De ce e nevoie de victime, să constatăm efectul dezastruos al embargoului angajărilor în protecția copilului?

O fată de 12 ani vine în sistemul de protecție a copilului dintr-un mediu familial abuziv. Neglijată acasă, ajunge într-un centru de primire. Aici, nu primește consilierea psihologică necesară. Ajunge într-o casă de tip familial, unde e doar un membru de personal pe schimb care are obligația să lucreze cu 12 copii în același timp. Ar trebui să fie măcar doi angajați per tură, dar ordinanțele de urgență emise în 2010 au tăiat în carne vie și au stabilit regula ca, la fiecare șapte angajați care pleacă din sistem, să poată fi angajat doar unul. În acest context, fata de 12 ani intră în relații sexuale cu străini, inclusiv cu unii din tinerii din sistemul de protecție a copilului.

Cu aproape 14.000 de angajați lipsă în sistemul de protecția copilului, cu cei mai mulți la baza piramidei, acolo unde se lucrează direct cu copiii, nici nu e de mirare că încep să se întâmple drame. Problema e că aceste drame se vor multiplica, vor fi la ordinea zilei. Și nici nu are cum să nu fie astfel, cu o lacună cronică în ocrotire.

În fond, din nefericire, standardele legiferate în protecția copilului au ajuns să fie doar niște cuvinte așternute pe hârtii care poartă numele de ”lege”. O lege găunoasă, a cărei lipsă de aplicare lovește direct în copii și naște drame.

Why Do We Need Victims, to Notice the Desastruous Effect of the Embargo on Employing Staff in the Childcare System?

A 12-year old neglected girl got into state care from an abusive family. She does not receive suitable psychological counseling, due to the lack of employees. She gets into a family home, where there is only one carer per shift, looking after 12 children at the same time. There should be at least two employees per shift, but the emergency ordinances issued in 2010 strongly damaged the system: to every 7 employees leaving the system, only 1 can be employed instead. In this context, the 12 year-old girl gets into sex with strangers, including some other youngsters in the family homes.

With close to 14,000 less employees than necessary in the childcare system, most of them at the basis of the pyramid, where you work directly with the children - there is no surprise tragedies start happening. Problem is - these tragedies  will only multiply day by day. And there is no way around it, with such chronic gaps in care.

Standards in childcare are but words on a piece of paper called "law". An empty law, whose lack of application hits directly into children and gives birth to tragedies.

”Programul HHC România e cel mai impresionant dintre cele pe care le-am văzut”

Asta spune Richard Carter, consultant internațional, expert în evaluarea organizațiilor non-guvernamentale, în cadrul auditului organizațional extern realizat asupra programelor HHC România desfășurate în perioada 2008 - 2011. Parteneriatul cu ARK - Absolute Return for Kids a făcut posibile o gamă comprehensivă de inițiative sociale care aduc o contribuție esențială la reforma sistemului de protecție socială în România. Vorbind de comparații, de așa-numitele ”benchmarks”, Richard Carter a spus: ”nu am întâlnit programe organizaționale atât de comprehensive și de atot-cuprinzătoare precum cele ale HHC România.”

"The HHC Romania programme is the most impressive I have ever seen."

This is what Richard Carter says, an international consultant, an expert in the evaluation of non-governmental organisations, within an external organisational audit he carried out on the HHC Romania programmes for the period 2008 - 2011. The Partnership with ARK - Absolute Return for Kids led to a wide and comprehensive range of social initiatives, which bring an essential contribution to the reform of the childcare system in Romania. Talking about comparisons and the so-called benchmarks, Richard Carter said: "I have never come across such comprehensive and holistic organisational programmes as the HHC Romania ones."

When People Share the Experience of Living in Institutions

I was at the Eurochild conference, focused on the closure of institutions for children. Two persons who lived the experience of institutionalisation spoke about the trauma and the pain suffered in institutions. It is disturbing to hear from their own mouth how it is to grow up without a family, without someone close,in the middle of everybody"s lack of care, just one among many, many other children. Other children who, as well, suffered from the lack of family and love. Honestly, I was troubled to hear about their confessions, now somewhat detached, confessions of those who lived fully a childhood I would not with even to my enemies.