Strategia Națională a Locuirii - completări propuse de HHC România

A. Locuințele sociale - necesitate critică și argumentareA.1. Corelarea protecției sociale cu absența locuințelor sociale, pentru populația în risc de excluziune socială și abandon familial

România are cel mai mare procentaj de populație în situații de risc: 40,3%. Alți 29,4% din populație trăiește în condiții de deprivare economică severă. Un număr de 56.517 copii au intrat în atenția autorităților locale și regionale (SPAS și DGASPC) și a organizațiilor non-guvernamentale, și au nevoie urgentă să fie incluși în programe de prevenire a abandonului familial. Ei reprezintă, însă, doar vârful iceberg-ului. Cei aproximativ 8,6 milioane de oameni care trăiesc în condiții de sărăcie în România nu au la dispoziție servicii customizate, diversificate conform nevoilor lor. Iar problema majoră cu care se confruntă este locuirea. Intervențiile necesare sunt lăsate în responsabilitatea autorităților locale, însă fără alocările bugetare flexibile, fără mijloacele financiare necesare realizării intervențiilor.

Un număr de aproximativ 300.000 de copii sunt în risc major de abandon și separare de familie, datorită sărăciei, a lipsei locuirii, excluși social, izolați și abuzați prin deprivare de căldură, de lumină, de apă, de hrană, de îmbrăcăminte. În fapt, o mare parte a populației supraviețuiește în sărăcie. Mai bine de o treime dintre copii din România trăiesc în sărăcie - ei fiind cel mai afectat segment al populației în acest sens, urmați imediat de tineri. Probema majoră a familiilor celor mai vulnerabile e locuirea. Un segment important de populație e expus riscului de izolare și excluziune socială, iar o multitudine de factori provoacă, sau cresc exponențial, riscurile de excluziune și de segregare.

A.2. Incluziunea socială a familiilor din zonele marginalizate

Populația afectată de sărăcie extremă locuieşte în zone marginalizate. Comasarea populaţiei marginalizate în comunităţi mari, afectate în ansamblu de aceleaşi probleme, le face să fie grupuri compacte şi izolate social. Cauza este îndeosebi anvergura şi complexitatea problematicilor sociale cu care se confruntă acest segment de populaţie, în lipsa locuințelor sociale. Locuirea în condiţii improprii şi deprivarea de locuire (locuinţe improvizate, locuinţe construite abuziv, locuinţe fără aces la utilităţi, suprapopulate, cu standard de igienă nesatisfăcător) - sunt elemente favorizante pentru expunerea la sărăcie severă, pe termen lung.

A.3. Set de măsuri și soluții care pot să ducă la rezolvarea, cel puțin parțială, a incluziunii sociale a populației din zonele marginalizate/dezavantajate:

1. Achiziția/dezvoltarea de locuințe sociale, cu monitorizarea SPAS-urilor din cadrul municipiilor, care să asiste proactiv, prin asistenți sociali plasați pe teren, familiile incluse în programul de locuințe sociale. Toate acestea să aibă loc în cadrul comunităților, unde să fie identificate problemele înainte ca acestea să devină de nerezolvat. Ca să ajungem la o transformare reală de paradigmă în incluziunea socială a celor mai defavorizate familii, serviciile sociale trebuie să fie acolo, în mijlocul lor, în mijlocul comunităților.
2. Schimbarea criteriilor de acordare a locuințelor sociale, astfel încât beneficiarii principali să fie familiile și persoanele aflate în risc major de excluziune socială și segregare.
3. Evitarea ghetoizării și a reizolării familiilor din comunități excluse social; evitarea comasării acestor familii în conglomerate de blocuri sau zone dezvoltate exclusiv pentru aceștia, prin achiziția directă, de pe piața liberă, a locuințelor sociale.
4. Dezvoltarea unui sistem de asistare și sprijinire, pe principiul condiționării și responsabilizării populației beneficiare de servicii și intervenții sociale, în privința participării proactive la schimbarea, îmbunătățirea și menținerea unui stil decent de trai.
5. Constanța furnizării de servicii sociale în comunitățile marginalizate și în pericol de excluziune socială.
6. Investigarea posibilității de mutare și stabilire în locuințe din zone rurale a unor familii, sau grupuri mici de familii, provenite din populația marginalizată, acolo unde aceste familii își doresc acest lucru. Credem că există familii care și-ar dori acest lucru și mutarea ar putea contribui la rezolvarea problemei locuirii, dezvoltarea unei agriculturi de subzistență și integrarea în comunități rurale, unde se află proprietăți părăsite, la prețuri scăzute.

A.4. Sugestii de forme de sprijin, perioadele de timp al intervențiilor și bugetele acordate familiilor din comunitățile marginalizate social din România

Scopul major al acestor interventii să fie prevenirea excluziunii sociale, încurajarea incluziunii sociale și prevenirea separării copiilor de familie.

Forme de sprijin concret care pot fi acordate familiilor din comunitățile marginalizate:

• Facilitarea accesului la spații de locuit (achitarea parţială/integrală a costurilor de chirie pe perioade determinate în timp).
• Acordarea/suplimentarea unor resurse necesare pentru întreținerea, dotarea, consolidarea sau securizarea spațiului de locuit (plata unor restanțe la utilități, articole igienă, articole de mobilier, articole uz casnic, uși, lemne pentru foc, materiale de costrucție), identificate ca fiind imperios necesare.

Intervențiile oferite și perioadele de acordare a intervențiilor să fie stabilite particularizat, pentru fiecare familie în parte, în funcție de nevoile și potențialul fiecăreia. Perioadele de intervenție pot varia, de la 6 luni, până la 12 - 18 - 24 de luni, în funcție de specificul și complexitatea cazurilor. Zonele marginalizate sunt identificate ca fiind situate în 264 de orașe și în capitală[1]. Nu au o definiție clară și, tocmai din acest motiv, se pot include aici comunități sărace, marginalizate, segregate, ghettoizate, adică acele comunități care suferă, într-un fel sau altul de deprivare materială severă.

