La revedere, Dragos Bucurenci. Si multumesc pentru ajutor!

E unul dintre cei mai ambițioși oameni pe care-i cunosc. S-a impus prin sine însuși, cu ambiție, încredere în sine și încredere în cei din jurul său. E o minte sclipitoare și un comunicator înnăscut. Nu de puține ori i-am admirat paginile scrise. E o combinație rarisimă, de antreprenor, filosof și ”new media” addict. Așa că pare cumva normal că l-au ochit și l-au luat hunterii de la Stanford Graduate School of Business.

Dragoș își începe un nou capitol din viață. Întoarce o foaie cu totul nouă. Îi doresc tot succesul din lume.

Puțini știu cât de mult m-a ajutat și cât de mult a ajutat HHC România, organizația pe care o conduc. El însuși conduce Mai Mult Verde, o organizație ecologică. Eu nu sunt nici pe departe un comunicator atât de rafinat cum e el. Mi-a dat idei, mi-a prezentat oameni extraordinari, m-a ajutat să deschid și organizația mea spre cei din jur, să vorbim despre ce facem. Când am început munca la București, ne-a poftit să stăm o vreme în biroul lui, la Mai Mult Verde și rareori am simțit atâta autenticitate în actul de generozitate al cuiva. A lucrat cot la cot cu noi, noaptea, dacă a fost cazul, la pregătirea unor evenimente ale HHC România.

Și asta, pentru că, zice el, crede în ceea ce facem.

Dragoș, și eu cred în ceea ce faci tu. O să-ți simt lipsa.

Spania nu mai plasează copiii sub șase ani în instituții. Slovacia urmează inițiativa.

Asta e cea mai bună veste pe care-am auzit-o în ultimele luni în protecția copilului: Spania a decis să stopeze plasamentele copiilor sub șase ani în instituții. Slovacia vrea să facă același lucru, prin lege. Conform legislației noi, copiii intră direct în adopție, sau în asistență maternală. Cum Spania era în topul listei țărilor europene ca număr de copii în instituții, asta e cea mai tare știre!

În plus, legea oferă premisele prin care, atunci când e identificată o situație de risc social familial, serviciile sociale intră proactiv în acțiune, cu misiunea de a proteja unitatea familiei.  Conform Ministerului Sănătății, Politicilor Sociale și Egalității, dacă asta nu e suficient, copiii beneficiază de planificare individuală: sunt ajutați prin centre de zi și le e asigurat sprijinul educațional, dar ei rămân în familia lor! Dacă nici asta nu se poate, atunci sunt plasați în asistență maternală.

Ca și în România, copiii așteaptă la infinit, în instituții, o soluție la problema lor, soluție pe care serviciile publice specializate în protecția copilului nu sunt în stare să o găsească.

Pe acest trend, noua lege slovacă aduce această inovație majoră: copiii sub șase ani vor crește de acum în familii de asistenți maternali, nicidecum în instituții.

O dată cu noua lege a asistenței sociale, România ar putea urma astfel de inițiative extraordinare. S-ar termina cu coșmarele miilor de copii din instituții, iar alte mii de copii ar trăi o copilărie firească, ferită de abuzuri și de traumele instituționalizării.

Fundația Vodafone încurajează implicarea socială

Fundația Vodafone demarează a doua ediție a programului Voluntar de Profesie. Anul acesta, încă 15 voluntari sunt sprijiniți de Fundația Vodafone să lucreze pentru o perioadă de 6 luni într-o organizație non-guvernamentală. Pe baza unui proiect scris de omul care dorește să intre într-un proiect, Fundația Vodafone plătește salariul și cheltuielile administrative, dacă proiectul ajunge să fie selectat. HHC România a avut noroc de un proiect foarte bun, scris chiar de o angajată a Vodafone: Elena Pătîrlăgeanu, din Ploiești, Specialist Relații cu clienții,  va fi voluntarul Hope and Homes for Children din 1 septembrie încolo, cu salariul plătit de Vodafone. Prin proiectul "Uite ca a facut copilul meu...", Elena va dezvolta un program de voluntariat pentru Casele de tip Familial dezvoltate de noi. Astfel, mult mai mulți voluntari, coordonați de Elena, vor interacționa cu copiii și le vor pune în valoare calitățile și aptitudinile. Copiii crescuți fără părinți nu au parte de recunoașterea reușitelor lor, asa cum se întâmplă într-o familie, unde părintele laudă lucrurile bune pe care le face copilul,dezvoltându-i stima de sine și încrederea în sine.

Prin proiect, Elena va organiza activități pentru copii împreună cu voluntarii, va crea o bază de voluntari pentru organizație și va promova activitățile și rezultatele lor.

Mulțumim mult Fundației Vodafone. Mulțumesc, Elena Șerban! Mulțumesc, Georgiana Iliescu!

