Igiena copiilor în Centrul de Zi 22 decembrie
”O poezioară atractivă, interacţiune şi exemple jucăuşe. Este reţeta perfectă pe care am folosit-o pentru a-i atrage pe copiii Centrului de Zi “22 Decembrie” la lecţiile de igienă personală, organizate în săptămâna 25-29 ianuarie.
“Zilnic, cu o periuţă, dinţii curăţă-i uşor
Că de n-o faci, ei se strică şi te dor.”
“Mâinile de-ţi sunt murdare când mănânci, Te-mbolnăveşti
Spală-te ades pe ele şi-o să-mi mulţumeşti!"
Acestea, şi multe altele, sunt versuri uşoare, pe înţelesul celor mici, pe care le-au reţinut de îndată. Ghicitori pe aceeaşi temă şi imagini din cărţi colorate au completat cu succes lecţiile, la care au participat cu interes şi bucurie toţi copiii. Astfel, am învăţat jucându-ne şi ne-am jucat învăţând.
Obiceiurile de igienă se dobândesc în timp şi este datoria noastră, a celor mari, să îi învăţăm pe cei mici cum să îşi protejeze corespunzător sănătatea. Şi nu oricum. Ci cu răbdare şi, mai ales, pe înţelesul lor.” (Sorina Moldovan, Coordonator program)
Mulțumesc, Sorina și Teri, de ceea ce faceți la centrul de zi. Spor la treabă!