Se discută în mediul ONG despre felul în care statul își onorează (sau nu) obligațiile de finanțare a serviciilor din protecția copilului, dacă aceste servicii sunt plătite, o dată ce sunt preluate de la organizațiile non-guvernamentale. Unele ONG-uri se lovesc de probleme, atunci când vor să transfere serviciile create către stat. Noi am dezvoltat peste 100 de servicii alternative în protecția copilului, dar nu am avut astfel de probleme, poate și pentru că serviciile dezvoltate erau în cadrul unor înțelegeri contractuale, la care statul a fost semnatar. Cred că, într-adevăr, situația ar fi fost alta, dacă aceste înțelegeri nu ar fi fost parafate în mod oficial. În fond, nu cred că te poți aștepta ca o terță parte să-ți preia obligații financiare, dacă acestea nu sunt cuprinse într-un contract oficial. Cu alte cuvinte, dacă dezvolți servicii ca organizație privată, nu te poți aștepta ca, atunci când tu nu mai poți să-ți onorezi obligațiile, altcineva (statul sau oricine altcineva) să le preia pur și simplu. Dacă ai dezvoltat servicii singur, atunci îți asumi responsabilitatea individual, sau ca organizație. Dacă ai avut o înțelegere cu statul, iar statul nu își onorează obligația contractuală, atunci e vina statului. Până acolo, însă, e vina ta. Nu e treaba nimănui să-ți preia sarcinile asumate unilateral. Regulile se fac la începutul jocului, nu în timpul jocului. E o chestiune de bun simț.