Sărăcia e o stare de normalitate pentru copiii din țara noastră: jumătate dintre ei se află la limita sărăciei și a excluziunii sociale. În mod oficial, un sfert dintre ei subzistă în sărăcie cruntă. Cu părinți care abia își găsesc un loc de muncă, cu locuințe insalubre și înghesuite, avem printre cei mai năpăstuiți copii din Europa. Cu atât mai importante sunt serviciile sociale. Cu atât mai vitale sunt intervențiile pentru familiile și copiii care trăiesc în sărăcie. Cu atât mai mult trebuie să-i luăm în considerare împreună, iar nu separat, dacă vrem să creștem sute de mii de copii în familii, iar nu în instituții.

Crearea locurilor de muncă și capacitatea de a avea cetățeni activi social sunt priorități zero pentru orice stat care ține la viitorul său. Pentru că viitorul oricărui stat sunt copiii pe care-i are. Asistența socială și prestațiile sociale sunt sisteme care dau rateuri, dacă le lipsește combustibilul serviciilor sociale adresate familiei în ansamblu. Aici, statul român mai are mult de lucru. Iar capacitatea de creare a locurilor de muncă, sau de susținere a locurilor de muncă, trebuie relaționată strategic de activarea părinților șomeri. Pentru că, altfel, perpetuăm nesustenabil prestații și alocații care nu vor mai avea de unde să vină. Și tot mai mulți copii vor intra în categoria de sărăcie, crescând de la an la an numărul celor care abia își pot duce traiul de la o zi la alta.