Sorin Dănescu"s Charity Sale. Dedicată HHC România

Sorin Dănescu e omul care ar putea face orice altceva decât să își pună la bătaie colecția personală, strânsă într-o viață de om, pentru ceea ce facem în HHC România. Cumva, nu știu cum, a decis să facă asta. Și-a scos la licitație postere originale, cu semnăturile monștrilor sacri de la Holywood. Sau un tonomat absolut fantastic, care parcă te duce înapoi în timp, când îl vezi. O canapea edwardiană, un tablou James Drummond, un motor de barcă Outboard Seagull din 1957 și altele - toată colecția lui de obiecte rare și cu totul speciale e pusă în joc pentru copiii și familiile din programele noastre. Sorin face asta fără nici o așteptare de recunoaștere. Fără nici o pretenție. Cu atâta naturalețe și firesc, că te și gândești, cu bucurie, că e bine că mai sunt oameni buni în lumea asta, oameni care fac foarte mult și nu așteaptă, în fond, nimic în schimb...

Și eu, și colegii mei, știm ce așteaptă Sorin: să ajutăm cât mai mulți copii și să facem cu viața lor ceea ce el face cu amintirile strânse în toată viața lui, amintiri pe care le cedează fără rezerve.

De fapt, cred că și pentru mine, și pentru colegii mei, tocmai aceste gesturi fantastice ne dau energia să mergem mai departe: dacă Sorin poate să facă atât de mult, sigur suntem capabili să facem și noi ce ne stă în puteri pentru copiii și familiile care au atât de cumplit de multă nevoie de noi: să-i ajutăm. Necondiționat. Natural și firesc.

Lansarea Centrului regional de formare profesională pentru specialiștii care lucrează cu familii monoparentale

Azi, la Baia Mare, HHC România lansează oficial Centrul regional de formare profesională pentru specialiștii care lucrează cu familii monoparentale pentru inserție socio-profesională. Dezvoltat în cadrul proiectului ”Împreună către bunăstare”, finanțat prin POSDRU/96/6.2/S/59516, serviciul formează deja, până la finalul anului în curs, peste 700 de angajați care se ocupă de angajarea în câmpul muncii a părinților din familii monoparentale, adică a acelora care îngrijesc, singuri, unul sau mai mulți copii. Riscurile pentru familiile monoparentale sunt enorme: lipsiți de sprijin, fără rețea de suport, trăiesc o dilemă din care greu pot ieși: cum să și lucreze, dar să și îngrijiească de copiii pe care-i au? Cu cine să-și lase copiii, atâta vreme cât ei sunt la muncă? Cum să se descurce, din foarte puținele resurse financiare și materiale pe care le câștigă, cum să-și hrănească și copiii, să-și plătească și chiria, și taxele și să cumpere și haine? Cum să o ducă de la o lună la alta, cu toate astea pe umerii lor? Centrul de formare profesională vine în sprijinul lor. Pentru că, aici, lucrăm cu angajații din serviciile publice de asistență socială și cu cei din direcțiile de asistență socială, dar și cu alții, provenind din alte tipuri de servicii din domeniu, al căror rol în inserția socio-profesională a acestor părinți care-și cresc copiii singuri - e esențial.

Când oamenii ”civilizați” pot lua exemple de la animale

Câinii își îngrijesc puii până în pânzele albe. Fac orice să-i hrănească, să-i îngrijească. La fel pisicile, păsările, urșii, leii, maimuțele. Câtă vreme au pui, animalele nu au altă preocupare decât să-i protejeze pe cei cărora le-au dat viață. Oamenii își părăsesc copiii. Îi neglijează. Îi abandonează. Își cumpără lor mâncare, țigări, băutură. Se îmbracă pe ei, dar vin cu copiii dezbrăcați să ceară ajutor. Dacă nu le dai ce vor, unii își trântesc copiii unde-apucă și amenință: ”Ți-l las ție să-l crești!”.

