Suntem țara cu cele mai mici cheltuieli de protecție socială din Uniunea Europeană

Să nu mai aud că România bagă bani în protecția socială. Cu 17,6%, suntem foarte departe de 33,8% al Franței, de 30,7% al Germaniei, sau de 30,4% al Austriei. Până și Bulgaria cheltuie peste 18% ca să-și ajute cetățenii săraci. Suntem ca o junglă în care așteptăm să ne moară bătrânii de foame sau de boli, tinerii absolvenți de facultate - să-și ia câmpii spre țări care le oferă o șansă de viață demnă, iar cei de vârstă mijlocie - să se resemneze fie cu supraviețuirea în mizeria de aici, fie să se rupă de țară și să-și caute rostul în țări care pun ceva preț, cât de cât, pe oameni.

De multe ori, pe străzi, prin orașe, oamenilor parcă le lipsește sufletul. Cu femei disperate în jurul lor, ținând în brațe prunci amorțiți de frig și de foame, cu copii care ar face orice să le dai un ban, cu tineri hăituiți și dormind sub poduri - țara asta seamănă tot mai mult cu o colonie din care abia aștepți să scapi.

În Europa civilizată nu sunt alte țări care să-și bată joc de copiii și de bătrânii ei. Nu sunt alte țări care să asiste pasiv la înfometare, la disperarea cotidiană, la violență și la desolidarizare.