Peste 500 de copii și tineri în familii în Botoșani

Faptul că am deschis cinci case de tip familial și un centru de recuperare în Botoșani, împreună cu Asociația SERA România, pentru copii cu nevoi speciale severe - e doar partea care se vede a aisbergului. În spate, stă o muncă de doi ani, cu mai bine de 500 de copii și tineri fie ajutați să rămână în familiile lor, fie ajutați să ajungă într-un mediu familial.  Fără acțiunea noastră, toți aceștia ar fi fost în sistemul de protecție și ar fi generat costuri de aproximativ 2.300 lei pe lună per copil. Am făcut reintegrări în familiile naturale sau extinse. Am sprijinit tinerii să poată deveni independenți. Am lucrat direct cu familiile, iar astfel au putut rămâne alături de copiii lor. Am evitat trauma și chinul cumplite, pe care copiii le-ar fi trăit, cu consecințe de neimaginat în viețile lor.