O zi cu tine: copiii, alături de cei care le decid viitorul

Ziua de 20 noiembrie a fost cu totul specială în viața câtorva dintre tinerii cu care lucrăm. Monica, Lucica, Doru, Nicu și Mihai au fost, timp de o zi, alături de Ambasadorul Confederației Elveției, Jean-Hubert Lebet, domnul Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, doamna Denisa Pătrașcu, Secretar de Stat, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, domnul Răzvan Cotovelea, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Europene și doamna Elena Tudor, Director, Direcția Protecția Copilului, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Le mulțumim celor care au răspuns cu deschidere acestui demers în care sunt implicați tineri din județul Maramureș. Interacțiunea cu oameni de succes i-a motivat extraordinar. Astfel de întâlniri îi ajută să găsească resorturile interioare ca să termine școala, să învățe pentru bacalaureat, să se comporte cu demnitate și să găsească un sens vieții, în momente cruciale în dezvoltarea lor.

Astfel a apărut proiectul ”O zi cu tine”: tinerii din sistemul de protecție a copilului însoțesc personalități pentru o zi în activitatea lor obișnuită. Fac lucruri alături de ei. Pot să intre, pentru o zi, în pielea lor, în activitatea lor. Pot înțelege că succesul se câștigă cu transpirație, cu multă muncă, cu eforturi și cu sacrificii. Copiii se simt parte a ceva valoros și, în urma acestei experiențe, pot spune că au trăit o zi din viața unui ambasador, a unui ministru, secretar de stat, sau director. Mulțumim organizației Terre des Hommes, pentru inițiativa avută în crearea cadrului de realizare a acestui proiect!

Adolescente care ajung sa se vândă

Dacă ai 13 ani, dacă ai crescut într-o familie dezbinată, dacă ai trăit lângă o mamă ce-și folosea corpul pe post de marfă - ce poți învăța despre lumea din jurul tău? Ajungi într-un centru de primire urgență, găsești înțelegere și oameni care să te îngrijească: aproape că uiți ce ai trăit până atunci. Dar o viață de om, obiceiurile și trăirile care fac parte din tine nu dispar cu una cu două. Ajungi apoi într-o casă de copii, unde ai un om pe schimb, care îngrijește 12 copii. Printr-un concurs de împrejurări, se află că adolescenta are moravuri foarte ușoare. Cine se întreabă de ce? Se vede doar că ”direcția de protecție a copilului” nu a fost suficient de vigilentă. Cum să fii vigilentă tu, ”Direcția”, când tânăra a crescut în abuz emoțional, în abuz sexual, într-un mediu viciat, dar cui i-a păsat de asta? Atâta vreme cât copiii sunt în umbra ușii de la intrarea în locuința ”părinților”, nimănui nu-i pasă ce se petrece acolo, câte drame se consumă, câți copii sunt folosiți, exploatați pentru cerșit, sau obișnuiți cu vulgaritatea sexului în promiscuitatea unei locuințe prea mici, ca să ofere luxul unui perete ce ar separa o cameră de alta. Și atunci, cresc, considerând cele de mai sus drept normalitatea existenței proprii. Și noi, comunitatea, ne mirăm și ne înfiorăm atunci când se sparge buba și arătăm cu degetul spre ”Direcția Copilului”. De parcă o direcție le rezolvă pe toate, când nu ai voie să ai angajați, când ți-e interzis să pui un alt om în locul unuia care pleacă, gonit de umilința unui salar lunar cât o alocație socială.

Da, tânăra de care vorbim aici e o victimă. O victimă a unei societăți bolnave, din care cu toții facem parte și pe care o tolerăm ridicând din umeri. Pentru că, întotdeauna, alții sunt de vină pentru dramele ce se consumă în jurul nostru și pentru că trebuie să găsim niște țapi ispășitori. În tot acest timp, alte tinere, alte destine, sunt măcinate în mașina de tocat a unui sistem bolnav, care protejează orice altceva, dar nu copiii.

