Câinii își îngrijesc puii până în pânzele albe. Fac orice să-i hrănească, să-i îngrijească. La fel pisicile, păsările, urșii, leii, maimuțele. Câtă vreme au pui, animalele nu au altă preocupare decât să-i protejeze pe cei cărora le-au dat viață. Oamenii își părăsesc copiii. Îi neglijează. Îi abandonează. Își cumpără lor mâncare, țigări, băutură. Se îmbracă pe ei, dar vin cu copiii dezbrăcați să ceară ajutor. Dacă nu le dai ce vor, unii își trântesc copiii unde-apucă și amenință: ”Ți-l las ție să-l crești!”.

Atunci când ajung în grija altora decât a părinților lor, lucrurile se complică și mai mult. Alții nu mai au nici o sarcină ”morală”, probabil doar una administrativă. Așa că pruncii devin și mai vulnerabili, și mai nebăgați în seamă. Sunt la mâna altora, cărora prea puțin le pasă.

Să revenim la animale: cu cât au pui mai vulnerabili, mai neajutorați, cu atât sunt mai protective cu aceștia. La oameni se strică iar lucrurile: cu cât au copii mai vulnerabili, mai neajutorați (vezi copiii cu nevoi speciale), cu atât îi lasă de izbeliște mai mult. Își iau mâna de pe ei în multe cazuri și aceștia ajung cei mai năpăstuiți. Deseori, în instituții de tip vechi, cu uși închise și obloane trase la geamuri. Să nu vadă și să nu audă nimeni nimic din ce se întâmplă înăuntru. Și chiar dacă se aude, ce se întâmplă? Ne scandalizăm trei zile, ne contrariem și spunem ”vai, mama lor!” și atât. Ca și cum ne-am fi făcut datoria.

Da. Mai avem încă foarte multe de învățat de la animale. Și cred că animale mai feroce decât oamenii nu există.