Amalia Enache și HHC România

De patru ani, Amalia Enache, celebritate a Trustului MediaPro, face echipă cu noi. Fie că vorbim de training media, de campanii mediatice, de cele mai bune căi de comunicare, de asociere de imagine, de integritate, de subtilitatea necesară a mesajelor publice, sau de discuții cu parteneri - Amalia ne-a fost alături. Colegă de echipă, prietenă, observatoare din exterior - judecata ei de valoare a fost, mereu, binevenită. Rareori am întâlnit un om cu care să putem conlucra atât de bine, în sprijinul atâtor copii și familii. Rareori am simțit așa o potrivire de gândire, de valori, de viziune. Dacă privesc în urmă, îmi dau seama că sunt numeroase campanii, evenimente, proiecte pe care le-am făcut împreună. Oricât de ocupată, oricât de solicitată, își găsește timp și energie pentru noi. Cel mai recent eveniment, de la Ateneul Român, Gala Twin Art HHC România, a fost doar încă o astfel de ocazie, când am văzut dedicația și profesionalismul ei în acțiune.

Mulțumim, Amalia!

Amalia Enache
Amalia Enache

Sărăcia înghite copiii din România

Știți că între 72 și 78% din copiii din țara noastră suferă de deprivare materială severă? Sărăcia de care suferă direct copiii e cea mai cruntă între toate statele europene. Și acolo unde rămân alături de părinți, sărăcia le stoarce copiilor șansa la o sănătate, la educație, la ocrotire adecvată. Traumele și rănile lăsate de o copilărie chinuită își vor pune cu siguranță amprenta asupra lor.

Poverty Swallows the Children in Romania

Do you know that 72-78% of the children in our country suffer from severe material deprivation? The poverty the children directly suffer from - is the harshest in all European states. Even if they stay with their parents, poverty squeezes the children"s chance to adequate health, education and care.

The traumas and wounds a tormented childhood leave, are certainly to leave traces on them.

If We Don"t Tie Them Up, We Shut Them Down in Psychiatric Wards

OK. There are insufficient members of staff. The Romanian state tolerates a fact: from 2010, the childcare system has 14,000 employees less than it should. Most of these should directly work with children and youngsters in residential services. In most cases, 12-13 children or youngsters are cared for by 1 employee. And because the employee cannot cope, he ties up the one who cannot be controlled by words only, the one who needs interaction, the one who is a danger to himself, and to others. And what else could you do, huh? Let"s just shrug our shoulders. Let"s just say "that"s it", or "there is no choice".

Și ce altceva să faci, nu? Hai să ridicăm din umeri. Să spunem că ”asta e”, ”nu avem ce face”.

There is a choice. Firstly, let us not be resigned so easily. In the last week, I talked to my colleagues about seven such cases. And there are many, all over the country. We say what happens if you make a formal complaint to the social services: the problematic youngsters are locked in a psychiatric ward, where they are sedated and tied. This time, with the proper paperwork. We have not heard of such things as prevention. Or of elementary things, such as ensuring the right number of employees. No, we wait, nice and easy, with 14,000 jobs uncovered! And we lock more and more youngsters in the psychiatric wards. The attachment disorders of those who are in state care grow from one day to another. Because the state does not care about their lives, about their needs, about their torment.

But we are the state. All of us. This is my fault. And your fault. Because we just sit and accept the ignorance of some who happen to decide laws, and emergency ordinances who turn the lives of the children upside down.

In the meantime, more and more children have challenging behaviour. They are more and more neglected, desperate, angry. More and more youngsters with disabilities become more disabled, and those who kept in the safe zone, break the line day by day, more and more, due to neglect and lack of stimulation.

We got used to tolerating cruelty, suffering. We got used to people tied around us, in straight jackets, or tied to their beds and chairs. What we become frightens me more and more.