De ce sunt aduși copiii în instituții? Părerea mamelor

De cele mai multe ori, judecăm părinții copiilor care ajung în instituții. Dacă e vorba de bebeluși, cu atât mai mult. E ușor să vorbim de abandon, de părăsire, de nesimțirea mamelor. Putem chiar să le spunem oameni fără suflet. De prea puține ori aflăm resorturile efective care duc la separarea copiilor de părinții lor. Mai ales separarea de mame, în secții de maternitate, imediat după naștere. Lipsa de asistenți sociali în fiecare secție de maternitate duce la ignorarea problemelor majore de depresie, întâlnite de cele mai multe dintre mame, cu precădere de cele sărace, sau fără ajutorul familiei. Lipsa de asistenți medicali în comunitate, care să poarte conversații din timp cu femeile însărcinate, duce la ignorarea acelor situații de sărăcie, de singurătate, sau de vulnerabilitate accentuată, care sunt simptomatice pentru mamele pe cale să ajungă fără copiii pe care i-au născut.

Mamele disperate ajung să fie separate de copiii lor din cauza incapacității de sprijin a sistemului de protecție socială, din cauza absenței pârghiilor de sprijin prompt. Dacă o asistentă medicală ar trage un semnal de alarmă în privința unei tinere pe cale să nască și a limitărilor materiale/psihologice/familiale, multe nenorociri ar fi ocolite. Mulți bebeluși ar rămâne alături de mamele lor. Pentru că depresia de după naștere, precum și refacerea legăturilor cu familiile proprii - ar fi rezolvate prin sprijinul celor în măsură să facă asta.

Cred că, de cele mai multe ori, mamele nu vor să-și lase copiii altora. Dar disperarea, sărăcia și lipsa de sprijin din partea celor din jur le fac să presupună că oricine, în afară de ele însele, pot să îngrijească mai bine pruncul pe care l-au născut. Oare ce coșmar mai mare decât ăsta, pentru un părinte?

Avem servicii sociale. Ne lipsesc managerii

În total, avem 1.205 de servicii sociale în sistemul de asistență socială din România. Acestea ar trebui să aibă 1.205 manageri, iar din această cifră, 300 ar trebui să fie manageri de nivel mediu, numai pe servicii. În celelalte departamente din direcțiile de protecție a copilului si din serviciile publice specializate în protecția copilului, mai sunt aproximativ 3.000 de manageri în toată țara. Cumulat, aceștia conduc aproximativ 60.000 angajați. Și nu au nici o formare specifică de management în servicii sociale. Nu e de mirare că oamenii din sistem sunt nemotivați, sau că prioritățile sunt confuze. Fără o structură de management, fără strategii pragmatice și axate pe copil, pe tineri și pe familiile lor - sistemul de asistență socială rămâne o mașină de tocat suflete și de distrus copilării. În ciuda tuturor bunelor intenții. Asta pentru că alte lucruri sunt mai importante decât copiii, familiile sau angajații: fie că se numesc clădiri, inventare, contabilități sau politică, acestea sunt, actualmente, ”prioritățile” sistemului de asistență socială. Și foarte multe din priorități pot fi corectate, foarte mult din valori pot fi îndreptate și aduse efectiv spre copil și familie, dacă managerii, structura de rezistență a sistemului de asistență socială, ar fi pregătiți cu adevărat să facă management, și nu doar ”să stingă focuri” de pe o zi pe alta.

De ce e nevoie de victime, să constatăm efectul dezastruos al embargoului angajărilor în protecția copilului?

O fată de 12 ani vine în sistemul de protecție a copilului dintr-un mediu familial abuziv. Neglijată acasă, ajunge într-un centru de primire. Aici, nu primește consilierea psihologică necesară. Ajunge într-o casă de tip familial, unde e doar un membru de personal pe schimb care are obligația să lucreze cu 12 copii în același timp. Ar trebui să fie măcar doi angajați per tură, dar ordinanțele de urgență emise în 2010 au tăiat în carne vie și au stabilit regula ca, la fiecare șapte angajați care pleacă din sistem, să poată fi angajat doar unul. În acest context, fata de 12 ani intră în relații sexuale cu străini, inclusiv cu unii din tinerii din sistemul de protecție a copilului.

Cu aproape 14.000 de angajați lipsă în sistemul de protecția copilului, cu cei mai mulți la baza piramidei, acolo unde se lucrează direct cu copiii, nici nu e de mirare că încep să se întâmple drame. Problema e că aceste drame se vor multiplica, vor fi la ordinea zilei. Și nici nu are cum să nu fie astfel, cu o lacună cronică în ocrotire.

În fond, din nefericire, standardele legiferate în protecția copilului au ajuns să fie doar niște cuvinte așternute pe hârtii care poartă numele de ”lege”. O lege găunoasă, a cărei lipsă de aplicare lovește direct în copii și naște drame.