Gabi are 12 ani. E un băiat cu nevoi speciale medii. Stătea în casa de tip familial Bradului, în Sighetu Marmației, încă din anul 2000. Acum câteva zile, a fost luat și mutat într-o altă casă. Pe Bradului, a fost alături de frații săi: Robert și Francisc. Ultimii zece ani și i-au petrecut împreună. Acum, au fost despărțiți: Gabi a fost mutat, iar ceilalți doi frați au rămas în casă. În tot timpul petrecut pe Bradului, Gabi a evoluat excepțional: la început, nu vorbea, iar tendințele sale autiste erau serioase. Între timp, a învățat să comunice mult mai bine, vorbește, e un copil printre ceilalți din casă, bucuros să fie cu frații săi, cu prietenii săi, cu îngrijitoarele și educatoarele care-l cunoșteau deja atât de bine și pe care și el le cunoștea la fel. Faptul că cei trei frați  sunt familie unii pentru alții, faptul că au fost împreună zece ani în aceeași casă și că aveau relații foarte bune, stabile, de lungă durată cu ceilalți copii și cu membrii de personal – nu au contat câtuși de puțin. Decizia de despărțire a fraților a fost luată de Direcția de Protecție a Copilului Maramureș, cu motivarea prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 23/2010.

Un elementar bun simț, ideea de familie și interesul superior al copilului ar trebui să fie baza deciziilor luate în privința copiilor din sistemul de stat. Nu a fost deloc așa în cazul lui Gabi și al fraților săi. Derapajul periculos care se face în această perioadă în protecția copilului e unul prin care tăierile de costuri și de personal sunt prioritare, iar interesul superior al copiilor rămâne un refren suspendat undeva, într-o zonă lipsită de relevanță.

Acte precum separarea fraților, distrugerea relațiilor de lungă durată dintre copii și membri de personal și segregarea copiilor pe criterii rigide, precum ”copii normali versus copii cu nevoi speciale” – conduc spre pierderea esenței. Iar esența protecției copilului e însuși copilul. Nu costurile, nu elementele administrative, nu felul în care e mai ușor pentru sistem. Sistemul are datoria să pună în prim-plan interesul superior al copilului. Altfel, toate documentele legale internaționale, gen Convenția ONU asupra Drepturilor Copilului, sunt niște simple hârtii. Iar doi lei și trei ordonanțe de urgență creionate pe genunchi și mitraliate prin Monitorul Oficial ajung să distrugă vieți pe capete și să sacrifice (pentru a câta oară?) ideea de copilărie.

Credeam că am înțeles principiile acestea de multă vreme: păstrarea fraților împreună; încurajarea relațiilor de lungă durată între copii și îngrijitorii lor; continuitatea formei de protecție și siguranța pe care o dă copiilor un mediu familial. Se pare că nu e deloc așa. Derapajul din zilele noastre e șocant: interesul superior al copilului pare să redevină un refren fără substanță.

Bietul Gabi. Nu pot decât să-mi imaginez coșmarul din sufletul lui.