În zonele de tip ghetou există cel puțin trei probleme majore cu care se confruntă populația:

1. Teama constantă de evacuare, având în vedere statutul locuințelor (lipsa actelor de proprietate, locuințe ocupate abuziv etc)
2. Plata utilităților, efectuată cu greutate din cauza lipsei resurselor financiare constante
3. Rețele de sprijin insuficient dezvoltate (din partea comunității, sau din partea autorităților locale).

B. Propuneri de acțiuni:

1. Crearea de locuințe sociale într-un număr suficient, în fiecare dintre orașele țării. Finanțarea intervențiilor în prevenirea separării copilului de familie, care poate fi făcută, în mod concret, prin: facilitarea accesului la locuințe sociale pentru familiile aflate în situații de criză și pentru cei din comunitățile marginalizate și dezavantajate și prin forme de sprijin material direct pentru familiile cu risc social ridicat - acoperirea costurilor cu chiria/ hrana/ îmbrăcămintea/ cheltuieli curente, pentru familiile aflate în situații critice de iminență a separării de copii. Implementarea de programe comprehensive pentru prevenirea separării copilului de familie și de sprijin familial, cu prioritizarea acelor inițiative care cresc capacitatea familiilor de a genera venit, focusându-se pe angajarea în câmpul muncii și permițând, astfel, menținerea sustenabilă a copiilor în familie.
2. Finanțarea sprijinului tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială, cu precădere prin facilitarea accesului la locuințe sociale, pentru că sunt cei mai expuși la eșec de integrare socială. Anual, aproape 4.000 de tineri ies din sistemul de protecție. Acești tineri sunt viitori clienți ai formelor cumulate de prestații sociale, de ajutor social și, ulterior, produc copii care ajung, la rândul lor, să îngroașe rândurile celor din sistemul de protecție.
3. Dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale, pe o axă dedicată complementarității intervențiilor preventive, care să asigure locuințe cu destinație socială pentru grupuri vulnerabile identificate, precum: familii monoparentale, familii cu mai mult de trei copii, tineri din sistemul de protecție, copii și tineri din familii aflate în sărăcie severă.

C. Criterii și condiții în achiziția și acordarea de locuințe cu destinație socială:

• Alocarea locuințelor cu destinație socială ține cont de recomandările rezultate din diagnoza socială și evaluările individuale efectuate de profesioniștii furnizorilor de servicii sociale.
• Locuințele sociale să fie acordate pe perioade determinate, după criterii mai complexe decât cele privind veniturile obținute, rezultate din evaluări ale familiei realizate de către serviciile sociale.
• Locuințele sociale să fie acordate în complementaritate cu pachetele de servicii sociale, care să întărească capacitatea familiei de a rămâne împreună.
• Locuințele sociale să fie acordate contractual, pe perioadă determinată, cu condiții clare de finalizare a formei de sprijin, pentru a evita crearea de dependență.
• Amplasamentul locuințelor să fie în comunitate, nu izolat, de preferință în alte blocuri separate, nu în același bloc. Dacă sunt făcute în același bloc, vor fi integrate social și vor primi sprijin familii provenite contexte diferite: tineri proveniți din sistem, familii de etnii diverse, familii aflate în dificultate materială, sau șomeri.
• Locuințele sociale să fie achiziționate de pe piața liberă, pentru că asta ar evita segregarea și ghetoizarea beneficiarilor de locuințe sociale.
• Serviciul social implementator să dea dovadă de capacitate de gestionare a locuințelor sociale (chirie pentru familii în situații de risc, tineri, etc. cu specificarea duratei și a rezultatelor așteptate).
• Includerea unui sistem de monitorizare a celor care primesc locuințe sociale și a progresului lor către atingerea rezultatelor estimate, pentru evitarea suprapunerilor de forme de sprijin către aceiași beneficiari.
• Crearea de locuințe sociale pentru familiile din comunități marginalizate, prin intervenții customizate în funcție de analiza familială a nevoilor, alocaţii speciale, sprijin material și financiar, programe de integrare a părinţilor în vederea includerii pe piaţa muncii.

Beneficiile de impact, indirecte, ale incluziunii sociale prin furnizarea de locuințe sociale celor mai vulnerabile familii și categorii sociale: reducerea sărăciei; copii care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaţionale și de sănătate specifice oricărui om; venituri mai mari din taxe; criminalitate mai redusă; adaptabilitate și integrare socială; tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului și devin cu adevărat independenţi; familii vulnerabile menţinute activ din punct de vedere social, în locul transformării lor în factori de risc și în beneficiari permanenţi ai diverselor forme de prestaţii, alocaţii și beneficii sociale.

În ceea ce privește creșterea stocului de locuințe sociale, să fie prevăzute următoarele tipuri de acţiuni în Strategia Națională a Locuirii:

1. Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură și apartamente și locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii și integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie. Sprijinirea tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, cu precădere prin locuinţe sociale, se justifică, ei fiind cei mai expuși la eșec de integrare socială.
2. Investiţii în locuințe sociale pentru locuitorii zonelor marginalizate, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, case de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile și critice, care sunt de natură să ducă la separarea copiilor de familiile acestora și la diminuarea riscului de excluziune socială.

D. Integrarea Strategiei Naționale a Locuirii cu Programul Operațional Regional, Axele 8 și 9 și cu Programul Operațional Capital Uman, Axa 4, pentru incluziunea socială la nivelul comunităților defavorizate

Alocarea financiară pentru investiții privind promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei este disproporționată între POR Axele 8 și 9, cea din urmă fiind mult subfinanțată (acum în valoare de doar 86 MEUR). În condițiile în care una dintre cele mai pregnante nevoi privind incluziunea socială la nivelul comunităților locale din România este cea de locuire, alături de cea de educație și de ocupare a forței de muncă, devine evident faptul că 100 MEUR nu pot acoperi în mod echitabil și eficient necesitățile investiționale în infrastructură privind incluziunea socială la nivelul întregii țări în colectivitățile urbane. La un calcul simplu, dacă cele 94 de municipii din România ar beneficia de finanțare în cadrul POR Axa 9, în urma realizării de Strategii de Dezvoltare Locală, ar putea fi realizate investiții de cca. 1 MEUR/fiecare municipiu, pentru exercițiul financiar 2014-2020, o sumă total insuficientă pentru a putea pune în aplicare măsuri integrate, în condițiile unei populații de cel puțin 342.000 de oameni care supraviețuiește în comunități marginalizate urbane, alături de alți 300.000 de persoane care trăiesc în sărăcie severă și pentru care problema locuirii e critică. Astfel, creșterea de cel puțin 5 ori a sumei alocate pentru locuire socială ar putea aduce la un minim necesar alocarea oportună și necesară pentru o nevoie reală și concretă a celei mai defavorizate și mai vulnerabilizate categorii de oameni aflați în risc critic de excluziune socială.

