Dacă ai 13 ani, dacă ai crescut într-o familie dezbinată, dacă ai trăit lângă o mamă ce-și folosea corpul pe post de marfă - ce poți învăța despre lumea din jurul tău? Ajungi într-un centru de primire urgență, găsești înțelegere și oameni care să te îngrijească: aproape că uiți ce ai trăit până atunci. Dar o viață de om, obiceiurile și trăirile care fac parte din tine nu dispar cu una cu două. Ajungi apoi într-o casă de copii, unde ai un om pe schimb, care îngrijește 12 copii. Printr-un concurs de împrejurări, se află că adolescenta are moravuri foarte ușoare. Cine se întreabă de ce? Se vede doar că ”direcția de protecție a copilului” nu a fost suficient de vigilentă. Cum să fii vigilentă tu, ”Direcția”, când tânăra a crescut în abuz emoțional, în abuz sexual, într-un mediu viciat, dar cui i-a păsat de asta? Atâta vreme cât copiii sunt în umbra ușii de la intrarea în locuința ”părinților”, nimănui nu-i pasă ce se petrece acolo, câte drame se consumă, câți copii sunt folosiți, exploatați pentru cerșit, sau obișnuiți cu vulgaritatea sexului în promiscuitatea unei locuințe prea mici, ca să ofere luxul unui perete ce ar separa o cameră de alta. Și atunci, cresc, considerând cele de mai sus drept normalitatea existenței proprii. Și noi, comunitatea, ne mirăm și ne înfiorăm atunci când se sparge buba și arătăm cu degetul spre ”Direcția Copilului”. De parcă o direcție le rezolvă pe toate, când nu ai voie să ai angajați, când ți-e interzis să pui un alt om în locul unuia care pleacă, gonit de umilința unui salar lunar cât o alocație socială.

Da, tânăra de care vorbim aici e o victimă. O victimă a unei societăți bolnave, din care cu toții facem parte și pe care o tolerăm ridicând din umeri. Pentru că, întotdeauna, alții sunt de vină pentru dramele ce se consumă în jurul nostru și pentru că trebuie să găsim niște țapi ispășitori. În tot acest timp, alte tinere, alte destine, sunt măcinate în mașina de tocat a unui sistem bolnav, care protejează orice altceva, dar nu copiii.