Criza din sistemul de protecție a copilului la nivel de resurse umane se vede cu ochiul liber: 10.000 de posturi sunt vacante. Și cu cât mergi mai jos, spre baza piramidei (acolo unde oamenii lucrează efectiv cu copiii aflați în grija statului), cu atât sunt mai multe posturi neacoperite. Alte 4.000 de posturi sunt neacoperite în sistemul de protecție a persoanelor adulte cu nevoi speciale, unde lucrurile stau la fel: cu cât mergi mai jos, spre lucrul direct cu beneficiarul, cu atâtea sunt mai multe posturile vacante.

Toate serviciile sociale au mai puțini membri de personal decât e prevăzut în organigrame. În centrele de plasament, sunt peste 900 de posturi vacante. În centrele de primire urgență, aproape 200. În centrele de recuperare, alte 200. În centrele de zi, peste 200. Și așa mai departe.

La ora actuală, conform unei ordonanțe de urgență emise de Guvernul României sub povara austerității bugetare, la fiecare șapte angajați care pleacă din sistemul de stat, poate fi angajat doar unul. Pe norma de unul angajat la șapte plecați, au rămas să funcționeze case de tip familial și alte servicii la jumătate sau la o treime din necesarul de personal. Ceea ce înseamnă că protecția necesară copiilor nu e oferită. Ceea ce duce la situații de hazard, în care, datorită lipsei de personal, a lipsei de ocrotire și a lipsei de activități, copiii și tinerii rămân neprotejați, neocrotiți. Se deschide posibilitatea accidentelor, a situațiilor de criză, a abuzului asupra copilului, prin neglijență, prin neacoperirea nevoilor de bază.

Așa cum e el acum, sistemul e pe avarie în privința resurselor umane. Paradoxul e că, în teritoriu, consiliile județene au banii necesari și disponibilitatea pentru angajarea de personal. Trebuie doar să se revină asupra ordonanței de urgență care a dus la apariția acestui dezechilibru. Până nu e prea târziu.