Ștefan Dărăbuș

View Original

Posturile sunt blocate în sistemul de protecție a copilului

Dacă șapte persoane își părăsesc posturile din sistemul de protecție a copilului, doar una poate fi angajată în locul lor. Asta ar trebui să fie o metodă de stopare a risipei de resurse financiare legate de protecție socială din România. În fond, această restrângere legală are un efect negativ direct asupra calității îngrijirii pe care o primesc copiii din sistemul de stat. Aproximativ 10% din asistenții maternali profesioniști și-au lăsat posturile datorită reducerii cu 25% a salariilor și totuși direcțiile de protecție a copilului nu pot angaja alți asistenți maternali. Deci, copiii, care s-au obișnuit cu o viață familială, sunt forțați să revină în sistemul rezidențial, ceea ce reprezintă pentru ei un uriaș pas înapoi și o traumă psihologică. Mai mult, membri de personal din serviciile rezidențiale sunt și ei afectați, iar un procent semnificativ dintre ei și-au dat demisia, datorită salariilor foarte mici. Ca să fim mai clari: foarte puțini angajați lucrează cu foarte mulți copii, ceea ce se reflectă printr-o proporție angajați-copii foarte slabă: un mare număr de copii sunt protejați de foarte puțini îngrijitori. Sunt de acord că sistemul de stat trebuie să restrângă costurile de protecție socială. Cu toate astea, adevărata risipă de fonduri e cu prestațiile sociale. Iar această vastă zonă de risipă de bani nu e sub lupa celor care iau decizii legislative. În schimb, tăierile se fac acolo unde existența banilor e esențială: la nivelul îngrijirii directe a copiilor, prin blocarea angajărilor pe posturi vacante.

Altă discrepanță: standardele de îngrijire includ clar proporția minimă necesară de angajați per copii, în timp ce standardele de cost sunt evident contradictorii, invalidând standardele de îngrijire.

Astfel, o măsură bună în esența ei ajunge să le facă rău copiilor: nici nu prevede excepții, nici nu ia în considerare chiar esența protecției sociale, beneficiarii ei, adică, în cazul nostru, copiii.

Mai multă flexibilitate și deschidere ar preveni expunerea copiilor la abuz și la neglijare. Angajații care lucrează direct cu copiii trebuie să se afle alături de cei pe care au rolul să-i protejeze. Și nu să fie doar niște pătrățele goale pe o organigramă.