Copiii care nu există

Azi mi-a fost dat să aud încă un caz incredibil: o familie, tată, mamă, copil, fără identitate. Nici părinții, nici copilul nu au buletin de identitate sau certificat de naștere. Credeți că așa ceva e posibil în 2010? Ei uite că da! Mai mult: copilul e foarte grav bolnav și are nevoie de o operație urgentă. Ce se întâmplă? Medicii refuză operația, deoarece copilul și familia sa nu au date de identificare.Să ne înțelegem: vorbim de o boală foarte gravă, care pune în pericol direct viața copilului. Și totuși, datorită lipsei de identitate, copilul nu există. Dacă nu există, nu poate fi operat. Suntem în plin Kafka. E greu și să te gândești de unde începi, cine e de vină: sistemul de sănătate? Sistemul de protecție socială? Sistemul de evidență a populației? Credeți că este un caz singular? Ei bine, nu. Din păcate, mi-a fost dat să mă lovesc de multe situații precum aceasta. Iar copiii fără identitate nu pot fi înscriși în sistemul de educație, nu pot fi consultați medical, ori internați în spital, așadar nu au acces la servicii de sănătate. Pericolul mare este că, neavând identitate, nu sunt nici o problemă pentru sistemul social: nimeni nu-i poate lua în grijă, pentru că ei nici măcar nu există!

Pe final de campanie

În ultimele șase săptămâni am derulat prima campanie din istoria HHC. Două filmulețe, interviuri și articole, website nou, parteneri noi și prieteni care ne-au dat o mână de ajutor. Prințesa Marina Sturdza, Amalia Enache și Cosmin Alexandru au gândit, alături de mine, conținutul și mesajele. Câțiva oameni de bine ne-au fost alături: Dragoș Bucurenci, Cabral, Zoli Toth, dar și Chinezu. Ne sprijină și site-urile www.121.ro și www.trilulilu.ro. Am văzut forța pe care o are Trustul MediaPro, care ne-a fost alături. Nu puteam să ne dorim un partener media mai bun.Poveștile unor familii și ale copiilor lor vor fi în continuare prezentate și aduse în atenția voastră, prin ceea ce facem în toată țara. Aș vrea să rămânem aproape și să putem comunica despre lucrurile plăcute sau mai puțin plăcute din jurul nostru. Mă gândesc cum am putea avea un impact și mai mare în sprijinul copiilor vulnerabili. V-aș mulțumi dacă m-ați ajuta cu idei.

Despre înjumătățirea concediului de maternitate

Guvernul discută varianta reducerii la jumătate, de la doi ani la un an, a concediului de maternitate. Consecințele acestei decizii vor fi cât se poate de nocive: bebelușii au nevoie ca de aer de prezența mamei sau a tatălui, în primii doi ani de viață, iar legăturile dintre părinte și copil se leagă profund la vârsta aceasta. Dintre măsurile care vizau încurajarea familiei, aceasta e una dintre cele mai bune, prin rolul de sudare și de întărire a atașamentului. Cum credeți că se vor descurca mamele, când află, brusc, de înjumătățirea concediului? Cât de negativă credeți că e această decizie pentru bebeluși, care vor fi lăsați cu străini, pe post de îngrijitori? Ce efecte va avea hotărârea asupra acelor familii care și-au făcut planuri în funcție de un termen de concediu care acum, brusc, se schimbă? Și cât vor mai continua numeroasele luări de decizii peste noapte, cu efecte asupra sutelor de mii de părinți care încă mai au curajul să aibă copii în România?E adevărat, unii ar putea susține că, prin durata înjumătățită a concediului de maternitate, ne aliniem mediei europene. Problema esențială e a sistemului: nu avem infrastructura existentă în alte țări. Ne lipsesc grădinițele, ne lipsesc bonele, nu avem facilități de îngrijire de zi pentru bebeluși. Toate acestea sunt, acum, compensate oarecum de perioada de doi ani a concediului de maternitate. Dacă o scurtăm, familiile cu bebeluși rămân total descoperite, iar aceștia devin vulnerabili. Cred că Guvernul nu realizează felul în care întoarce pe dos socotelile făcute cu grijă de atâtea și atâtea familii cu copii mici. Și nici că astfel de hotărâri zdruncină mediul familial, cu efecte negative asupra copiilor.