Măsuri:

1. Corelarea POR - Axa 9 cu POCU - Axa 4.
2. Creșterea finanțării intervențiilor care privesc incluziunea socială prin tipurile de intervenții și acțiuni care țin de dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale prin POR Axa 9 (sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban, în valoare de 86 MEUR) care să vizeze aplicarea a minim 3 proiecte integrate la nivelul unei comunități locale, cu aplicabilitate în zonele defavorizate. Alocarea financiara dedicata acestei axe este foarte mult subdimensionata, in conditiile in care in Romania au fost identificate, 843 zone marginalizate, în care supraviețuiesc aproximativ 342.000 de persoane doar în mediu urban, iar sumele alocate in prezent acopera doar necesarul unui numar mediu de 10 comunitati marginalizate, prin proiecte finanțabile conform surselor financiare dedicate la momentul actual. Propunem creșterea de cel puțin 5 ori a nivelului sumelor destinate implementarii DLRC și alocarea unei finantari cu destinatie speciala pentru locuinte sociale (POR Axa 9), printr-o strategie de acțiune care să răspundă nevoilor specifice ale zonelor geografice cele mai afectate de sărăcie, ale grupurilor-țintă cu cel mai mare risc de discriminare și de excluziune socială.
3. Alocarea a minim 450 MEUR, la nivelul întregii Axe 9 (recalibrată).
4. Flexibilizarea investițiilor finanțabile prin Axa 9, pentru includerea achizițiilor de imobile pentru locuire socială direct de pe piața liberă: terenuri, conversie de construcții pre-existente, reabilitări, achiziții de locuințe deja existente, eficientizări energetice, etc.
5. Prioritizarea proiectelor de intervenție în crearea de locuințe sociale, precum și intervenție concretă în sprijin material diversificat, la nivelul comunității locale, prin Strategia de Dezvoltare Locală, sau Strategia de Incluziune Socială, pentru prevenirea separării familiale și încurajarea incluziunii sociale pentru cele mai expuse categorii sociale.
6. Crearea în cadrul Axei 8 - dezvoltarea infrastructurii sanitare si sociale, Obiectivul Tematic 9 - promovarea incluziunii sociale si combaterea saraciei, (în valoare de 425 MEUR) a unei linii de finantare dedicata exclusiv locuințelor sociale; alocarea pentru Axa 8 este de 763 MEUR, din care se pot aloca doar 150 MEUR pentru locuinte sociale.

E. Concluzii

1. E necesară creșterea stocului de locuințe sociale, astfel încât să fie acoperită populația care supraviețuiește în sărăcie severă și în comunitățile marginalizate din România.
2. Se impune dezvoltarea unui Plan Național de Locuire Socială, care să poată coordona strategic implementarea acțiunilor Strategiei Naționale de Locuire, cu scopul reducerii excluziunii sociale și a segregării oamenilor care supraviețuiesc în comunități marginalizate, sau în sărăcie severă.
3. Între categoriile-țintă, care să beneficieze de locuințe sociale, să fie incluse familiile cu mai mulți copii și tinerii care ies din sistemul de protecție socială.
4. Achiziția locuințelor sociale să se facă de pe piața liberă, astfel încât să poată fi cumpărate apartamente din blocuri tipice. Această abordare ar sparge inerția segregării și a ghetoizării oamenilor care trăiesc în sărăcie severă și ar duce la incluziunea lor socială.
5. Se impune creșterea de cel puțin cinci ori a sumelor prevăzute pentru crearea de locuințe sociale, pentru că, la ora actuală, acestea sunt disproporționat de reduse comparativ cu dimensiunea fenomenului de excluziune socială și a populației care supraviețuiește în sărăcie severă în țara noastră.

Hope and Homes for Children România

[1]Atlasul zonelor urbane marginalizate din România, MDRAP, București, 2014

Autenticitatea, în epoca narcisismului colectiv. Integritate și etica în organizații

Vreausă vă reconfirm că pornirea voastră naturală de a face bine oamenilor e corectă, pentru că asta ne face bine și nouă înșine.Vreau să vă îndemn să faceți asta cât de mult în organizațiile voastre. Infuzia de serotonină, liniștirea pe care o simțim când facem bine - ne face fericiți. Toți, fiecare dintre noi, avem nevoie să fim iubiți, apreciați, încurajați, susținuți. Faceți asta cu oamenii voștri, cu cei alături de care lucrați. Veți avea oameni motivați, dacă aceștia simt că sunt parte dintr-o organizație care are valori umane, asemănătoare cu ale lor. Noi înșine suntem valoroși prin ceea ce suntem pentru cei din jurul nostru. Suntem pe atât de bogați, pe cât de mult bine aducem în lumea noastră. Ne face fericiți sentimentul că suntem utili celor din jur, prin acțiunile noastre. Emoția și fericirea pe care le resimțim sunt esențiale pentru randamentul nostru la birou, sau acasă, în familie. Știm că integritatea contează, dar nu suntem siguri ce înseamnă. În 2005, era cel mai căutat cuvânt pe dicționarul online Webster. Definită ca ”aderență fermă la un cod de valori”, formează esența excelenței în leadership, dar deseori nu e evidentă în practica de business cotidian. Credibilitatea liderilor face și desface companii. Vorbitul nu e ieftin. E cel mai valoros lucru pe care-l face un lider. Oamenii din organizații judecă instinctiv dacă managerii lor și aplică lucrurile pe care le spun. Fă ceea ce zici, nu lăsa cuvintele să rămână simple enunțuri. Puterea combină acțiunile și integritatea. O dată ce tu și cei din jur știți că trăiești în acord cu valorile pe care le exprimi și că îți respecți cuvântul, organizația ta va deveni o forță de schimbare pozitivă. Fii, așadar, conștienți de diferența dintre integritatea promisă și valoarea efectivă a integrității, pentru că trăim sub imperiul pretenției, al ”măștii” purtate deja ca o a doua natură. Aproape că nu percepem lipsa de sinceritate în care ne complacem zi de zi. Suntem obișnuiți să apreciem ”ambalaje”, să reacționăm la șocuri care au reverberații tot mai reduse și că ne desensibilizăm pe zi ce trece.

