Sărăcia și copiii din grija statului

Aproape 97% dintre copiii care sunt în instituții sau în grija statului au cel puțin un părinte. Așadar, sunt orfani social, iar nu orfani biologici. Ceea ce ne-ar spune că sărăcia e principalul motiv pentru care ajung în instituții. Și totuși, pe lângă sărăcie, un rol covârșitor îl are lipsa serviciilor de prevenire a separării copilului de familie. Adică absența prevenirii abandonului. Fără o politică publică de prevenire a separării copilului de familie, lucrurile vor române într-o zonă de confuzie, într-un teritoriu al amatorismului. De la un județ la altul, de la un oraș la altul, regulile, standardele și criteriile de prevenire sunt arbitrare sau absente. Direcțiile de protecție a copilului la nivelul consiliilor județene se eschivează, spunând că e rolul serviciilor publice de asistență socială să facă prevenire. Acestea din urmă se apără, spunând că le-au fost tranferate doar responsabilitățile, fără alocări de bani. În cele din urmă, din această polemică surdă între autorități, lipsește ceea ce contează mai mult: copiii și familiile vulnerabile. Și cel mai mult suferă copiii. Problema e că sărăcia scoate copiii din casă, dar nu mai ajung nici în grija statului, pentru că statul nu are bani pentru prevenire. Și nu are nici o politică publică focusată pe prevenirea separării copilului de familie. Practica noastră de zi cu zi demonstrează că sunt modalități de a preveni abandonul, că e mai ieftin și infinit mai bine pentru copii. Astfel, rămân alături de părinții lor, care sunt, fără exagerare, tot universul lor.

Trebuie doar să ne unim forțele și să le punem în practică în întreaga țară.