Baia Mare, Capitală Europeană a Culturii în 2021

Locul unde te naști nu ți-l alegi, dar destinul a făcut să mă nasc în Baia Mare. În viață, însă, locul unde trăiești ți-l poți însă alege, iar alegerea mea și a familiei mele a fost tot Baia Mare, pentru că am încrederea că orașul are potențial. Aici îmi cresc copiii, sunt liniștit că eu și soția mea îi putem crește frumos aproape de familia mai largă și de prietenii noștri de-o viață. Aici e echipa mea, o echipă care face numele orașului cunoscut în toată lumea de vreo 18 ani încoace. Baia Mare are viitor, deoarece are tineri fantastici. Are oameni de calitate, care pot reinventa peisajul urban și vibrația străzilor pe care ne ducem viața de zi cu zi. Traiul aici îmi dă o stare de bine. E de ajuns să iau bicicleta, să ajung pe dealurile și pe munții care sunt la o aruncătură de băț. Pun schiurile în mașină și, în câteva minute, sunt pe o pârtie de vis. Iar dacă vreau să mă plimb cu copiii mei pe străzi, mă îndrept spre Centrul Vechi, care arată pe zi ce trece tot mai bine.

Baia Mare are autenticitate. Are trăire, intensitate, culoare și forță. Orașul acesta te face să-l iubești fără să-ți dai seama. Pentru peisajele pe care le vezi, pentru oamenii frumoși pe care-i saluți, pentru Piața Cetății, pentru felul special în care te inspiră.

Însă dintotdeauna am avut regretul că Baia Mare nu e definit prin cultură. Asta mi-a lipsit în permanență. Vreau un teatru mai bun, vreau operă în orașul meu, vreau filarmonică, vreau vibrație pe idei de literatură, de filosofie, am nevoie de respirația și de oxigenul pe care numai cultura ți le poate oferi. Iar pentru ceea ce vor băimărenii, pentru ceea ce tinerii dovedesc că apreciază - muzica, teatrul, filmul, literatura, arhitectura, etnografia, spiritul pozitiv de boemă și vibrația creatoare (sub orice formă ar fi aceasta) - titlul de Capitală Europeană a Culturii e pasul următor, esențial, pentru orașul nostru.  Cultura ne poate duce mult, mult mai departe. Șansa de a fi Capitală Europeană a Culturii în 2021 e o oportunitate extrem de rară. Suntem uniți pentru viitorul comunității noastre.

Strategia Națională a Locuirii - completări propuse de HHC România

A. Locuințele sociale - necesitate critică și argumentareA.1. Corelarea protecției sociale cu absența locuințelor sociale, pentru populația în risc de excluziune socială și abandon familial

România are cel mai mare procentaj de populație în situații de risc: 40,3%. Alți 29,4% din populație trăiește în condiții de deprivare economică severă. Un număr de 56.517 copii au intrat în atenția autorităților locale și regionale (SPAS și DGASPC) și a organizațiilor non-guvernamentale, și au nevoie urgentă să fie incluși în programe de prevenire a abandonului familial. Ei reprezintă, însă, doar vârful iceberg-ului. Cei aproximativ 8,6 milioane de oameni care trăiesc în condiții de sărăcie în România nu au la dispoziție servicii customizate, diversificate conform nevoilor lor. Iar problema majoră cu care se confruntă este locuirea. Intervențiile necesare sunt lăsate în responsabilitatea autorităților locale, însă fără alocările bugetare flexibile, fără mijloacele financiare necesare realizării intervențiilor.

Un număr de aproximativ 300.000 de copii sunt în risc major de abandon și separare de familie, datorită sărăciei, a lipsei locuirii, excluși social, izolați și abuzați prin deprivare de căldură, de lumină, de apă, de hrană, de îmbrăcăminte. În fapt, o mare parte a populației supraviețuiește în sărăcie. Mai bine de o treime dintre copii din România trăiesc în sărăcie - ei fiind cel mai afectat segment al populației în acest sens, urmați imediat de tineri. Probema majoră a familiilor celor mai vulnerabile e locuirea. Un segment important de populație e expus riscului de izolare și excluziune socială, iar o multitudine de factori provoacă, sau cresc exponențial, riscurile de excluziune și de segregare.

