A. Locuințele sociale - necesitate critică și argumentareA.1. Corelarea protecției sociale cu absența locuințelor sociale, pentru populația în risc de excluziune socială și abandon familial

România are cel mai mare procentaj de populație în situații de risc: 40,3%. Alți 29,4% din populație trăiește în condiții de deprivare economică severă. Un număr de 56.517 copii au intrat în atenția autorităților locale și regionale (SPAS și DGASPC) și a organizațiilor non-guvernamentale, și au nevoie urgentă să fie incluși în programe de prevenire a abandonului familial. Ei reprezintă, însă, doar vârful iceberg-ului. Cei aproximativ 8,6 milioane de oameni care trăiesc în condiții de sărăcie în România nu au la dispoziție servicii customizate, diversificate conform nevoilor lor. Iar problema majoră cu care se confruntă este locuirea. Intervențiile necesare sunt lăsate în responsabilitatea autorităților locale, însă fără alocările bugetare flexibile, fără mijloacele financiare necesare realizării intervențiilor.

Un număr de aproximativ 300.000 de copii sunt în risc major de abandon și separare de familie, datorită sărăciei, a lipsei locuirii, excluși social, izolați și abuzați prin deprivare de căldură, de lumină, de apă, de hrană, de îmbrăcăminte. În fapt, o mare parte a populației supraviețuiește în sărăcie. Mai bine de o treime dintre copii din România trăiesc în sărăcie - ei fiind cel mai afectat segment al populației în acest sens, urmați imediat de tineri. Probema majoră a familiilor celor mai vulnerabile e locuirea. Un segment important de populație e expus riscului de izolare și excluziune socială, iar o multitudine de factori provoacă, sau cresc exponențial, riscurile de excluziune și de segregare.

A.2. Incluziunea socială a familiilor din zonele marginalizate

Populația afectată de sărăcie extremă locuieşte în zone marginalizate. Comasarea populaţiei marginalizate în comunităţi mari, afectate în ansamblu de aceleaşi probleme, le face să fie grupuri compacte şi izolate social. Cauza este îndeosebi anvergura şi complexitatea problematicilor sociale cu care se confruntă acest segment de populaţie, în lipsa locuințelor sociale. Locuirea în condiţii improprii şi deprivarea de locuire (locuinţe improvizate, locuinţe construite abuziv, locuinţe fără aces la utilităţi, suprapopulate, cu standard de igienă nesatisfăcător) - sunt elemente favorizante pentru expunerea la sărăcie severă, pe termen lung.

A.3. Set de măsuri și soluții care pot să ducă la rezolvarea, cel puțin parțială, a incluziunii sociale a populației din zonele marginalizate/dezavantajate:

1. Achiziția/dezvoltarea de locuințe sociale, cu monitorizarea SPAS-urilor din cadrul municipiilor, care să asiste proactiv, prin asistenți sociali plasați pe teren, familiile incluse în programul de locuințe sociale. Toate acestea să aibă loc în cadrul comunităților, unde să fie identificate problemele înainte ca acestea să devină de nerezolvat. Ca să ajungem la o transformare reală de paradigmă în incluziunea socială a celor mai defavorizate familii, serviciile sociale trebuie să fie acolo, în mijlocul lor, în mijlocul comunităților.
2. Schimbarea criteriilor de acordare a locuințelor sociale, astfel încât beneficiarii principali să fie familiile și persoanele aflate în risc major de excluziune socială și segregare.
3. Evitarea ghetoizării și a reizolării familiilor din comunități excluse social; evitarea comasării acestor familii în conglomerate de blocuri sau zone dezvoltate exclusiv pentru aceștia, prin achiziția directă, de pe piața liberă, a locuințelor sociale.
4. Dezvoltarea unui sistem de asistare și sprijinire, pe principiul condiționării și responsabilizării populației beneficiare de servicii și intervenții sociale, în privința participării proactive la schimbarea, îmbunătățirea și menținerea unui stil decent de trai.
5. Constanța furnizării de servicii sociale în comunitățile marginalizate și în pericol de excluziune socială.
6. Investigarea posibilității de mutare și stabilire în locuințe din zone rurale a unor familii, sau grupuri mici de familii, provenite din populația marginalizată, acolo unde aceste familii își doresc acest lucru. Credem că există familii care și-ar dori acest lucru și mutarea ar putea contribui la rezolvarea problemei locuirii, dezvoltarea unei agriculturi de subzistență și integrarea în comunități rurale, unde se află proprietăți părăsite, la prețuri scăzute.