În lumea de azi, integritatea profesională și personală sunt supuse multor teste. Doi factori sunt, în special, îngrijorători: o depărtare de relațiile interumane - care duce spre alienare și detașare impersonală și tentația lăcomiei - alimentată nu doar de insecurități psihologice, dar și de o preocupare hipertrofiată față de bunăstarea proprie. ”Cultura narcisismului”, ca să folosim termenul lui Christopher Lasch din anii '70, folosit pentru a descrie societatea - e realitatea zilei de azi. Atributele narcisismului au scos la iveală cultul personalității. Profețiile lui Marshall McLuhan, precum ”satul global”, sau ”mediumul e mesajul”, sunt acum adevărate norme. Tehnologiile polimorfe, gata de luat acasă, au încurajat nu doar scurtarea dramatică a capacității de concentrare, dar și gândirea pe termen scurt, căreia îi lipsește înțelepciunea vizionară a ”privirii de ansamblu”. Trăim un pericol real de desensibilizare colectivă, pe măsură ce știrile șocante sunt urmate de reacții cinice. Sunt tot mai multe știri și povești despre modul în care companii foarte mari, sau figuri publice își pierd integritatea și cad. Curtoazia și spiritul civic, așa cum sunt ele regăsite prin bune maniere, politețe, exprimarea recunoștinței, sau acceptarea regulilor etice de business - sunt sacrificate. Prevalează pragmatismul lipsit de onestitate, sau lipsa angajamentului personal. Suntem înconjurați de grabă, de o mentalitate pompieristică, a lucrurilor făcute ”pe genunchi”, mai degrabă decât cu calm și cumpătare.

Tot mai mult, ne ascundem spaima de singurătate și angoasele printr-o viață trăită prin alții, prin reality-show-uri, sau prin pseudo-apartenența la grupuri de ”prieteni” pe Facebook, sau pe Twitter. Jucăm jocuri pe smartphone, pe IPad, vedem sistematic în fața ochilor violența, până acolo încât nu o mai recunoaștem ca violență, ci doar ca parte a unui cotidian tot mai abrutizant. Devenim imuni la durerea, la suferința altora, într-atât încât le acceptăm ca simple realități date, chiar cu pornirea intrinsecă de a ne autoproteja de ele, pe principiul ”ceea ce nu văd, nu există”. Devenim dependenți de adrenalină, de secvențe filmate sacadat, derulate într-un ritm atât de rapid, încât nici nu mai avem timp să le procesăm, să le înțelegem, darmite să le judecăm. Suntem plictisiți de realitatea cotidiană, fascinați doar de intrigă, de supranatural, de bizarul și de violența care ne intră, tot mai mult, în firescul lucrurilor de zi cu zi.

Toate aceste transformări de paradigmă societale, culturale, individuale - ne afectează un întreg sistem de valori. Seducția lăcomiei și tot mai puțin atractivele relații interumane de durată - deraiază în workoholism, în dependența de muncă și de carieră. Ambiția crudă și obsesia tot mai îngustă pentru muncă ne deprivează emoțional. Aceste simptome au efecte profunde în schimbarea de caracter, cu consecințe în alegerile de tip narcisist. Nevoia de validare externă și de recunoaștere din partea unor străini în cel mai pur sens al cuvântului (vezi obsesia like-urilor de pe Facebook) - sunt consecințe care alimentează trăsăturile narcisiste, sacrificând autenticitatea în comunicarea dintre noi. Tentațiile egocentrice din oceanul de obsesii autoreferențiale ne viciază la modul toxic existența și raportarea la ”celălalt”. Cât de mult mai contează autenticitatea, sub continua presiune a mimetismelor și a cosmetizărilor de grup, de organizații, sau de interese? Și mai ales - care e prețul pe care-l plătim, pentru toate iluziile cu care ne alungăm angoasele nespuse, dar atotprezente?

Există o directă proporționalitate între calea pe care o urmează o organizație, apetența ei pentru succes, sustenabilitatea acestui succes - și integritate. Iar capacitatea organizațională are nevoie să fie în acord cu ambițiile organizaționale. Altfel, mesajele organizaționale intră în zona ridicolului. Valorile organizaționale autentice contează mai mult decât ne putem imagina. Integritatea organizațională se construiește pe câteva principii solide: echilibru; adevăr; respect pentru promisiuni și pentru cuvântul dat; respect pentru ceilalți. O organizație care funcționează sub spiritul integrității nu viciază alte organizații în mod voit și lucrează în spiritul legii. Construirea reputației organizaționale ține foarte mult de reputația personală a celor implicați. Credibilitatea organizațională e cel mai relevant element pentru companii în ziua de azi. Reputația influențează asocierile și poziționările și e determinată de modul în care acestea conlucrează cu audiențele lor cele mai ample. Dacă ne gândim în termeni monetari la caracteristici intangibile, non-financiare, precum cultura, încrederea sau integritatea, vom vedea că acestea afectează valoarea organizației pe termen lung.

Cei din jur îți măsoară integritatea prin felul în care trăiești conform valorilor exprimate deschis și prin felul în care-ți respecți cuvântul și angajamentele. Când acțiunile îți ranforsează cuvântul, mesajul tău are forță. Într-o organizație, setați-vă maxim trei valori, și oamenii le vor ține minte. Mai multe, sunt prea multe. Integritatea înseamnă a face lucrul corect, pentru motivul potrivit și e invers proporțională cu riscul de dispariție al unei companii. Cu cât o companie supraviețuiește mai greu, cu atât poate fi mai predispusă la deraieri de la principiile de integritate. Strâns legată de valori umane și organizaționale, dincolo de orice elemente de interpretare, organizațiile care merg sunt cele în care există convergență între valorile oamenilor ei și valorile organizaționale declarate și asumate.

