copii cu nevoi speciale

Declarație a Fundației Hope and Homes for Children România referitoare la situația de abuz asupra copilului cu nevoi speciale din Centrul de Plasament de Tip Familial Domnița Bălașa, a DGAS Sector 6, București Am văzut imaginile șocante cu un tânăr cu nevoi speciale legat de ușă, afară, în curtea unei case de tip familial aflate în administrarea DGAS Sector 6 București, care are tutela și întreaga responsabilitate legală asupra copiilor aflați acolo în plasament și asupra personalului angajat. Suntem indignați că astfel de abuzuri de neacceptat asupra copiilor se petrec încă în țara noastră. Traumele trăite de acești tineri sunt principala noastră preocupare acum și punem la dispoziția DGAS Sector 6 personalul nostru specializat, care îi poate sprijini în perioada următoare.

Considerăm că o anchetă de urgență ar trebui să ducă la responsabilizarea directă și fără ezitări a acelor membri de personal care au traumatizat copiii.

Este o casă de tip familial pe care organizația noastră a dezvoltat-o anul trecut în Sectorul 6 din București și a predat-o administrării DGAS Sector 6, la finalizarea proiectului. Tocmai astfel de imagini tulburătoare prin violența lor asupra copilului cu nevoi speciale justifică, în cel mai pregnant mod, urgența reformei sistemului de protecție a copilului în țara noastră, inclusiv în privința calității îngrijirii de care au parte cei mai vulnerabili dintre copii

Hope and Homes for Children România