A.4. Sugestii de forme de sprijin, perioadele de timp al intervențiilor și bugetele acordate familiilor din comunitățile marginalizate social din România

Scopul major al acestor interventii să fie prevenirea excluziunii sociale, încurajarea incluziunii sociale și prevenirea separării copiilor de familie.

Forme de sprijin concret care pot fi acordate familiilor din comunitățile marginalizate:

• Facilitarea accesului la spații de locuit (achitarea parţială/integrală a costurilor de chirie pe perioade determinate în timp).
• Acordarea/suplimentarea unor resurse necesare pentru întreținerea, dotarea, consolidarea sau securizarea spațiului de locuit (plata unor restanțe la utilități, articole igienă, articole de mobilier, articole uz casnic, uși, lemne pentru foc, materiale de costrucție), identificate ca fiind imperios necesare.

Intervențiile oferite și perioadele de acordare a intervențiilor să fie stabilite particularizat, pentru fiecare familie în parte, în funcție de nevoile și potențialul fiecăreia. Perioadele de intervenție pot varia, de la 6 luni, până la 12 - 18 - 24 de luni, în funcție de specificul și complexitatea cazurilor. Zonele marginalizate sunt identificate ca fiind situate în 264 de orașe și în capitală[1]. Nu au o definiție clară și, tocmai din acest motiv, se pot include aici comunități sărace, marginalizate, segregate, ghettoizate, adică acele comunități care suferă, într-un fel sau altul de deprivare materială severă.

În zonele de tip ghetou există cel puțin trei probleme majore cu care se confruntă populația:

1. Teama constantă de evacuare, având în vedere statutul locuințelor (lipsa actelor de proprietate, locuințe ocupate abuziv etc)
2. Plata utilităților, efectuată cu greutate din cauza lipsei resurselor financiare constante
3. Rețele de sprijin insuficient dezvoltate (din partea comunității, sau din partea autorităților locale).

B. Propuneri de acțiuni:

1. Crearea de locuințe sociale într-un număr suficient, în fiecare dintre orașele țării. Finanțarea intervențiilor în prevenirea separării copilului de familie, care poate fi făcută, în mod concret, prin: facilitarea accesului la locuințe sociale pentru familiile aflate în situații de criză și pentru cei din comunitățile marginalizate și dezavantajate și prin forme de sprijin material direct pentru familiile cu risc social ridicat - acoperirea costurilor cu chiria/ hrana/ îmbrăcămintea/ cheltuieli curente, pentru familiile aflate în situații critice de iminență a separării de copii. Implementarea de programe comprehensive pentru prevenirea separării copilului de familie și de sprijin familial, cu prioritizarea acelor inițiative care cresc capacitatea familiilor de a genera venit, focusându-se pe angajarea în câmpul muncii și permițând, astfel, menținerea sustenabilă a copiilor în familie.
2. Finanțarea sprijinului tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială, cu precădere prin facilitarea accesului la locuințe sociale, pentru că sunt cei mai expuși la eșec de integrare socială. Anual, aproape 4.000 de tineri ies din sistemul de protecție. Acești tineri sunt viitori clienți ai formelor cumulate de prestații sociale, de ajutor social și, ulterior, produc copii care ajung, la rândul lor, să îngroașe rândurile celor din sistemul de protecție.
3. Dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale, pe o axă dedicată complementarității intervențiilor preventive, care să asigure locuințe cu destinație socială pentru grupuri vulnerabile identificate, precum: familii monoparentale, familii cu mai mult de trei copii, tineri din sistemul de protecție, copii și tineri din familii aflate în sărăcie severă.

