Încheierea reformei în protecția copilului în România

E timpul să trasăm niște linii de acțiune pentru încheierea reformei în protecția copilului în România. E timpul ca țara noastră să devină una fără instituți pentru copii. Prea multă vreme, abuzul, neglijența și violența au traumatizat generații și generații de copii vulnerabili. Acum, un Memorandum între HHC România și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale expune obiectivul închiderii tuturor instituțiilor vechi pentru copii în următorii ani. Ceea ce înseamnă că toți copiii din protecția statului vor trăi într-un mediu familial, și nu unul instituțional. Astfel, abuzurile vor fi evitate, neglijarea va fi eliminată iar atașamentul, afecțiunea și atenția individuală vor avea parte de relevanța pe care o merită în protecția copilului. Toți copiii au nevoie de dragoste pentru a deveni persoane încrezătoare și sănătoase. Crescând într-un mediu care oferă afecțiune și dragoste, vor învăța să aibă încredere în alții, vor putea dezvolta relații de lungă durată. Se poate astfel dezvolta respectul de sine și pentru ceilalți, ceea ce creează premisele unei vieți bune.

Impactul Inițiativei ARK/HHC pentru Copiii României e greu de estimat. Oricum, va duce la încheierea reformei în sistemul de protecție a copilului în România. Pe asta ne vom concentra în următorii zece ani.

Ziua Femeii în România

Mă plimb pe străzi, cumpăr buchete de flori pentru cele mai importante femei din viața mea: soția mea, soacra mea, sora mea, profesoarele și învățătoarele copiilor mei. Și unul pentru mormântul mamei mele. În jurul meu, femei cerșesc cu bebeluși în brațe. Bebeluși înfometați, răciți și sugrumați de plâns. Mai încolo, fetițe cerșesc în intersecție, sau spală parbrize pentru un leuț. Greu să consider Ziua Femeii sărbătoarea care ar trebui să fie. Dificil să nu-mi aduc aminte, toată ziua, iar apoi să nu visez toată noaptea despre copiii care plâng și despre fetițele care cerșesc la intersecții. Abuzați, expuși, exploatați - ei sunt copiii traficați ai zilei de mâine.

Mai e mult de făcut pentru prevenirea unor abuzuri atât de flagrante și pentru stoparea expunerii îngrozitoare a copiilor la riscuri și la violență. HHC România va promova, împreună cu ARK UK și cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, o Politică Publică pentru prevenirea separării copiilor de familie în România. Credem că, la finalul lui 2013, vor fi mai puțini bebeluși înfometați pe străzi. Și mai puține mame care să cerșească pentru ei, sau care să-i abandoneze din cauza sărăciei și a lipsei de sprijin.

E posibil să se facă prevenire și în sistemul de stat!

M-am întâlnit cu conducerea Sectorului 6 din București. Am fost surprins să aflu că au programe de prevenire concrete, prin care copiii sunt sprijiniți să rămână alături de familiile lor. De fapt, au trecut prin Consiliul Local un set de proceduri care reglementează modul în care familiile pot beneficia de sprijin pentru prevenirea separării de copiii lor. Într-o țară în care serviciile sociale responsabile de protecția copilului la nivel județean sunt într-o dezbatere continuă cu cele de la nivel local, în privința plăților, a responsabilităților pentru ca, în final, nimic să se întâmple - ceea ce se face la Sectorul 6 e o veste excelentă. În fond, dovedește că buna-voință și abordarea concentrată pe soluții poate fi modul prin care se asigură o viață familială pentru copiii aflați în dificultate. Să sperăm că și alte autorități de stat vor prelua idea și vor urma un exemplu pozitiv cum e acesta. Pentru întărirea acestor acțiuni bune, vom porni un program nou în București, în sectorul 6, astfel încât și mai mulți copii să poată rămâne alături de familiile lor. Vom lucra împreună pentru reunirea copiilor cu familiile lor, dar și pentru sprijinul tinerilor care părăsesc sistemul de protecție. În plus, vom fi parteneri în programe de formare profesională și vom reduce numărul de copii din instituțiile de tip vechi. Potrivit estimărilor, aproximativ 800 de copii vor beneficia de proiectele noastre în Sectorul 6 anul acesta.

