Cât advocacy și cât lucru cu copiii și cu familiile?
De ceva vreme, mă preocupă dilema balanței dintre lucrul în cercuri abstracte (politici, legislație, lobby, influență pozitivă, studii, raportări) și lucrul concret, cu copiii și cu familiile vulnerabile. Până nu am început proiecte de advocacy, toate energiile erau îndreptate spre lucrul direct cu copiii. Ulterior, am îndreptat energii spre domenii mai puțin concrete (comunicare, lobby, cercetări științifice, publicații). Am observat un paradox: notorietatea îți crește pe măsură ce faci proiecte abstracte, pe măsură ce vorbești despre ceea ce faci. Notorietatea noastră era foarte redusă atunci când doar lucram efectiv cu copiii din instituții, din protecția statului. Iar aici e și buba: cu cât faci mai mult în partea de advocacy și de birocrație, cu atât scade motivația oamenilor din organizație. Cu alte cuvinte, riscul e că buna reputație externă implică un cost foarte mare: scăderea motivației efective a oamenilor din echipă și, implicit, reducerea contactului direct cu copiii și cu familiile.
La urma urmelor, justa măsură e undeva la mijloc: nu ai cum să-ți finanțezi operațiunile, fără ”zgomotul” din jurul lor, care înseamnă vorbe, evenimente, întâlniri, cercetări. Totul e să fii în stare să menții echilibrul. De fapt, umbli pe sârmă.