On How People Wash Away their Sins by Taking Home an Orphan Child for Christmas

Like potato sacks, abandoned children are given to real families for a few days, for Christmas. An apparently good PR exercise, the childcare system and the willing families pay attention to those who are less lucky. It does not matter we do not know exactly who they go to. It does not really matter that the "orphans" are not properly asked if they understand what is going on, if they want to go just for a couple of days, than come back, into their loveless, cold, world. Some families wash their sins and consciousness, by taking home for a couple of days an orphan, ignoring the tragedies born into the children"s souls.

For them, this experience reminds them once again how worthless, how disappointing they are, because why else would those families take them for a few days, then bring them back without looking back?

Loads of children in institutions go through this, on "Take me home for Christmas" programmes. As having around some orphans seems to work for ignoring families, who just want to look good, by using one-off children for a cheap show. But hey - why should it matter, if it works for some people...

The Council of the Mortgage Lenders Supports Our Work

Last night, at the Annual Dinner of the Council of the Mortgage Lenders, there were more than 1,000 people in a special location, the Old Billingsgate Market, in London. We met amazing people and talked about how our programmes manage to transform the world we live in. The silent auction raised in excess of GBP 10,000, and the raffle has presumably raised the same amount (we have not yet finalised counting the envelopes).

Making a presence together, businesses and NGOs, can only work smoothly. We, the NGOs, should look more closely at how the businesses operate to create financial added value, and they, the businesses, should analyse the opportunities partnerships with NGOs bring, as the added value we create impacts directly on their operations, on the quality of life and social welfare they come across in everyday life.

Council of the Mortgage Lenders sprijină programele noastre

Seara trecută, la evenimentul anual al celor de la CML, au participat peste 1.000 de persoane, într-o locație specială, Old Bilingsgate Market, in Londra. Am întâlnit oameni fantastici și am discutat despre modul în care programele noastre transformă lumea în care trăim. Licitația a strâns peste 10.000 lire sterline, iar tombola a strâns cam tot atât (încă nu am numărat plicurile).

Evenimentele comune dintre organizații non-guvernamentale și companii funcționează și sunt benefice. Noi, ONG-urile, ar trebui să observăm mai îndeaproape felul în care operează companiile pentru a crea valoare adăugată financiară, iar ei, companiile, ar putea analiza oportunitățile pe care le aduc parteneriatele cu ONG-uri, de vreme ce valoarea adăugată pe care o creăm noi are un impact direct asupra operațiunilor lor, asupra calității vieții și societății cu care venim cu toții în contact, zi de zi.

On Dignity and Endurance

I think that disabled people endure injustice day by day. Maybe we all do. However, we are not stuck to a wheelchair, nor to painful therapy, due to medical error, or accident, or birth. For such people, the most common obstacles are sidewalks and schools lacking ramps.

They are stubborn to write, to become PhD-s in arts, to organize awareness events and to save the lives of other disabled people. Many times, they bring a new wave, authenticity, and it is just as their disability makes them see the world in a different light, a light we forgot about. As one of them says, "my philosophy is that, even if I am stuck to a wheelchair, I can enjoy life and what it offers me."

We have a lot to learn from such people. Maybe, to enjoy life, our health, the power we have onto others. I do not know why, but I think that, the more special you become by what you cannot do, due to a disease, or medical error, or having the misfortune of growing up in a bloody institution - the more you can resonate with the essential things in your life: the way you leave a trace on those around you, the way you help them.

On Monday night, there is the Gala of the Disabled People, organised by Motivation Romania and ActiveWatch. I have read about 47 very special people, who carry their suffering with a sort of a peace which is possible only by reaching revelations transcending the everyday life. Their stories are extraordinary. And they made me see my own life in a different light. It may sound pathetic. But I am bloody lucky. And so are you, who have the chance of enjoying two hands you can move and two legs you can use, because you are healthy.

We should better use this capacity to generate more well being around us. We could start with our families and colleagues.

Despre demnitate și capacitatea de a îndura

Cred că persoanele cu nevoi speciale, cu dizabilități, îndură zi de zi grămezi de injustiții, de priviri dezaprobatoare, sau indiferență. Veți spune că mulți dintre noi îndură nedreptăți și că asta e lumea în care trăim. Așa o fi. Dar nu stăm în scaune rulante. Nici nu facem câte cinci ore de terapie rudimentară, ca să eliminăm secrețiile din plămâni. Nici nu ați suferit erori medicale, la vârsta de un an, care să vă țintuiască de pat, paralizați, la dispoziția celor din jur. Pentru acești oameni, cele mai frecvente obstacole sunt bordurile, trotuarele, scările de la intrarea in școală. Unii devin invalizi datorită unor accidente dramatice, stupide prin simplitatea lor (accidente de mașină petrecute într-o fracțiune de secundă, pereți care cad peste tine, rupându-ți coloana. Și totuși, unii dintre ei se ambiționează, scriu cărți cu cârlige de sârmă, devin doctori în arte plastice, organizează evenimente de conștientizare și chiar salvează viețile altor oameni cu dizabilități prin ceea ce fac. De multe ori, aduc idei noi, un suflu de autenticitate și, parcă, dizabilitatea îi face să vadă lumea cu alți ochi, așa cum uităm în general s-o facem. După cum spune unul dintre ei, ”filosofia după care mă ghidez e că, în ciuda faptului că sunt prins într-un scaun rulant, știu să mă bucur de viață și de tot ceea ce îmi oferă ea. Nu pot juca fotbal, dar mă pot plimba prin parc și știu că mulți oameni au uitat să facă acest lucru. Nu pot juca rugby, dar pot merge la teatru, cinema, sau concerte. Chiar dacă nu pot alerga, pot citi, pot povesti ceea ce am citit și îi pot ajuta pe alții să vadă mai bine lucrurile importante.”

Avem multe de învățat de la astfel de oameni. Poate, să ne bucurăm de viață, de sănătatea noastră, de puterea pe care o avem față de cei din jur, mai ales. Nu știu de ce, dar cred că, cu cât devii mai special prin ceea ce nu poți face, datorită unei boli, a unei erori medicale stupide, sau pentru că ai avut neșansa să crești fără familie, într-o instituție nenorocită - cu atât rezonezi mai profund cu lucrurile esențiale din viața asta: felul în care îți pui amprenta asupra celor din jurul tău; modul în care-i ajuți; felul în care vezi lumea din jurul tău și o lași să te umple cu sens și cu trăire.

Luni seara are loc Gala Persoanelor cu Dizabilități, organizată de Motivation România și ActiveWatch. La categoria Oameni cu Desăvârșire, am citit despre 47 de oameni aparte, care-și duc dizabilitatea, suferința, cu un soi de liniște sufletească posibilă doar prin atingerea unor revelații ce transcend cotidianul mărunt și obtuzitățile din imediatul care ne înconjoară. Am citit despre niște oameni minunați, ale căror povești de viață m-au tulburat. Și m-au făcut să-mi văd propria viață cu alți ochi. Poate sună patetic. Dar sunt al naibii de norocos. Și ca mine sunteți și voi, cei mulți, care aveți șansa să vă bucurați de două mâini pe care le puteți mișca, de două picioare pe care le puteți folosi, pentru că sunteți sănătoși.

Am face bine să ne folosim capacitatea asta fantastică pentru a genera mai mult bine pentru oamenii din jurul nostru. Și am putea începe cu familiile și cu colegii noștri.