Încă o instituție pentru copii din Mureș va fi închisă

Zau de Câmpie e un loc de supraviețuire pentru copiii din grija statului. Instituția e în proces de închidere, în parteneriatul dintre Direcția de Protecție a Copilului Mureș și HHC România. Când am inițiat proiectul, erau 70 de copii în instituție. Acum, au mai rămas 33. Până la Crăciun, toți vor fi plasați fie într-o familie adevărată, fie într-o casă de tip familial. Mulți copii s-au întors acasă, la familiile lor, ajutați de noi. Alții, au fost sprijiniți să devină independenți. Am fost surprins în mod deosebit de povestea unei tinere din instituție, Anna, care și-a luat un masterat în istorie cu nota 10. Acum, vrea să se înscrie la un doctorat în arheologie. O tânără excepțională, care poate fi un exemplu foarte bun pentru alți copii din sistemul de protecție. Anna e o inspirație pentru mine, prin ceea ce a realizat, ținând cont de greutățile prin care a trecut.

Legat de proiect, am pornit un program de prevenire a abandonului, sprijinind copiii să rămână alături de părinții lor. Acesta va continua și după închiderea instituției, pentru că e foarte folositor familiilor vulnerabile.

Proiectul e un parteneriat real. E implicată și fudația Buckner, care a dezvoltat servicii familiale în județ și a luat în grijă și opt copii din instituția Zau de Câmpie. Direcția de Protecție a Copilului Mureș și-au folosit resursele proprii la maximum, plasând câțiva copii din instituție în serviciile familiale existente.

Formarea profesională e esențială. Personalul care lucrează cu copii și familii vulnerabile trebuie pregătit, să poată lucra cât mai bine cu aceștia. Prin formare, cunoaștem oamenii care lucrează cu copiii, le clarificăm dilemele, dar și învățăm de la ei multe.

Mă bucur că Mureș e foarte aproape să devină un județ fără instituții pentru copii!

Dependența de sistemul social

Tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului se acomodează greu la viața independentă. După zeci de ani petrecuți în instituții, după ani și ani de dependență de sistem, le e foarte dificil să se descurce singuri. Nici nu e de mirare. Cresc, fără să învețe cum să-și facă de mâncare. Fără acces la viața de familie, nu au cum să poată aprecia valoarea unui loc de muncă - și ne mirăm că dau cu piciorul unui loc de muncă fără să stea prea mult pe gânduri. Dacă nu-ți vezi mama și tatăl venind de la servici, în fiecare zi, drămuind banii de la o lună la alta, nu ai cum să înțelegi că trebuie să economisești salariul până-l primești pe următorul. Dacă nu-ți vezi părinții mergând la lucru, în ciuda bolilor, a slăbiciunilor sau a greutăților, nu ai cum să pricepi că slujba e extrem de importantă și că nu e deloc bine să-i dai cu piciorul, pentru că te simți obosit și nu prea ai chef să te trezești dimineața. Tinerii care ies din instituții nu prea știu nici cum să-și composteze un bilet de autobuz. N-au circulat cu autobuzul și nu știu cum e asta. Atât de simple sunt deprinderile de viață independentă pe care nu le au. Pe care sistemul nu le-a putut oferi. De multe ori, am văzut tineri care au abandonat un loc de muncă pentru că amicii le-au spus că nu primesc un salar suficient de mare, sau tineri care și-au cheltuit un salariu întreg după munca de-o lună, pe un telefon mobil șmecher. Angajatorii sunt reticenți, nu mai vor să-i angajeze și, de aici, începe un cerc vicios din care asistații de ieri rămân asistații de mâine, prin prestații sociale și forme diverse de sprijin social.

Când părăsesc instituțiile, nici nu au unde se duce. Fără familie, fără o rețea de prieteni, de cunoștințe - le e aproape imposibil să se descurce. Pentru un tânăr obișnuit, părinții, familia, prietenii sunt sprijin și resurse atunci când încearcă să-și pună viața pe picioare. Mulți dintre noi, am avut noroc cu părinții, cu bunicii, cu cei din cercul nostru, care ne-au oferit ajutor atunci când am avut nevoie.

Tinerilor care ies din sistemul de protecție a copilului, nimeni nu le oferă nici un sprijin. Sunt în aer, la propriu. Fără adăpost, fără familie, fără deprinderile pe care ți le dă viața de familie. Așa că, atunci când reușesc, e cu atât mai uimitor. O fac pe picioarele lor, cu mâinile lor, prin ei înșiși. Sunt ei împotriva lumii. Iar atunci când nu reușesc, asta nu ar trebui să mire pe nimeni. E normal să nu reușească. E aproape anormal să reușească.

Și de asta, protecția  copilului în România trebuie bazată pe familie, pe mediul familial, iar copiii trebuie priviți împreună cu părinții lor. Pe bazele astea, putem crea premisele unui sistem din care cei asistați social să mai și iasă, nu doar să rămână asistați la nesfârșit.