Ne-au plecat juma' de milion de copii din țară, dar ne doare-n cot
Peste 500.000 de copii și tineri au emigrat din țara noastră, doar în perioada 2007 - 2017. Pe lângă cifra asta înspăimântătoare pentru orice om cu scaun la cap, mai știm și că numărul copiilor între 0 și 4 ani din țara noastră s-a înjumătățit, față de 1990. Eurostat spune că România va pierde aproape 6 milioane de locuitori până în 2080. Acum, peste 200.000 de români migrează anual în străinătate. Și doar până în 2030, vom pierde în jur de 2 milioane de locuitori. Vreți mai multe cifre și proiecții? Hai să vă dau: Natalitatea va scădea continuu: față de anul 2015, în anul 2080 vom avea o natalitate cu aproximativ 20% mai scăzută. Iar tinerii cu facultate au o probabilitate de migrație de patru ori mai mare, față de cei fără școală. Asta, în condițiile în care aproape jumătate din tinerii din țara noastră ar vrea să plece în străinătate.
Până și vecinul nostru, politicianul declarat de dreapta, Viktor Orban, anunța de curând stimulente fiscale și de creditare pentru familii, cu scopul încurajării natalității în Ungaria: program extins de credite imobiliare subvenționate pentru familii cu cel puțin doi copii și pentru achiziția de locuințe vechi. Anularea impozitului pe venit pentru femeile care cresc cel puțin patru copii. Subvenții pentru achiziția de automobile pentru familiile cu copii. Femeile care se căsătoresc prima dată și au sub 40 de ani pot lua un împrumut de 31.000 Euro în condiții foarte benefice, o treime din credit se șterge la nașterea celui de-al doilea copil, iar creditul se șterge de tot la nașterea celui de-al treilea copil.
Ce facem noi, în schimb? Lasăm milioane de copii în sărăcie. Ignorăm sute de mii de copii care suferă de foame și de frig, doar pentru că sunt romi, sau sunt mult prea săraci, ei și părinții lor. Ce facem cu sutele de mii de familii sărace, care au mulți copii? Le lăsăm să putrezească pe lângă gropi de gunoi, pe câmpuri, în cocioabe de scânduri și folii de plastic. Dar ei sunt cei care ne vor plăti nouă pensiile, peste vreo 20-30 de ani.
Ce face guvernul nostru, în acest context? Păi uite ce face: Nimic, pentru stimularea natalității. Nimic, pentru sprijinirea copiilor care suferă în sărăcie. Nimic, pentru familiile fără locuințe. Și vorbim, teoretic, de un guvern de stânga, de un guvern socialist, pentru care cei mulți și săraci ar trebui să fie prioritatea, nu mai vorbim de copii și de bolnavi!
A, da, stați că totuși fac ceva: stopează transferurile dedicate sistemelor de protecția copilului și persoanelor cu dizabilitati, acestea urmând a fi finanțate din veniturile proprii și sumele de echilbrare alocate autorităților locale și județene. Nu se precizează nici dacă finanțarea se va face potrivit standardelor de cost - care oricum nu sunt actualizate -, ci doar că ”se asigură” din acele surse. Dacă consiliile județene și locale vor face, sau nu, plățile necesare pentru copiii din sistemul de protecție a copilului și persoanelor cu dizabilități, e la latitudinea lor, nu există nici un fel de sancțiuni. Adică, mergem înapoi în timp, cu vreo 20 de ani.
”Colorless green ideas sleep furiously.” Lingvistul renumit și pentru implicarea sa civică, Noam Chomsky, obișnuia să dea acest exemplu, pentru a demonstra că o propoziție care e corectă gramatical, nu face sens: ”Idei verzi fără culoare dorm furios.”
La fel de fără sens sunt și politicile din protecția socială în zilele noastre. Mai mult, sunt devastatoare pentru societate și pentru cei care, încă, vor să rămână în țara asta.