Finanțări UE pentru închiderea instituțiilor

În contextul actual, nu există finanțare disponibilă de la Uniunea Europeană, prin fondurile structurale, pentru crearea de servicii alternative de tip familial. În consecință, nu există sprijin pentru închiderea instituțiilor vechi pentru copii, sau pentru dezvoltarea de case de tip familial care să înlocuiască instituțiile. De vreme de Uniunea Europeană e o sursă puternică de finanțare, ar putea genera o creștere extraordinară a ritmului de dezvoltare pentru infrastructura necesară a serviciilor rezidențiale de tip familial și, astfel, s-ar putea avansa agenda închiderii instituțiilor din sistemul de protecție din România.

Nu e încă nici o structură de lobby existentă pentru acest demers. Vrem să inițiem obiectivul acesta și să prioritizăm agenda închiderii instituțiilor în țara noastră. În concordanță cu viziunea noastră, România ar putea fi o țară fără instituții vechi pentru copii, până în 2020, pe baza unui efort semnificativ în următorii cinci ani (până în 2015), dacă Uniunea Europeană ar permite finanțarea prin fonduri structurale a dezinstituționalizării. Face sens: de vreme ce suntem una din țările care a avut peste 100.000 copii în instituții cu niște ani în urmă și acum având aproape 11.000 de copii în 256 de instituții, România poate beneficia de închiderea definitivă a problemei instituțiilor pentru copii. Ar fi prima țară din sud-estul Europei care să  dovedească faptul că modelul serviciilor de tip familial funcționează, iar alte țări ar putea urma acest exemplu.

Trebuie să le oferim și copiilor din grija statului șansa să-și trăiască și ei copilăria așa cum fac toți copiii: în mijlocul unei familii.

Case de tip familial luate drept instituții pentru copii

Tot aud despre solicitări absurde venite din parte autorităților statului, cu privire la autorizările necesare pentru casele de tip familial pentru copii, dezvoltate ca alternativă la vechile instituții. De exemplu, autoritatea pentru prevenirea și stingerea incendiilor  solicită opt stingătoare într-o singură casă de tip familial. Sau, Inspecția Socială solicită case de 350 de metri pătrați, acolo unde o casă de 200 de metri pătrați ar fi mai mult decât suficientă. Sau exemplul prin care copiilor le este interzis să-și pună poze personale deasupra paturilor lor, pentru că ”murdăresc” tencuiala peretelui... Rigidități, precum impunerea a trei chiuvete într-o bucătărie, sau a două WC-uri într-o singură baie - sunt încă imperative în obținerea unor autorizări relevante pentru buna funcționare a serviciilor de tip familial pentru copii. Din nefericire, toate astea demonstrează o lipsă de înțelegere a ceea ce înseamnă schimbarea reală în sistemul de protecție a copilului. Pur și simplu modificarea numelui din ”instituție” în ”casă de tip familial” nu înseamnă nimic, dacă schimbarea aceasta nu e susținută de o schimbare de mentalitate. Atâta vreme cât autoritatea de prevenire  și stingere a incendiilor și inspecția socială vor pretinde medii de tip instituțional, nu va avea loc o transformare reală, sistemică, în arhitectura serviciilor sociale.

Casele de tip familial trebuie să fie, în primul rând, case. Dacă le transformăm în mini-instituții, nu obținem mare lucru din această transformare, ci un efect negativ profund asupra copiilor care locuiesc acolo. Pentru că, acasă, nu avem expuse opt stingătoare de incendii, nici nu avem trei chiuvete într-o bucătărie, nici două WC-uri într-o baie. Pentru că toate astea contravin puternic oricărei concepții de intimitate a copiilor. O casă e ”acasă” pentru că ne oferă sentimentul de căldură pe care doar acolo îl putem avea. Dacă o faci prea mare, prea aglomerată de stingătoare, de plăci pe uși, de plăci deasupra ușilor, de chiuvete și de pereți goliți de pozele personale ale copiilor - atunci o poți foarte ușor schimba într-un mediu asemănător celui dintr-o instituție.

O schimbare nu e sustenabilă,decât în măsura în care devine o schimbare de mentalitate în sistem. Iar, ca în multe alte situații, sistemul e format din oamenii care-l alcătuiesc.