Așteptările nerealiste ne fac să fim nemulțumiți în viață. Nu căutați fericirea și împlinirea în lucruri mari, nici în obiecte. De obicei, le veți găsi în lucrurile mărunte din jurul vostru și sunt legate de oamenii dragi din viața voastră, sau de ceea ce vă place să faceți. Țineți cont de asta. Tristețea, angoasa, nefericirea - izvorăsc deseori din ”persona” pe care o purtăm ca o mască, încercând să ascundem cine suntem noi de fapt. Această ”mască” izvorăște din dorința de ”a da bine” în fața celorlalți. Problema e că ea ne determină, în mare parte, viitorul. O purtăm, pentru că ne e frică de eșec și vrem, inconștient, să ”dăm bine”. Ne e frică să nu fim criticați, ridiculizați, respinși. Ne e frică de schimbare, sau că-i vom dezamăgi pe cei din jur. Ne e frică, deoarece credem că nu suntem suficient de bine pregătiți, că vom fi invalidați, compătimiți. Riscul cel mai mare e că nu suntem autentici față de noi înșine și cu noi înșine. Părem prinși, captivi într-un mod de a fi, doar pentru că ascultăm, obsesiv, interpretările proprii date întâmplărilor prin care trecem. Pentru că ”masca” pe care o purtăm, nevăzută, ne afectează profund modul în care vedem lumea și ne îngustează enorm alegerile. Percepția ta e realitatea ta.

A fi om înseamnă, în mare parte, a te ascunde. Iar atunci când te prefaci, te ascunzi. De multe ori, suferința noastră, fie declarată, fie de regulă nedeclarată, își are sursa în povestea lucrurilor deja întâmplate în viețile noastre. Dar realitatea ta e distinctă de povestea ta: nu suferi din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Suferi din cauza semnificației, a interpretării pe care o dai tu însuți acelei întâmplări. Fie vrei să ai o viață, fie vrei să ai o poveste. Un lucru e cert: te simți mult mai ușor atunci când scapi de poveste.

Protecția socială și Legea Bugetului de Stat 2016

Propunerile de viziune pentru Bugetul de Stat 2016 din partea organizației noastre au fost prezentate în sesiunea de consultare cu societatea civilă care au avut loc săptămâna aceasta și le regăsiți expuse mai jos: Revizuirea legislaţiei actuale în privinţa unei alocări bugetare corespunzătoare, cu accent pe implementarea de servicii sociale în comunități și pe funcţionalizarea metodelor de intervenţie efectivă în prevenirea separării copilului de familie. Lipsa unor acțiuni concertate, suprapuse factorului sărăcie, cauzează criza și excluziunea socială. Integrarea domeniului de prevenire a separării copilului de familie între priorităţile de finanţare prin fonduri structurale şi Bugetul de Stat poate spori eficiența sistemului de servicii sociale.

Sistemul actual de protecție socialăeste axat pe modelul reactiv de intervenție. Protecția socială se face de multe ori cu mijloace (financiare și logistice) critic insuficiente, fapt ce conduce deseori la eșecul intervenției și instituționalizarea copilului. Instituționalizarea este o experiență traumatizantă și se estimează că, odată intrat în sistemul instituțional, copilul petrece aproximativ opt ani în protecție specială. Motivele financiare, precum și inerția de funcționare a sistemului de protecție specială sunt factori importanți din cauza cărora se recurge la instituționalizare, deși, pe termen lung, prevenirea separării copilului de familie este mult mai avantajoasă nu doar pentru dezvoltarea copilului, ci chiar și din punct de vedere financiar.

Studiul de proiecție financiară realizat de noi, cu privire la costurile financiare în reforma sistemului de protecție a copilului în România a luat în calcul trei scenarii posibile[1]:

A. Scenariul de referință, care presupune neefectuarea nici unei schimbări structurale a sistemului și menține rata intrărilor și ieșirilor așa cum a fost ea stabilită din datele disponibile pentru anii 2009-2011. De asemenea, scenariul acesta nu presupune nici o schimbare în structura serviciilor.

B. Scenariul reducerii, care reflectă o abordare moderată a reformei, incluzând transferul copiilor din îngrijirea rezidențială de tip vechi în asistență maternală și în case de tip familial (CTF-uri). Scenariul menține rata actuală a intrărilor și ieșirilor așa cum a fost ea stabilită din datele disponibile pentru anii 2009-2011. Transferurile au loc treptat, începând cu 2013, astfel încât, până în 2020, nici un copil nu mai rămâne în centre rezidențiale de tip vechi. Copiii sunt transferați în primul rând în asistență maternală și apoi în CTF-uri, atunci când capacitatea și nevoile speciale exclud prima soluție.

C. Scenariul dezinstituționalizării și al prevenirii, care se bazează pe reforma completă a serviciilor de protecție a copilului, și anume eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi, dezvoltarea de servicii de prevenire și intensificarea îngrijirii alternative de tip familial. În acest scenariu, copiii sunt transferați treptat din îngrijire rezidențială de tip vechi în servicii bazate pe conceptul familial, până în 2020, dar în paralel se realizează legiferarea și funcționalizarea unui proces comprehensiv de prevenire a separării copilului de familie.

Concluziile celor trei proiecții financiare sunt următoarele:

A. Costurile recurente în scenariile ce au în vedere reforma – sunt semnificativ mai mici decât în Scenariul 1, cel al ”nici unei schimbări de politică”.

B. Costurile de capital realizate de eliminarea îngrijirii rezidențiale de tip vechi și construcția/achiziționarea de case de tip familial sunt mai mici decât economiile realizate de costurile recurente, comparativ cu Scenariul 1, unde nu sunt schimbări ale politicii.

C. Scenariul dezinstituționalizării și al prevenirii este singurul care livrează simultan:

• scăderea generală a numărului de copii;
• eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi;
• reducere sustenabilă a numărului de intrări în sistem;
• scădere nominală a costurilor recurente până în 2020, comparativ cu 2011 și 2012;
• economii semnificative și în continuă creștere ale cheltuielilor recurente;
• nevoi de investiții accesibile pentru a permite crearea de infrastructură rezidențială de tip familial;
• rezultate mult mai bune pentru copiii din sistem și pentru cei a căror separare de familie a fost prevenită.