Despre nevoia de echilibru și justa măsură

The Telegraph a publicat ieri un reportaj despre sistemul de protecție a copilului din România. Eu am fost cu autoarea reportajului și am vizitat servicii sociale din două județe. Autoarea a mai fost în țară în urmă cu zece ani, când a realizat un reportaj similar. Atunci, descrierea ei a fost echilibrată. Pe premisa că va face un reportaj similar, echilibrat, am acceptat să-i fiu alături în vizita sa de informare. Din păcate, articolul publicat ieri demonstrează lipsă de măsură și o abordare dezechilibrată a sistemului de protecția copilului în România. Nu pot subscrie la aprecierile extreme despre sistem, cum nu pot fi de acord nici cu etichetările negative la adresa autorităților statului. După zece ani de eforturi, după realizarea unei bune părți din reforma necesară în sistem, după ce au fost introduse noi legi care îmbunătățesc în mod evident protecția copilului, nu pot susține afirmații senzaționaliste, care ignoră părțile bune introduse cu multă trudă și, totuși, cu deschidere din partea autorităților române. HHC România lucrează alături de stat pentru eradicarea instituțiilor ca formă de protecție a copiilor. Evident, instituțiile nu sunt un mediu benefic pentru copii. În următorii ani, împreună, vom dezvolta servicii de tip familial, ca alternativă la instituționalizare. Dar asta cere timp, muncă și eforturi. Nimeni nu spune că nu mai sunt probleme, sau obstacole de depășit. Vrem, însă, să fim parteneri cu statul pentru o reformă sănătoasă în protecția copilului. Nu suntem într-o altă tabără. Nici nu suntem în afara jocului. Suntem și noi în teren, alături de colegii noștri din sistemul de stat. Separat, nu vom reuși mare lucru. Împreună, avem o șansă.

În concluzie, ne distanțăm de enunțurile extreme, expuse în prima parte a articolului ”My glimpse of hell and the pitiful children who have been betrayed”, din ediția de ieri, 15 noiembrie 2010, a ziarului britanic The Telegraph. Vom continua să lucrăm, împreună cu alte organizații și cu Guvernul României, până când toți copiii vor fi îngrijiți într-un mediu familial.

Politizarea excesivă în protecția copilului

De la crearea sistemului actual de protecție a copilului, din 1997, umbra politicului e atotprezentă. Pozitiile de conducere sunt tocmite prin prisma apartenenței politice, iar asta are consecințe directe asupra performanței manageriale. Cultura astfel creată e una a temporarului, a improvizației. Continuitatea și strategiile de lungă durată sunt chestiuni lipsite de prioritate, iar oportunismul definitoriu politicului are efecte nefaste asupra calității serviciilor sociale și, implicit, asupra vieții copiilor. Există și județe în care conducerea a reușit să rămână pe poziții, de ani și ani de zile. Din păcate, sunt exemple rare și foarte rare. Ceea ce observ e că trebuie să o luăm de la capăt, din patru în patru ani, cu munca de convingere, în funcție de cine a mai venit la putere. Se întâmplă să fie oameni buni, dar care nu au nimic în comun cu protecția copilului. Nu cunosc strategii, metodologii, sisteme. De multe ori, nici măcar nu au o specializare de management. Și toate se sparg în capul copiilor și al angajaților din sistem. Angajații la nivel mediu sau cei din munca directă cu copiii sunt, de multe ori, aceiași. Însă ei nu au putere de decizie. Astfel, numeroase inițiative la care societatea civilă invită autoritățile statului rămân simple îndemnuri pe hârtie: unii dintre cei aflați la vârful piramide, numiți politic, ”nu au timp” să asculte, să învețe, ca și cum ei ar fi deja specializați și nu ar mai avea nevoie de nimic nou. În fond, pentru sistemul în ansamblul său, aceasta e problema fundamentală de raportare la nou: absența celor care iau decizii la dialog. Și metehnele rămân aceleași. Asta, atâta vreme cât politicul va triumfa priceperii și talentului.