C. Criterii și condiții în achiziția și acordarea de locuințe cu destinație socială:

• Alocarea locuințelor cu destinație socială ține cont de recomandările rezultate din diagnoza socială și evaluările individuale efectuate de profesioniștii furnizorilor de servicii sociale.
• Locuințele sociale să fie acordate pe perioade determinate, după criterii mai complexe decât cele privind veniturile obținute, rezultate din evaluări ale familiei realizate de către serviciile sociale.
• Locuințele sociale să fie acordate în complementaritate cu pachetele de servicii sociale, care să întărească capacitatea familiei de a rămâne împreună.
• Locuințele sociale să fie acordate contractual, pe perioadă determinată, cu condiții clare de finalizare a formei de sprijin, pentru a evita crearea de dependență.
• Amplasamentul locuințelor să fie în comunitate, nu izolat, de preferință în alte blocuri separate, nu în același bloc. Dacă sunt făcute în același bloc, vor fi integrate social și vor primi sprijin familii provenite contexte diferite: tineri proveniți din sistem, familii de etnii diverse, familii aflate în dificultate materială, sau șomeri.
• Locuințele sociale să fie achiziționate de pe piața liberă, pentru că asta ar evita segregarea și ghetoizarea beneficiarilor de locuințe sociale.
• Serviciul social implementator să dea dovadă de capacitate de gestionare a locuințelor sociale (chirie pentru familii în situații de risc, tineri, etc. cu specificarea duratei și a rezultatelor așteptate).
• Includerea unui sistem de monitorizare a celor care primesc locuințe sociale și a progresului lor către atingerea rezultatelor estimate, pentru evitarea suprapunerilor de forme de sprijin către aceiași beneficiari.
• Crearea de locuințe sociale pentru familiile din comunități marginalizate, prin intervenții customizate în funcție de analiza familială a nevoilor, alocaţii speciale, sprijin material și financiar, programe de integrare a părinţilor în vederea includerii pe piaţa muncii.

Beneficiile de impact, indirecte, ale incluziunii sociale prin furnizarea de locuințe sociale celor mai vulnerabile familii și categorii sociale: reducerea sărăciei; copii care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaţionale și de sănătate specifice oricărui om; venituri mai mari din taxe; criminalitate mai redusă; adaptabilitate și integrare socială; tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului și devin cu adevărat independenţi; familii vulnerabile menţinute activ din punct de vedere social, în locul transformării lor în factori de risc și în beneficiari permanenţi ai diverselor forme de prestaţii, alocaţii și beneficii sociale.

În ceea ce privește creșterea stocului de locuințe sociale, să fie prevăzute următoarele tipuri de acţiuni în Strategia Națională a Locuirii:

1. Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură și apartamente și locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii și integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie. Sprijinirea tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, cu precădere prin locuinţe sociale, se justifică, ei fiind cei mai expuși la eșec de integrare socială.
2. Investiţii în locuințe sociale pentru locuitorii zonelor marginalizate, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, case de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile și critice, care sunt de natură să ducă la separarea copiilor de familiile acestora și la diminuarea riscului de excluziune socială.

D. Integrarea Strategiei Naționale a Locuirii cu Programul Operațional Regional, Axele 8 și 9 și cu Programul Operațional Capital Uman, Axa 4, pentru incluziunea socială la nivelul comunităților defavorizate

Alocarea financiară pentru investiții privind promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei este disproporționată între POR Axele 8 și 9, cea din urmă fiind mult subfinanțată (acum în valoare de doar 86 MEUR). În condițiile în care una dintre cele mai pregnante nevoi privind incluziunea socială la nivelul comunităților locale din România este cea de locuire, alături de cea de educație și de ocupare a forței de muncă, devine evident faptul că 100 MEUR nu pot acoperi în mod echitabil și eficient necesitățile investiționale în infrastructură privind incluziunea socială la nivelul întregii țări în colectivitățile urbane. La un calcul simplu, dacă cele 94 de municipii din România ar beneficia de finanțare în cadrul POR Axa 9, în urma realizării de Strategii de Dezvoltare Locală, ar putea fi realizate investiții de cca. 1 MEUR/fiecare municipiu, pentru exercițiul financiar 2014-2020, o sumă total insuficientă pentru a putea pune în aplicare măsuri integrate, în condițiile unei populații de cel puțin 342.000 de oameni care supraviețuiește în comunități marginalizate urbane, alături de alți 300.000 de persoane care trăiesc în sărăcie severă și pentru care problema locuirii e critică. Astfel, creșterea de cel puțin 5 ori a sumei alocate pentru locuire socială ar putea aduce la un minim necesar alocarea oportună și necesară pentru o nevoie reală și concretă a celei mai defavorizate și mai vulnerabilizate categorii de oameni aflați în risc critic de excluziune socială.

