Duminica trecută a avut loc cea de-a patra ediție a Concertului nostru devenit tradițional, de la Ateneul Român. A fost încă o ediție spectaculoasă. Violonistul Alexandru Tomescu, soprana Irina Iordăchescu, renumitul Dan Bittman, vocea de excepție a Paulei Seling, ansamblul de violoncele al maestrului Marin Cazacu, pianistul Andrei Licareț, Feli, cu apariția ei caldă și, ca să fie chiar o enumerare spectaculoasă, actorul Marius Manole - au făcut ca seara de 10 aprilie să rămână memorabilă pentru cei aproape 800 de oameni care au fost acolo. Primul Ministru, Dacian Cioloș și distinsa sa soție, Valerie Cioloș Villemin, ne-au onorat cu prezența. Discursul Premierului a mers la țintă: orice copil are nevoie de iubirea unei familii și, atât cât e la cârma guvernului, va face tot ce poate pentru a transpune în realitate acest adevăr fundamental. Am fost plăcut surprins să remarc mult bun-simț, smerenie, respect în interacțiunea cu cei prezenți la Ateneu, dar și prețuirea domniei sale ceea ce am făcut noi, Hope and Homes for Children, vreme de 18 ani în România. Prințesa Marina Sturdza a fost alături de noi, ca de obicei și, pentru tot ceea ce a făcut în ultimii 18 ani pentru Hope and Homes for Children, i-am acordat un Lifetime Achievement Award. Kaufland, un susținător strategic, a primit distincția Investitorul Social al Anului, iar Pro TV au fost distinși cu premiul Susținătorul Media al Anului.

Vă mărturisesc că am vrut să transmitem niște mesaje cheie prin Hope Concert 2016, și anume:

1. O viață normală înseamnă o copilărie petrecută într-o familie. Suntem pregătiți pentru viață și putem să ne aducem o contribuție în societate doar în măsura în care am avut parte de o copilărie trăită alături de părinți și de bunici, sau de oameni care să ne ofere afecțiune.
2. Sute de mii de copii sunt expuși riscului de excluziune socială și de ruperea de propria familie. Sărăcia și prea puținele modalități reale de prevenire a abandonului duc la adevărate drame personale, devenite simptomatice în toată țara. Acceptarea acestei stări de fapt generează consecințe cu un factor de propagare exponențial, materializat prin integrarea dificilă a tinerilor care părăsesc protecția specială, prin șomaj, prin lipsă de încredere în sine și, în cele din urmă, prin repetarea unui ciclu vicios al excluziunii sociale, o dată deveniți adulți. Vrem ruperea acestui ciclu al sărăciei și de asta am venit cu propuneri și cu o contribuție solidă la Pachetul Integrat pentru Combaterea Sărăciei, promovat de Guvernul României. E nevoie de o plasă de siguranță pe cicluri de vârstă, de la perioada sarcinii, până la bătrânețe, pentru o oferi protecție socială într-un mod uman și țintit pe nevoile diversificate ale oamenilor care sunt, eminamente, diferiți. Sunt necesare măsuri integrate și transversale pentru familie, iar această abordare are potențialul să ducă la o viață mai bună pentru sutele de mii de familii extrem de vulnerabile din țara noastră. Sărăcia generează sărăcie. Excluziunea socială generează și mai multă excluziune socială.Lipsa afecțiunii în copilărie dă naștere izolării și inadaptării.
3. Ne încurajează faptul că România și-a asumat eradicarea instituționalizării ca formă de așa-zisă ”protecție” a copilului, până în 2022. Pentru că pereții unui orfelinat, oricât de frumos ar fi zugrăviți, nu pot înlocui îmbrățișarea părintească. Pentru că mobilierul sau televizorul nu înseamnă nimic în absența unei familii care să te iubească atunci când ești copil. Și pentru că un sistem rigid, rece și aproape militarizat nu are cum să pregătească un copil sau un tânăr pentru viața independentă. Îl poate doar traumatiza prin abuzul psihic și prin absența atașamentului esențial în dezvoltarea oricărui copil. Pentru că sistemul de protecție a copilului în țara noastră trebuie să fie axat în jurul ideii de familie și în jurul nevoilor de bază, mai ales de afecțiune și de atașament, ale copilului.
4. Prevenirea separării copilului de familie să devină principala preocupare a autorităților publice, fie că vorbim de cele de la nivel național, județean, sau local. Cel mai bun loc în care poate să se dezvolte firesc un copil e la el acasă, oriunde lucrul acesta e posibil. Credem că un program național pentru prevenirea separării copilului de familie ar avea capacitatea de coagulare și de reconfigurare a resurselor financiare deja existente în bugetul de stat, pentru că nimic nu e mai important decât mediul familial în dezvoltarea și, ulterior, în viitorul unui copil. Un asemenea program național poate genera efecte pozitive de tip ”domino”, prin creșterea ratei de incluziune socială, prin reducerea șomajului, prin speranța de viață mai ridicată a copiilor care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaționale și de sănătate specifice oricărui om. În același timp, familiile vulnerabile devin active din punct de vedere al contribuțiilor sociale, în loc să fie simpli receptori pasivi și beneficiari ai diverselor forme de prestații, alocații și beneficii sociale.
5. Realitatea ne demonstrează că lipsa locuinței e problema critică pentru comunitățile marginalizate din România. Așadar, este necesar un program național pentru locuirea socială, deoarece acesta e punctul de început pentru orice intervenție rezonabilă și realistă într-o lume decentă, precum cea în care ne dorim și noi să trăim.
6. Tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială sunt una dintre cele mai vitregite categorii sociale din țara noastră. Au nevoie de sprijin concret atunci când sunt scoși din centrele de plasament, au nevoie de locuințe sociale și de sprijin pentru angajare și de o legislație dedicată, care să prevină situațiile critice de izolare și marginalizare cărora le sunt acum victime.
7. Autoritatea publică, structurile de stat, să se bazeze mai mult pe organizațiile non-guvernamentale și să le finanțeze. La ora actuală, ONG-urile sunt dezavantajate, spre exemplu, în alocările de fonduri structurale, deși sunt capabile să gândească și să implementeze proiecte de anvergură. ONG-urile furnizează multă valoare adăugată în societatea românească, iar acest lucru merită recunoscut.

M-am bucurat să văd că Ambasadorii Marii Britanii, al Germaniei și al Italiei au fost cu noi, susținând ceea ce suntem ca organizație.

Iar azi m-am înfiorat din nou, vizitând, într-o altă țară ceea ce, până nu demult, a fost un orfelinat pentru copii între 0 și 3 ani. Am văzut pătuțurile cu lemnul și vopseaua roase de neputința și de disperarea copiilor care au trăit un coșmar pe pământ în acele spații de nici un metru:

Da, știu, sunt contrastante imaginile. Dar coexistă și se susțin reciproc. Pe copiii aceștia reușim să-i scoatem dintr-o subzistență de coșmar prin oameni de bine, care ne susțin cauza.