Asigurarea finanțării de la stat pentru servicii create de ONG-uri

Se discută în mediul ONG despre felul în care statul își onorează (sau nu) obligațiile de finanțare a serviciilor din protecția copilului, dacă aceste servicii sunt plătite, o dată ce sunt preluate de la organizațiile non-guvernamentale. Unele ONG-uri se lovesc de probleme, atunci când vor să transfere serviciile create către stat. Noi am dezvoltat peste 100 de servicii alternative în protecția copilului, dar nu am avut astfel de probleme, poate și pentru că serviciile dezvoltate erau în cadrul unor înțelegeri contractuale, la care statul a fost semnatar. Cred că, într-adevăr, situația ar fi fost alta, dacă aceste înțelegeri nu ar fi fost parafate în mod oficial. În fond, nu cred că te poți aștepta ca o terță parte să-ți preia obligații financiare, dacă acestea nu sunt cuprinse într-un contract oficial. Cu alte cuvinte, dacă dezvolți servicii ca organizație privată, nu te poți aștepta ca, atunci când tu nu mai poți să-ți onorezi obligațiile, altcineva (statul sau oricine altcineva) să le preia pur și simplu. Dacă ai dezvoltat servicii singur, atunci îți asumi responsabilitatea individual, sau ca organizație. Dacă ai avut o înțelegere cu statul, iar statul nu își onorează obligația contractuală, atunci e vina statului. Până acolo, însă, e vina ta. Nu e treaba nimănui să-ți preia sarcinile asumate unilateral. Regulile se fac la începutul jocului, nu în timpul jocului. E o chestiune de bun simț.

Sărăcia și copiii din grija statului

Aproape 97% dintre copiii care sunt în instituții sau în grija statului au cel puțin un părinte. Așadar, sunt orfani social, iar nu orfani biologici. Ceea ce ne-ar spune că sărăcia e principalul motiv pentru care ajung în instituții. Și totuși, pe lângă sărăcie, un rol covârșitor îl are lipsa serviciilor de prevenire a separării copilului de familie. Adică absența prevenirii abandonului. Fără o politică publică de prevenire a separării copilului de familie, lucrurile vor române într-o zonă de confuzie, într-un teritoriu al amatorismului. De la un județ la altul, de la un oraș la altul, regulile, standardele și criteriile de prevenire sunt arbitrare sau absente. Direcțiile de protecție a copilului la nivelul consiliilor județene se eschivează, spunând că e rolul serviciilor publice de asistență socială să facă prevenire. Acestea din urmă se apără, spunând că le-au fost tranferate doar responsabilitățile, fără alocări de bani. În cele din urmă, din această polemică surdă între autorități, lipsește ceea ce contează mai mult: copiii și familiile vulnerabile. Și cel mai mult suferă copiii. Problema e că sărăcia scoate copiii din casă, dar nu mai ajung nici în grija statului, pentru că statul nu are bani pentru prevenire. Și nu are nici o politică publică focusată pe prevenirea separării copilului de familie. Practica noastră de zi cu zi demonstrează că sunt modalități de a preveni abandonul, că e mai ieftin și infinit mai bine pentru copii. Astfel, rămân alături de părinții lor, care sunt, fără exagerare, tot universul lor.

Trebuie doar să ne unim forțele și să le punem în practică în întreaga țară.

Copiii cerșetori

Abuzul asupra copiilor a devenit atât de răspândit, încât nici nu mai tulbură. Mamele își folosesc copiii la cerșit, își țin bebelușii în brațe pe ploaie, pe ninsoare, pe ger sau pe arșiță. Îi folosesc pe post de momeală, iar trecătorii și șoferii s-au obișnuit cu peisajul. Poate pe unii îi tulbură imaginile copiilor amorțiți de foame sau de frig, dar nimeni nu mai face nimic: serviciile publice de aistență socială, sau direcțiile de protecție a copilului nu acționează, pe motiv că au probleme mai mari cu copiii din sistem. Amorțirea e a tuturor. Nu mai impresionează bebelușii neglijați, nu ne tulbură copiii loviți, expuși, abuzați. Într-un stat civilizat, autoritățile protejează copiii abuzați de părinții care nu-și merită rolul de părinți și le oferă celor mici șansa unei copilării normale, ferite de violență și exploatare. Într-un stat civilizat, copiii nu pot fi folosiți pe post de momeală pentru cerșit, în fața acelorași magazine, zi de zi. Statul se autosesizează. Autoritățile iau măsuri. Copiii sunt protejați. Nu și la noi. Cred că felul în care copiii abuzați prin expunere la cerșetorie sunt protejați sau nu - e un barometru al stării serviciilor sociale și al gradului de civilizație într-o țară. Mai avem foarte multe de făcut.

