În 2012, încă avem mai bine de 67.000 de copii în servicii de protecție ale statului. Peste 9.000 în instituții de tip vechi, 18.000 în îngrijire rezidențială de tip familial, 19.000 în asistență maternală și peste 21.000 în plasamente simple. În ultimii 7-8 ani, intrările anuale în sistemul de protecție au rămas cam la fel cu ieșirile. Ceea ce înseamnă că, în măsura în care tinerii părăsesc sistemul, alții mici intră. Iar asta, din cauza lipsei programelor de prevenire a separării copilului de familie. Intrările de copii în sistemul de stat (ceea ce implică ruperea lor de familie, de părinți) se vor opri doar atunci când vor fi încurajați părinții să rămână alături de copiii lor. De cele mai multe ori, cauzele separării țin de sărăcie și de lipsa modalităților de sprijin al familiilor vulnerabile.

Când vom avea o metodologie și instrumente aplicabile la nivel național în prevenirea separării copilului de familie, atunci numărul de copii aduși în grija statului va scădea, iar cel al familiilor rămase împreună va crește. Atunci vom putea spune că sistemul de protecție a copilului e conceput, într-adevăr, în interesul copilului.