România devine o țară fără copii

Copiii pe care-i avem, îi lăsăm de izbeliște. Descurajăm cuplurile să-i facă, prin tăieri și lipsuri. Nu avem locuri în creșe și în grădinițe. Școlile sunt neprietenoase, programa școlară - stufoasă, iar cadrele didactice - umilite prin pauperizare. Programele școlare produc copii-roboți, a căror eternă frustrare e că nu sunt în stare să facă față cerințelor extrem de ridicate și a căror permanentă convingere devine faptul că ei nu pot, ei nu sunt în stare, ei nu sunt suficienți de deștepți. Tolerăm un sistem școlar în care copiii sunt supuși din start eșecului, iar cei câțiva care-i fac față își petrec tot timpul în fața manualelor și a caietelor, uitând să mai fie și copii. Ni se pare firesc ca alți copii să supraviețuiască în instituții, să treacă dintr-un plasament într-altul, spulberându-le siguranța și încrederea în sine, lipsindu-i de afecțiunea fără de care nu-și găsesc reperele. Nu au de ce să se agațe.

Natalitatea a scăzut la jumătate față de acum 20 de ani.

Nu sunt, doamne ferește, un nostalgic ala celor timpuri. Devenim însă o țară de bătrâni, încet dar sigur. Și nici măcar copiilor pe care-i avem nu le purtăm de grijă.