Atunci când ajung în grija altora decât a părinților lor, lucrurile se complică și mai mult. Alții nu mai au nici o sarcină ”morală”, probabil doar una administrativă. Așa că pruncii devin și mai vulnerabili, și mai nebăgați în seamă. Sunt la mâna altora, cărora prea puțin le pasă.

Să revenim la animale: cu cât au pui mai vulnerabili, mai neajutorați, cu atât sunt mai protective cu aceștia. La oameni se strică iar lucrurile: cu cât au copii mai vulnerabili, mai neajutorați (vezi copiii cu nevoi speciale), cu atât îi lasă de izbeliște mai mult. Își iau mâna de pe ei în multe cazuri și aceștia ajung cei mai năpăstuiți. Deseori, în instituții de tip vechi, cu uși închise și obloane trase la geamuri. Să nu vadă și să nu audă nimeni nimic din ce se întâmplă înăuntru. Și chiar dacă se aude, ce se întâmplă? Ne scandalizăm trei zile, ne contrariem și spunem ”vai, mama lor!” și atât. Ca și cum ne-am fi făcut datoria.

Da. Mai avem încă foarte multe de învățat de la animale. Și cred că animale mai feroce decât oamenii nu există.

Violonistul Alexandru Tomescu, Turneul Stradivarius și HHC România

Da, cele trei nume sunt legate de copiii și familiile vulnerabile. Pentru că Alexandru Tomescu, Ambasador al HHC România, vrea să-i ajute. Vrea să facă o schimbare în viața lor, prin arcușul viorii pe care o știe mânui cu geniu. Deseară, la biserica romano-catolică Sfânta Treime din Baia Mare, de lângă Turnul lui Ștefan, are loc concertul cu Integrala Sonatelor pentru vioară ale lui Johann Sebastian Bach. Turneul Stradivarius e dedicat organizației și proiectelor HHC România. Cred că e un efort artistic fenomenal: să concertezi partituri de o asemenea dificultate de la cap la coadă e o performanță greu de egalat. Iar legătura creată între Turneul Stradivarius și programele organizației HHC România e foarte puternică: într-un fel, intensitatea performanței artistice a lui Alexandru Tomescu e contrabalansată de performanța organizațională a oamenilor care formează echipa HHC România. Alexandru îmi mărturisea că pregătirea pentru aceste concerte a necesitat o ieșire a lui din cotidian, un ”cantonament” departe de lume, în care a comunicat, preț de săptămâni întregi, el și vioara lui. La fel, în multe din proiectele derulate de oamenii care formează HHC România, concentrarea și ambiția necesită dedicație și o chemare aparte.

Jumătate din copiii din România trăiesc în sărăcie

Sărăcia e o stare de normalitate pentru copiii din țara noastră: jumătate dintre ei se află la limita sărăciei și a excluziunii sociale. În mod oficial, un sfert dintre ei subzistă în sărăcie cruntă. Cu părinți care abia își găsesc un loc de muncă, cu locuințe insalubre și înghesuite, avem printre cei mai năpăstuiți copii din Europa. Cu atât mai importante sunt serviciile sociale. Cu atât mai vitale sunt intervențiile pentru familiile și copiii care trăiesc în sărăcie. Cu atât mai mult trebuie să-i luăm în considerare împreună, iar nu separat, dacă vrem să creștem sute de mii de copii în familii, iar nu în instituții.

Crearea locurilor de muncă și capacitatea de a avea cetățeni activi social sunt priorități zero pentru orice stat care ține la viitorul său. Pentru că viitorul oricărui stat sunt copiii pe care-i are. Asistența socială și prestațiile sociale sunt sisteme care dau rateuri, dacă le lipsește combustibilul serviciilor sociale adresate familiei în ansamblu. Aici, statul român mai are mult de lucru. Iar capacitatea de creare a locurilor de muncă, sau de susținere a locurilor de muncă, trebuie relaționată strategic de activarea părinților șomeri. Pentru că, altfel, perpetuăm nesustenabil prestații și alocații care nu vor mai avea de unde să vină. Și tot mai mulți copii vor intra în categoria de sărăcie, crescând de la an la an numărul celor care abia își pot duce traiul de la o zi la alta.