Membrii de personal, îngrijitorii, educatorii sunt în relație directă cu copiii din sistemul de protecție al statului: fie că vorbim de case de tip familial, de apartamente sau de centre de plasament de tip clasic, copiii interacționează cu adulții care-i îngrijesc. Îi leagă amintiri și gesturi. Se cunosc bine și au încredere unii într-alții. Se construiesc relații de lungă durată, bazate pe atașament, pe afecțiune, pe atenție individuală. Astfel, copiii cresc mai frumos și armonios, învățând valoarea pe care o are afecțiunea și atașamentul în viața de zi cu zi.

Prin familiaritate, copiii capătă stimă de sine, încredere în sine. Ajung să creadă în ei și în cei din jurul lor. Învață să se bazeze pe cei ce le sunt aproape, au cui se lăuda cu reușitele mici, cotidiene, au un umăr pe care să plângă, atunci când dau de greu. Iar îngrijitorii ajung să-i cunoască foarte bine, să știe ce le place, ce nu le place, cum pot fi încurajați și cum pot fi pregătiți mai bine pentru lupta cu viața.

Continuitatea relațiilor dintre copii și adulți în casele de tip familial, în apartamente și în serviciile rezidențiale în general trebuie să fie o prioritate. Amestecul, rocadele și transferurile de personal între servicii nu le priesc nici lor, ca echipă, nici mai ales copiilor, care trebuie să o ia de la capăt, de fiecare dată, cu alți oameni, cu alte fețe, cu alte obiceiuri și tipare de comportament. Dacă vrem să-i învățăm despre valoarea prieteniilor și a relațiilor de lungă durată, despre bucuriile și sacrificiile implicate de o relație, atunci e nevoie de aceiași îngrijitori, alături de aceiași copii.