Măsuri:

1. Corelarea POR - Axa 9 cu POCU - Axa 4.
2. Creșterea finanțării intervențiilor care privesc incluziunea socială prin tipurile de intervenții și acțiuni care țin de dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale prin POR Axa 9 (sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban, în valoare de 86 MEUR) care să vizeze aplicarea a minim 3 proiecte integrate la nivelul unei comunități locale, cu aplicabilitate în zonele defavorizate. Alocarea financiara dedicata acestei axe este foarte mult subdimensionata, in conditiile in care in Romania au fost identificate, 843 zone marginalizate, în care supraviețuiesc aproximativ 342.000 de persoane doar în mediu urban, iar sumele alocate in prezent acopera doar necesarul unui numar mediu de 10 comunitati marginalizate, prin proiecte finanțabile conform surselor financiare dedicate la momentul actual. Propunem creșterea de cel puțin 5 ori a nivelului sumelor destinate implementarii DLRC și alocarea unei finantari cu destinatie speciala pentru locuinte sociale (POR Axa 9), printr-o strategie de acțiune care să răspundă nevoilor specifice ale zonelor geografice cele mai afectate de sărăcie, ale grupurilor-țintă cu cel mai mare risc de discriminare și de excluziune socială.
3. Alocarea a minim 450 MEUR, la nivelul întregii Axe 9 (recalibrată).
4. Flexibilizarea investițiilor finanțabile prin Axa 9, pentru includerea achizițiilor de imobile pentru locuire socială direct de pe piața liberă: terenuri, conversie de construcții pre-existente, reabilitări, achiziții de locuințe deja existente, eficientizări energetice, etc.
5. Prioritizarea proiectelor de intervenție în crearea de locuințe sociale, precum și intervenție concretă în sprijin material diversificat, la nivelul comunității locale, prin Strategia de Dezvoltare Locală, sau Strategia de Incluziune Socială, pentru prevenirea separării familiale și încurajarea incluziunii sociale pentru cele mai expuse categorii sociale.
6. Crearea în cadrul Axei 8 - dezvoltarea infrastructurii sanitare si sociale, Obiectivul Tematic 9 - promovarea incluziunii sociale si combaterea saraciei, (în valoare de 425 MEUR) a unei linii de finantare dedicata exclusiv locuințelor sociale; alocarea pentru Axa 8 este de 763 MEUR, din care se pot aloca doar 150 MEUR pentru locuinte sociale.

E. Concluzii

1. E necesară creșterea stocului de locuințe sociale, astfel încât să fie acoperită populația care supraviețuiește în sărăcie severă și în comunitățile marginalizate din România.
2. Se impune dezvoltarea unui Plan Național de Locuire Socială, care să poată coordona strategic implementarea acțiunilor Strategiei Naționale de Locuire, cu scopul reducerii excluziunii sociale și a segregării oamenilor care supraviețuiesc în comunități marginalizate, sau în sărăcie severă.
3. Între categoriile-țintă, care să beneficieze de locuințe sociale, să fie incluse familiile cu mai mulți copii și tinerii care ies din sistemul de protecție socială.
4. Achiziția locuințelor sociale să se facă de pe piața liberă, astfel încât să poată fi cumpărate apartamente din blocuri tipice. Această abordare ar sparge inerția segregării și a ghetoizării oamenilor care trăiesc în sărăcie severă și ar duce la incluziunea lor socială.
5. Se impune creșterea de cel puțin cinci ori a sumelor prevăzute pentru crearea de locuințe sociale, pentru că, la ora actuală, acestea sunt disproporționat de reduse comparativ cu dimensiunea fenomenului de excluziune socială și a populației care supraviețuiește în sărăcie severă în țara noastră.

Hope and Homes for Children România

[1]Atlasul zonelor urbane marginalizate din România, MDRAP, București, 2014