Sorin Dănescu"s Charity Sale. Dedicată HHC România

Sorin Dănescu e omul care ar putea face orice altceva decât să își pună la bătaie colecția personală, strânsă într-o viață de om, pentru ceea ce facem în HHC România. Cumva, nu știu cum, a decis să facă asta. Și-a scos la licitație postere originale, cu semnăturile monștrilor sacri de la Holywood. Sau un tonomat absolut fantastic, care parcă te duce înapoi în timp, când îl vezi. O canapea edwardiană, un tablou James Drummond, un motor de barcă Outboard Seagull din 1957 și altele - toată colecția lui de obiecte rare și cu totul speciale e pusă în joc pentru copiii și familiile din programele noastre. Sorin face asta fără nici o așteptare de recunoaștere. Fără nici o pretenție. Cu atâta naturalețe și firesc, că te și gândești, cu bucurie, că e bine că mai sunt oameni buni în lumea asta, oameni care fac foarte mult și nu așteaptă, în fond, nimic în schimb...

Și eu, și colegii mei, știm ce așteaptă Sorin: să ajutăm cât mai mulți copii și să facem cu viața lor ceea ce el face cu amintirile strânse în toată viața lui, amintiri pe care le cedează fără rezerve.

De fapt, cred că și pentru mine, și pentru colegii mei, tocmai aceste gesturi fantastice ne dau energia să mergem mai departe: dacă Sorin poate să facă atât de mult, sigur suntem capabili să facem și noi ce ne stă în puteri pentru copiii și familiile care au atât de cumplit de multă nevoie de noi: să-i ajutăm. Necondiționat. Natural și firesc.