De multe trăiri dureroase au parte copiii din instituții și, în general, din protecția statului, dar timpul sărbătorilor de iarnă e printre cele mai dureroase. De Crăciun și de Anul Nou avem nevoie parcă, mai mult decât oricând, de familie, de dragostea celor apropiați. Timpul Crăciunului e o reconfirmare prețioasă a felului în care suntem atașați de părinți, de bunici. Adică de oamenii pentru care suntem importanți și unici, de cei pentru care existența noastră înseamnă foarte mult. În plus, Crăciunul și Anul Nou vin ca o reconfirmare a iubirii și a atașamentului de peste ani, arătate constant, în fel și chip, oarecum luate de-a gata și tocmai de asta e o reconfirmare atât de importantă.Pentru copiii din instituții, dar și ceilalți din grija statului, sărbătorile de iarnă sunt un chin: mai mult ca oricând, simt lipsa familiei și a iubirii.
De ceva ani încoace, poate dintr-o dorință de a face bine, unele direcții de protecție a copilului fac un program prin care copii din grija statului pot fi luați câteva zile de Crăciun, acasă la familii din comunitate. Dă bine pentru imagine, atât pentru autoritățile statului, cât și pentru familii, care fac un bine unor copii ai nimănui.
Problema e că nu face bine copiilor: sunt parașutați într-o familie preț de câteva zile, după care sunt aduși iar, abrupt și fără prea multe explicații, înapoi în instituții. De cele mai multe ori, copiii dezvoltă depresii adânci, probleme de comportament și stări sufletești chinuitoare. Nu înțeleg de ce sunt luați într-o familie, după care sunt abandonați din nou (a câta oară?) înapoi de unde au plecat. Așa că, în loc să le facă bine, apropierea asta de foarte scurtă durată, mai mult le face rău. În loc să le ofere un pic din spiritul împărtășirii sufletești specific sărbătorilor, mai mult îi izolează și-i rănește, pentru că rămân prea multe întrebări fără răspuns și prea multe speranțe sufocate, iar și iar.
Da. Copiilor le-ar face bine o apropiere de lungă durată. Cu siguranță, dacă familiile care-i iau câteva zile de sărbători i-ar lua și ulterior, cu constanță, ar fi cu totul altceva. Iar autoritățile statului ar trebui să impună continuitatea legăturii dintre familii și copii ca o precondiție a plasamentului de scurtă durată de sărbători.
Și chiar de asta cred că inițiativa lui Cabral este lăudabilă: el vine cu un proiect care are în prim-plan copilul, prin angajamentul la un proiect de termen lung, prin intenția declarată de a stabili o legătură solidă. De asta au nevoie copiii. Așa le putem oferi atenție în mod sănătos și le putem clădi stima de sine.
Și mai ales pentru că ești un nume și un exemplu de urmat, îți mulțumesc, Cabral, pentru ceea ce faci.