Astfel, argumentele financiare vin în completarea celor legate de dezvoltarea copilului, pentru a susține necesitatea prevenirii, a serviciilor de tip familial, bazate pe comunitate și eradicarea instituțiilor de tip vechi.

Pachetul de Investiții Sociale

Cu scopul de a promova investiţiile în beneficiul copiilor instituţionalizaţi, a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie şi a familiilor aflate în situaţii extrem de vulnerabile, se recomandă realizarea unui Pachet de Investiţii Sociale, cu următoarele tipuri de investiții financiare concrete:

• Investiţii în dezvoltarea/crearea/achiziţia de infrastructură de servicii sociale bazate pe familie şi comunitate, pentru realizarea tranziţiei de la îngrijirea instituţională la cea bazată pe familie şi comunitate până în anul 2022.
• Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură, apartamente şi locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii şi integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, pentru că aceştia sunt cei mai expuşi la eşec de integrare socială.
• Investiţii în prevenirea separării copilului de familie, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, locuinţe de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile şi critice, care sunt de natură să ducă la iminenţa separării copiilor de familiile lor. Finanţarea intervenţiilor în prevenirea separării copilului de familie să poată fi făcută customizat în funcție de nevoile individuale ale fiecărei familii în parte: acoperirea costurilor cu chiria, cu hrana, cu îmbrăcămintea, a cheltuielilor curente, pentru acele familii aflate în situaţii critice, de iminenţă a separării de copiii lor.

Fondurile necesare

Sumele estimate necesare pentru investiţiile în reforma sistemului de protecție socială a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale de tip familial, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2022, sunt de aproximativ 170 milioane Euro - prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de aproximativ 30 milioane Euro - prin Fondul Social European, strict pe tipurile de investiții detaliate mai sus.

Măsuri prioritare pentru modificarea cadrului bugetar și legislativ:

Investiţii în reforma sistemului de protecție socială a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale de tip familial, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2022.

Alocarea, prin Legea Bugetului de Stat, a unor sume cu destinație specială, pentru aplicarea măsurilor de prevenire a separării copilului de familie și a excluziunii sociale de la nivelul autorităților publice locale poate duce la reducerea drastică a numărului de copii instituționalizați și la protejarea unității familiale.

[1] Hope and Homes for Children România, Impactul financiar al reformei sistemului public de protecție a copilului in România, disponibil la: https://drive.google.com/file/d/0B3UFn1Xvp24mbHJVS3FtQmNJb28/edit?usp=sharing

Economia socială, neclarități și provocări ale regulilor schimbate în timpul implementării

1. În domeniul Financiar:

• Nu există încă (până în acest moment) reglementările privind modalitatea de raportare a cheltuielilor efectuate de Structurile de Economie Socială (SES): decontarea cheltuielilor efectuate de SES-uri se face pe baza contractului de subvenție și nu se solicită, la acest moment, transmiterea către OIR a unei evidențe detaliate. OIR nu a emis o instrucțiune nici până în acest moment, prin care SES-urile să aibă o evidență detaliată a cheltuirii ajutorului de minimis primit. În evidența cheltuielilor, când o organizație depune cereri de rambursare, ajutorul de minimis e evidențiat la linia bugetară ”taxe”, la modul global. La final de implementare a proiectului, ne așteptăm să ni se ceară detalierea cheltuirii ajutorului de minimis pe liniile bugetare aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor, pentru SES-uri. Ne afectează direct, pentru că ar fi trebuit să primim instrumentul la care să ne raportăm în cheltuirea ajutorului de minimis (adică tot ceea ce o organizație aplicant principal dă, ulterior, SES-urilor, pentru cheltuire) anterior realizării acestor plăți. Dacă noi vom primi acest document cu liniile bugetare detaliate ulterior realizării plăților, ne vom supraaglomera în raportare, pentru că, cel mai probabil, 31 ianuarie 2016 va fi ultimul termen de raportare financiară. Așadar, problema spinoasă va fi supraaglomerarea justificărilor financiare pe final de proiect.
• Dificultățile aduse de emiterea Instrucțiunii 109/16.09.2015: Termenul limită până la care beneficiarii pot plăti cheltuielile în cadrul proiectului este 31 decembrie 2015, nici o altă cheltuială achitată după această data nu va fi considerată eligibilă. Pe alte proiecte de finanțare structurală, în anii trecuți, facturile trebuiau să fie, într-adevăr, emise până în ultima lună de implementare, dar puteau fi achitate în ultima lună de raportare, ceea ce însemna că aveam disponibil timp încă o lună de zile, după terminarea perioadei de implementare. Asta ne ajuta foarte mult. Acum, acest lucru nu mai e posibil, ceea ce are consecințe foarte grave asupra cash-flow-ului organizațiilor aplicante și te poate duce la blocaj financiar.
• Nerespectarea termenului prevăzut în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 64/2009, Art.4¹, Alineat 1 și Art. 17⁵, Alineat 3, privind mecanismul cererilor de plată, de verificare și transfer al sumelor eligibile virate în contul beneficiarului. Conform OUG 64, termenul de plată este de 20 de zile. În realitate, însă, spre exemplificare: o cerere de plată aferentă contractelor de subvenție a SES, depusă în data de 15.07.2015, iar transferul efectiv al sumei eligibile a fost făcut de AMPOSDRU în data de 01.10.2015. Așadar, întârzierea foarte mare în virarea sumelor solicitate prin cererile de plată are efecte foarte grave și duce la blocaj financiar pentru organizațiile implementatoare, a aplicantului principal pe proiecte.