Copiii din asistență maternală

Pentru zeci de mii de copii din protecția statului, asistenții maternali sunt familia lor. După atestarea asistenților maternali în comisiile de protecție a copilului, s-au făcut potriviri între asistent maternal și copil. Inițial, era un copil la un asistent maternal. Ulterior, din cauza bugetelor tot mai zgârcite ale consiliilor județene, s-a forțat plasarea a cel puțin doi copii la un asistent maternal. S-a ajuns și la forțarea acestora să ia în plasament câte trei copii. Și nu vorbim de frați, unde plasamentul comun e de la sine înțeles. Din păcate, se forțează sistemul de asistență maternală îngrozitor. De exemplu, în Vaslui, 1.600 de copii sunt plasați la aproximativ 500 de asistenți maternali. Oamenii nu și-au luat banii de peste două luni. Asta, pe lângă că au salarii foarte slabe (cam 500 lei pe lună). Copiii o duc foarte bine în plasamentul familiilor și evoluția lor e de necontestat. În fond, au fost salvați de la o viață de mizerie în instituții. Și-au primit înapoi copilăria. Că mai sunt excepții - nimeni nu poate ști. Orice pădure are uscături. Cred, însă, că asistența maternală a fost supapa de salvare pentru cei mai mulții copii din grija statului, forma în care au scăpat de condamnarea la viața în instituții.

Așa că, încă un semn că protecția copilului nu mai e o prioritate pentru putere e forțarea și ignorarea problemelor din sistemul de asistență maternală. Iar consecințele asupra copiilor sunt directe: deja, unii dintre ei ajung înapoi în instituții, sunt iar rupți de mediul familial în care-și formaseră deja o continuitate și o securitate, sunt expuși abuzului emoțional și neglijenței.

Lucrurile bune făcute în protecția copilului nu ar trebui să fie pierdute atât de ușor.

„Împreună către bunăstare”: sprijin pentru familii monoparentale

Mă bucur să anunț că HHC România a câștigat proiectul „Împreună către bunăstare”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul POSDRU.Desfăşurat în parteneriat cu fundaţia „Hope and Homes for Children” UK, Serviciul Public de Asistenţă Socială Baia Mare şi Serviciul Public de Asistenţă Socială Simeria, are o valoare totală de 13.714.983,80 RON. În cei trei ani de implementare, se vor desfăşura activităţi de consiliere socială, psihologică şi medicală pentru minimum 500 de familii monoparentale din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Hunedoara, cu scopul inserţiei lor profesionale. Proiectul va sprijini familiile monoparentale aflate în dificultate, prin intervenţii care să le dezvolte abilităţile sociale şi psihologice adaptabile la piaţa muncii. Sunt vizaţi 120 de părinţi singuri, care vor fi consiliați să se angajeze. Un număr de 200 de specialişti din domeniul asistenţei sociale vor beneficia de instruire profesională într-o manieră inovativă. În regiunile Nord-Vest şi Vest, există un total de 34.000 de familii monoparentale vulnerabile pe piaţa muncii, cu greutăţi în găsirea unui loc de muncă suficient remunerat pentru întreţinerea membrilor familiei, ceea ce duce la renunţare din partea lor şi, în consecință, la un mediu familial trist şi sărac. Specialiştii instruiţi îi vor putea informa şi consilia, astfel încât să se poată reintegra socio-profesional. Un alt produs al proiectului va fi „Ghidul de proceduri în munca cu familiile monoparentale din perspectiva ocupării pe piaţa muncii”, care va putea fi accesat şi consultat de către specialiştii din domeniu, dar şi de către părinţii singuri care doresc să fie informaţi. Proiectul se concentrează şi pe dezvoltarea unui serviciu de educație timpurie cu program adaptat, pentru copiii care provin din familii monoparentale dependente, pe dezvoltarea unui centru de consiliere a familiilor monoparentale, pe crearea unui centru de formare profesională pentru specialiştii care lucrează cu părinţi singuri, precum şi pe forme de sprijin material în vederea dezvoltării sau reconversiei profesionale a acestor părinţi. Activităţile vor fi demarate de un grup multidisciplinar de experţi, incluzând asistenţi sociali, psihologi, medici şi formatori cu experienţă vastă în munca de consiliere a familiilor monoparentale.