Până acum, 11 țări din Europa au confirmat participarea la Campania de închidere a instituțiilor HHC/Eurochild: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia și Ucraina. Pe parcursul anului 2013, comunicarea și mesajele organizațiilor din aceste țări, precum și apelurile publice față de autoritățile statelor, responsabile de protecția copilului, vor fi axate pe importanța creșterii copiilor în medii familiale, iar nu instituționale.

Înțeleg de ce trebuie să facem asta. Ceea ce nu reușesc să înțeleg, (sau poate că nu accept, pentru că mi se pare de-a dreptul cumplit) e cum de e nevoie de așa ceva în contemporaneitatea nostră, nu-i așa, ”civilizată”: cum poate cineva să se îndoiască de faptul că, pentru a se dezvolta normal, un copil are nevoie de familie și de iubire? Cât de înstrăinați, cât de reci și robotizați trebuie să fi devenit oameni și societatea în care trăim, de e nevoie de apeluri de o asemenea magnitudine pentru a transmite un mesaj atât de simplu și, mai ales, de atâta bun-simț?

Pentru cine încă nu știe: copiii au nevoie de o familie și de iubire, ca să poată crește armonios. Iar instituțiile, sau orice formă militarizată, de cazarmă, de așa-zisă ”protecție”, e o formă de tortură și de abuz asupra copilului.

De multe ori, uitîndu-mă în jur, la sărăcia cotropitoare, la copii hăituiți și lipsiți de ocrotire, mă gândesc că, într-adevăr, ”omul e lup pentru om” (Homo homini lupus), cum spunea poetul latin Plaut, în Asanaria. Și parcă progresul umanității e doar tehnic, nu și spiritual. Altfel nu-mi explic cum de trebuie să readucem în prim-plan chestiuni elementare, precum nevoia copiilor de atenție, de dragoste, de afecțiune, de familie.