2. În Implementare:

• Introducerea Clauzei Suspensive a fost o problemă serioasă, pentru că a dus la incertitudine în privința calității de beneficiar al finanțării pentru organizația implementatoare, până la aprobarea de către OIR (Organism Intermediar Regional) a documentelor necesare contractării. Beneficiarul efectuează cheltuieli cu salariații, achiziții, încheie contracte cu furnizori, închiriază spații, în timp ce există posibilitatea reală ca acestea să fie considerate neeligibile. MFE - AM POSDRU a publicat doar la data de 18.03.2015 Instructiunea 104, privind reglementarea aspectelor referitoare la procesul de contractare și modificare a contractelor de finanțare POSDRU. Până nu demult, practica mai bună includea o etapă de evaluare a capacității de implementare a organizațiilor beneficiare (inclusiv în privința resurselor umane contractate) ANTERIOR semnării Contractului de Finanțare. Astfel, nu eram puși în situația de a semna fără să știm ce semnăm și nici de a înregistra pierderi financiare foarte serioase din această cauză.
• Nerespectarea termenelor de aprobare a actelor adiționale, sau a notificărilor de modificare a contractului de finanțare. De exemplu: un act adițional de modificare a capitolului FEDR pentru bugetul SES, depus în data de 13.07.2015, este aprobat abia în data de 16.09.2015. Această practică detrimentală duce la întârzieri critice în implementare, ceea ce are repercusiuni negative foarte serioase asupra organizațiilor beneficiare: nerealizarea achizițiilor în termenele propuse prin proiect și neîncadrarea în graficul general de activități.
• Perioada prea scurtă de implementare a unui proiect de economie socială, în raport cu durata necesară pentru înființarea și dotarea unei Structuri de Economie Socială:
• Derularea procesului de selectare a asociaților și coordonatorilor SES.
• Elaborarea și aprobarea documentelor care reglementează funcționarea și decontarea cheltuielilor SES.
• Elaborarea documentației și obținerea avizelor necesare pentru construcție/ reabilitare/ modernizarea spațiilor de functionare a SES-urilor.
• Derularea procedurilor de achiziții.
• Timpul lung de la comanda fermă și până la livrarea echipamentelor pentru dotarea corespunzătoare a SES-urilor.

A face astfel de proiecte, a le implementa, necesită cel puțin șase luni în plus față de cadrul actual, ca să poți să asiguri structuri de economie socială dotate corespunzător și funcționalitatea lor pe o durată de minim șase luni de zile, conform indicatorilor din ghidul solicitantului.

3. Sub aspect Juridic:

• Lipsa reglementării legislative pe domeniul economiei sociale la momentul depunerii proiectelor și inclusiv a semnării contractelor de finanțare. Acestea au avut loc în anul 2014, în timp ce Legea 219/2015 privind economia socială a fost publicată doar în 28 iulie 2015, după începerea implementării proiectelor. Am lucrat în orb. În forma actuală, legea este lacunară, nu are publicate nici în ziua de azi norme de aplicare, deși acestea erau obligatorii conform legii (art. 34 din lege – normele de aplicare urmau să fie implementate în termen de 60 de zile de la data publicării Legii 219).
• Lipsa reglementărilor privind modalitatea de selecție a persoanelor care se asociază într-o structură de economie socială, modalitatea de asociere, structura de acționariat, pentru că instrucțiunile respective s-au dat după expirarea termenelor prevăzute în proiect pentru înființarea structurilor de economie socială. Practic, regulile s-au făcut în timpul jocului, chiar și după finalizarea acestuia.
• Lipsa reglementărilor privind profesia de Coordonator structură de economie socială.
• Nu avem încă Legea antreprenorului social. Suntem puși în situația de a gândi cam ce i-ar mulțumi pe controlorii viitori și ce reglementări vor mai apărea. Suntem conștienți de faptul că legea nu retroactivează, însă modificările pentru intrarea în legalitate pe implementarea dispozițiilor apărute în timpul derulării proiectului costă bani, timp și resurse umane. Toate, pe pielea și în cârca organizațiilor aplicant principal, beneficiare.

Concluzie generală

Ca organizație beneficiară, ca aplicant principal, ne asumăm toate riscurile și dificultățile foarte mari (financiare, de cash-flow, de implementare, de responsabilitate legală) și, de fapt, suntem niște sunt simple organisme intermediare de finanțare, în condițiile în care toate deciziile și strategia de funcționare a SES sunt decise de Coordonatorii de SES selectați în cadrul proiectelor. Organizația care e aplicantul principal și care își asumă toate riscurile sfârșește prin a nu avea control majoritar (nu ai acționariatul majoritar) asupra acestor SES-uri și, implicit, nici asupra sustenabilității acestor SES-uri. Ne rămân în responsabilitate cheltuielile, în cazul în care un SES sfârșește prin a fi nefuncțional.

Diavolul din detalii: Dezvoltarea infrastructurii de servicii sociale în paralel cu închiderea instituțiilor de tip vechi.

Recomandările de mai jos sunt relevante pentru succesul reformei sistemului de protecție a copilului în România și finalizării procesului de dezinstituționalizare în țara noastră, cu precădere în contextul disponibilizării de fonduri structurale aferente cadrului financiar 2014 - 2020. Acestea reprezintă concluziile unui proces comprehensiv de consultări publice derulat de organizația noastră la nivel național pe tot parcursul anului 2014, la care au participat activ actorii principali din structurile de stat, dar și din societatea civilă, de la nivel local, județean și național.

Solicităm expres Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca, în cadrul Planului Operațional Regional, prin Ghidurile Aplicantului care vor permite dezvoltarea proiectelor de realizare a unor servicii sociale rezidențiale bazate pe comunitate și pe familie, în perspectiva procesului de dezinstituționalizare a sistemului de protecție a copilului în țara noastră - aceste recomandări să fie incluse cu caracter de condiționalitate în Ghidurile Aplicantului care sunt relevante pentru astfel de proiecte.

I. Recomandări relativ la Casele de tip familial:

1. Număr de beneficiari – maxim 12 copii sau tineri.
2. Dimensiune: e recomandat ca suprafața să fie de aproximativ 250 metri pătrați.
3. Structură construcție (dormitoare, sufragerie, băi, spațiu pentru personal,etc.): pentru un grup de 10-12 copii, spațiul să fie împărțit după cum urmează:

• 4 dormitoare (astfel încât să nu fie mai mult de 3 copii într-un dormitor)
• cel puțin 2 băi
• un spațiu de zi generos
• o bucătărie.

