Mortalitatea infantilă în România

Trăim într-o țară în care mor de două ori mai mulți copii față de media europeană. Datorită unor boli banale, datorită sărăciei, lipsei de igienă, a unui sistem comatos de sănătate, dar și a lipsei de respect față de copiii vunerabili, mor zece copii dintr-o mie. Semn clar de ignoranță și dezinteres față de bunăstarea copiilor, indicatorul acesta arată cât de mult mai e încă de făcut în țara noastră. Acest semn nu e relevant doar pentru serviciile de sănătate, sau pentru starea mizerabilă a acestora, ci și pentru lipsa de acțiune în dezvoltarea de servicii sociale inovative, ca și pentru absența interacțiunii mobile, țintite, cu copiii care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Visez la ziua în care vom fi citați pentru un record pozitiv în privința copiilor. Paradoxul e că știm ce trebuie făcut. Problema e în asumarea deciziilor politice corecte. Poate că guvernul actual, care încă are timp să-și demonstreze impactul, poate schimba trendul. Și astfel, ar muri mult mai puțini copii.

Copiii au nevoie de familii, nu de instituții

Săptămâna aceasta, în Parlamentul European, s-a desfășurat expoziția ”Copiii au nevoie de familii, nu de instituții”. Găzduit de MEP Mairead McGuiness și organizată de Hope and Homes for Children, ARK și Eurochild, evenimentul include o serie de evenimente în Parlamentul European și documentează imperativul dezinstituționalizării în Europa. A avut loc o Masă Rotundă: O Europă a Drepturilor? Rolul Membrilor Parlamentului European în stoparea instituționalizării copiilor - Păreri ale experților. Ulterior, vernisajul expoziției i-a reunit pe Arki Busson (co-fondator ARK), Roberta Angellili MEP, Vice-Președinte al Parlamentului European și alți parlamentari europeni. Vineri, 8 iunie, are loc un training al asistenților membrilor parlamentari europeni, sub coordonarea Eurochild și Hope and Homes for Children.

Expoziția combină un coridor de uși și ferestre - cu fotografii ilustrative, cu citate ale copiilor și dovezi ale efectelor negative ale instituționalizării asupra copiilor.

Un eveniment dintr-un șir de evenimente în pregătire, expoziția are rolul să atragă atenția asupra nevoii de folosire eficientă a Fondurilor de Coeziune ale UE, astfel încât să permită tranziția de la protecția copiilor în instituții - la ocrotirea de tip familial, în comunitate.

1 iunie pentru 9.000 de copii din instituții

Mai sunt 184 de instituții rezidențiale în România, unde își duc viața aproape 9.000 de copii. Pentru ei, 1 iunie e una din zilele când lumea își amintește că mai există. Am intervievat, în cadrul Auditului Serviciilor Sociale pentru Copii din România, 198 de copii. Dintre aceștia, 20% nu au nici măcar o amintire frumoasă pe parcursul întregii lor vieți. Iar ceilalți, își amintesc cu mare greu lucruri bune petrecute pe parcursul vieții lor.

Copiii nu au ce căuta în instituții.

Suntem suma amintirilor copilăriei, care ar trebui să fie timpul siguranței, al iubirii și al ocrotirii oferite de familie. Astfel de amintiri le lipsesc copiilor care cresc în instituții.

Adevăratul cadou de 1 iunie, pentru ei, va fi atunci când îi ajutăm să ajungă într-o familie.

Două premii pentru HHC la Gala Societății Civile

De zece ani, Gala Societății Civile îi premiază pe aceia care nu promit nimic, dar fac mult. Acum, HHC România a primit două premii: Pemiul pentru Impact, adjudecat datorită Auditului Serviciilor sociale pentru copii din România, dar și Premiul II la secțiunea Programe (unde au intrat în competiție organizații cu proiecte multianuale).

Așa că aici e vorba despre echipa noastră. Cei care bat țara-n lung și-n lat, făcând anchete sociale, evaluări psihologice, implementare de proiecte, negocieri cu partenerii, lucru cu familiile și cu copiii acestora. Cei care cred într-o Românie cu demnitate, cu oameni decenți și cu respect pentru copiii și pentru bâtrânii ei.

Premiile acestea sunt ale lor. Pentru că nu promit nimic, dar fac mult.

Doi la sută pentru acțiune socială adevărată

Poate pare puțin: doi la sută dintr-un venit anual  nu înseamnă mare lucru. Te poți gândi și așa. Prin cumulare, însă, înseamnă mult. Foarte mult. Iar cei doi la sută ai tăi, cumulați cu cei doi la sută ai mei, ai prietenilor, ai colegilor - înseamnă mulți bani, pentru multe proiecte, care au de-a face cu mulți oameni. Dacă vrei, dă-i unei organizații de mediu. Sau de sănătate, sau de educație. Ori, poate, îi dai spre familii vulnerabile, sau spre o viață mai bună pentru copiii fără copilărie.

Ideea e să-i dai. Nu-i băga într-o gaură neagră. Nu-i lăsa pe apa sâmbetei, la un ”stat” căruia-i lipsește transparența, viabilitatea și sănătatea într-un buget prea stufos ca să poată fi pătruns.

Dacă vrei rezultate, oameni palpabili care să beneficieze de gestul tău, dacă vrei aer mai curat, un sistem de educație mai bun, sau un sistem social care să lucreze în interesul familiilor și al copiilor în dificultate - atunci îți vei pune cei doi la sută să lucreze.