Poate că nu suntem părinții lor. Dar asta nu înseamnă că nu sunt ai noștri.

Acesta e unul din gândurile actorului Victor Rebengiuc, spuse cu voce tare, după ce am vizitat împreună un centru de plasament de tip vechi, o instituție, un orfelinat - spuneți-i cum vreți voi. Cert e că, într-un astfel de loc, copiii cresc fără copilărie. Fără iubire. Fără afecțiune. Fără părinți.

Imaginează-ți cum ar fi fost să fi crescut tu așa. Imaginează-ți cum ar fi ca propriii tăi copii să crească așa. Greu te poți gândi la un blestem mai crunt.

De asta am tot inchis instituții în ultimii 22 de ani. De asta le închidem și acum. Pentru că asta înseamnă că toți acei copii pe care-i luăm de acolo, ajung în familii, sau în medii familiale. Pentru că nici un copil nu ar trebui să crească fără dragoste părintească.

Nu timpul le rezolvă pe toate, ci oamenii. Noi. Fiecare dintre noi.

Actorul Victor Rebengiuc, la cei 86 de ani ai săi, ne lasă acest testament: o Românie în care chiar și copiii încă instituționalizați să ajungă în familii și în medii de tip familial: Înapoi la părinții lor, la asistenți maternali, în adopție, în plasament familial, sau în case de tip familial.

Asta face noi, împreună cu partenerii noștri. Ca să pui și tu umărul, trimite sms cu textul HOPE, la 8844. Te costă 2 Euro și un pic de timp. Mai sunt 6.500 de copii în instituții. Putem să-i ducem acasă. Să-i scoatem din coșmar.