Structura construcției să fie solidă și sigură și de așa natură încât să permită accesul și mișcarea nestingherită a copiilor: dacă grupul de copii are nevoi speciale de natură fizică, construcția să fie doar pe un nivel construit. În plus, casa de tip familial să aibă o curte suficient de mare pentru a permite spațiu de joacă și activități de exterior pentru copii. E recomandat ca structura clădirii să includă un spațiu delimitat pentru personal (baie, zonă de depozitare bunuri personale, dosare, medicamente).

4. Amplasament – integrare în comunitate. Casa de tip familial să fie aproape de forme permanente de mijloace de transport în comun care funcționează cu regularitate. Casa să fie amplasată în interiorul comunității, pe o stradă obișnuită, între alte clădiri similare, cu vecini tipici. Proprietatea să aibă fie acces la utilități, fie posibilitatea de a organiza utilitățile fără dificultăți. Casa va avea acces la servicii medicale ușor accesibile, la servicii educaționale adecvate nevoilor grupului de copii, la școală, la locațiile tipice dintr-o comunitate.
5. La organizarea structurii grupului de copii din CTF, se va ține seama de următoarele principii:

• grupurile de frați să locuiască împreună
• proveniența copiilor să fie din comunitatea unde este construită casa, sau suficient de aproape, pentru a facilita reluarea și menținerea contactului cu familia
• nivelul de nevoi speciale, astfel încât să nu existe riscuri legate de siguranța copiilor și să se țină cont de potrivirea grupului de copii/tineri pornind de la potrivirea profilului lor psihologic
• nevoile educaționale și medicale ale copiilor.

6. Atmosfera din CTF. Scopul principal să fie acela de a replica o atmosferă cât mai apropiată de cea dintr-o familie obișnuită, tipică pentru o casă familială, să emane căldură și intimitate, cu accent pus pe dorințele copiilor privind amenajarea camerelor, colegii de cameră, mobilierul. Mișcarea în casă să nu fie restricționată pentru copii în nici una dintre încăperi, inclusiv bucătărie sau cămara de alimente și să ofere intimitate pentru baie și dormitor. Atmosfera de casă familială să nu fie afectată de semne și practici tipice clădirilor instituționale: signalistică hipertrofiată pentru ieșire în caz de incendiu, tabele și însemne PSI, stingătoare puse la loc vizibil, circuit alimentar, acces restricționat pentru copii în bucătărie.
7. Patrimoniu – Casele să fie păstrate/transferate în patrimoniul administrației locale/județene responsabile legal de tipul de serviciu social rezidențial respectiv, pentru a garanta păstrarea destinației lor, atâta vreme cât acest lucru se dovedește necesar.
8. Recomandările de mai sus se aplică tuturor copiilor/tinerilor, fie aceștia cu sau fără nevoi dizabilități.

II. Recomandări relativ la Apartamente de tip familial:

1. Număr de beneficiari – maxim 6 copii sau tineri.
2. Apartamentul de tip familial să aibă aproximativ 80 mp.
3. Structură apartament (dormitoare, sufragerie, băi, spațiu pentru personal,etc.) pentru un grup de 6 copii, spațiul să fie împărțit după cum urmează:

• 3 dormitoare (astfel încât să nu fie mai mult de 2 copii într-un dormitor)
• cel puțin 2 băi
• o cameră de zi
• o bucătărie

Structura construcției să fie solidă și sigură. De asemenea, structura clădirii să fie de așa natură încât să permită accesul și mișcarea nestingherită a copiilor în condiții de siguranță. În plus, apartamentul de tip familial să aibă o curte suficient de mare pentru a permite spațiu de joacă și activități de exterior pentru un număr mare de copii. E recomandat ca structura clădirii să includă un spațiu delimitat pentru personal (baie, zonă de depozitare bunuri personale, dosare, medicamente, etc.)

4. Amplasament – integrare în comunitate. Apartamentul de tip familial (ATF) să fie aproape de forme permanente de mijloace de transport în comun care funcționează cu regularitate. Apartamentul să fie amplasat în interiorul comunității, pe o stradă obișnuită, într-un bloc de apartamente tipic, situat între alte clădiri similare, cu vecini tipici. Apartamentul trebuie să aibă acces la servicii medicale ușor accesibile, la servicii educaționale adecvate nevoilor grupului de copii.
5. Structura grupului de copii din ATF. Structura grupului de copii să țină seama de:

• grupurile de frați care ar putea locui împreună.
• proveniența copiilor să fie din comunitatea unde este construită casa, sau suficient de aproape pentru a facilita reluarea și menținerea contactului cu familia.
• nivelul de nevoi speciale, astfel încât să nu existe riscuri legate de siguranța copiilor.
• tipul de nevoi speciale ale copiilor astfel încât să fie posibil accesul nestingherit în și din blocul de apartamente, fără ajutor.
• nevoile educaționale și medicale ale copiilor.

6. Atmosfera din ATF. Scopul principal e acela de a replica o atmosferă familială, de intimitate și de căldură, tipică unei locuințe din comunitate, cu accent pus pe dorințele copiilor privind amenajarea camerelor, colegii de cameră, mobilierul. Mișcarea în apartament să nu fie restriționată pentru copii în nici una dintre încăperi și să ofere intimitate pentru baie și dormitor. Atmosfera să nu fie afectată de semne și practici tipice clădirilor instituționale: signalistica hipertrofiată de ieșire în caz de incendiu, tabele și însemne PSI, stingătoare puse la loc vizibil, circuit alimentar, acces restricționat pentru copii în bucătărie.
7. Patrimoniul – Apartamentele să fie păstrate/transferate în patrimoniul administrației locale/județene responsabile legal de tipul de serviciu social rezidențial respectiv, pentru a garanta păstrarea destinației lor, atâta vreme cât acest lucru se dovedește necesar.
8. Interzicerea redenumirii și recompartimentării centrelor de plasament, ca pretext de dezvoltare de ATF. Astfel, nu vor fi sub nici o formă aprobate proiectele care au ca obiect recompartimentarea centrelor de plasament în așa-zise ”apartamente”, fiindcă ele nu au cum să replice atmosfera de tip familial, condițiile de trai din comunitate, sau relațiile interumane necesare pentru crearea unui context cât mai apropiat de cel familial.

Recomandările de mai sus se aplică tuturor copiilor/tinerilor, fie aceștia cu sau fără nevoi dizabilități.