Am fost la Conferința Eurochild, axată pe închiderea instituțiilor. Cu ocazia asta, două persoane care au trăit din plin experiența instituționalizării, au vorbit despre traumele și chinurile suferite în instituții. E tulburător să auzi din gura celor care au stat ani buni fără cineva apropiat, fără familie, cum e să crești așa, cum e să te formezi în nepăsarea celorlalți, unul între mulți, mulți alți copii. Care și ei, la rândul lor, suferă din lipsa familiei și a iubirii. Sincer să fiu, mi-a stat un nod în gât de câteva ori, ascultând mărturiile - acum oarecum detașate - ale celor care au trăit din plin o copilărie pe care nu aș dori-o nici măcar dușmanilor.