A.2. Incluziunea socială a familiilor din zonele marginalizate

Populația afectată de sărăcie extremă locuieşte în zone marginalizate. Comasarea populaţiei marginalizate în comunităţi mari, afectate în ansamblu de aceleaşi probleme, le face să fie grupuri compacte şi izolate social. Cauza este îndeosebi anvergura şi complexitatea problematicilor sociale cu care se confruntă acest segment de populaţie, în lipsa locuințelor sociale. Locuirea în condiţii improprii şi deprivarea de locuire (locuinţe improvizate, locuinţe construite abuziv, locuinţe fără aces la utilităţi, suprapopulate, cu standard de igienă nesatisfăcător) - sunt elemente favorizante pentru expunerea la sărăcie severă, pe termen lung.

A.3. Set de măsuri și soluții care pot să ducă la rezolvarea, cel puțin parțială, a incluziunii sociale a populației din zonele marginalizate/dezavantajate:

1. Achiziția/dezvoltarea de locuințe sociale, cu monitorizarea SPAS-urilor din cadrul municipiilor, care să asiste proactiv, prin asistenți sociali plasați pe teren, familiile incluse în programul de locuințe sociale. Toate acestea să aibă loc în cadrul comunităților, unde să fie identificate problemele înainte ca acestea să devină de nerezolvat. Ca să ajungem la o transformare reală de paradigmă în incluziunea socială a celor mai defavorizate familii, serviciile sociale trebuie să fie acolo, în mijlocul lor, în mijlocul comunităților.
2. Schimbarea criteriilor de acordare a locuințelor sociale, astfel încât beneficiarii principali să fie familiile și persoanele aflate în risc major de excluziune socială și segregare.
3. Evitarea ghetoizării și a reizolării familiilor din comunități excluse social; evitarea comasării acestor familii în conglomerate de blocuri sau zone dezvoltate exclusiv pentru aceștia, prin achiziția directă, de pe piața liberă, a locuințelor sociale.
4. Dezvoltarea unui sistem de asistare și sprijinire, pe principiul condiționării și responsabilizării populației beneficiare de servicii și intervenții sociale, în privința participării proactive la schimbarea, îmbunătățirea și menținerea unui stil decent de trai.
5. Constanța furnizării de servicii sociale în comunitățile marginalizate și în pericol de excluziune socială.
6. Investigarea posibilității de mutare și stabilire în locuințe din zone rurale a unor familii, sau grupuri mici de familii, provenite din populația marginalizată, acolo unde aceste familii își doresc acest lucru. Credem că există familii care și-ar dori acest lucru și mutarea ar putea contribui la rezolvarea problemei locuirii, dezvoltarea unei agriculturi de subzistență și integrarea în comunități rurale, unde se află proprietăți părăsite, la prețuri scăzute.

A.4. Sugestii de forme de sprijin, perioadele de timp al intervențiilor și bugetele acordate familiilor din comunitățile marginalizate social din România

Scopul major al acestor interventii să fie prevenirea excluziunii sociale, încurajarea incluziunii sociale și prevenirea separării copiilor de familie.

Forme de sprijin concret care pot fi acordate familiilor din comunitățile marginalizate:

• Facilitarea accesului la spații de locuit (achitarea parţială/integrală a costurilor de chirie pe perioade determinate în timp).
• Acordarea/suplimentarea unor resurse necesare pentru întreținerea, dotarea, consolidarea sau securizarea spațiului de locuit (plata unor restanțe la utilități, articole igienă, articole de mobilier, articole uz casnic, uși, lemne pentru foc, materiale de costrucție), identificate ca fiind imperios necesare.

Intervențiile oferite și perioadele de acordare a intervențiilor să fie stabilite particularizat, pentru fiecare familie în parte, în funcție de nevoile și potențialul fiecăreia. Perioadele de intervenție pot varia, de la 6 luni, până la 12 - 18 - 24 de luni, în funcție de specificul și complexitatea cazurilor. Zonele marginalizate sunt identificate ca fiind situate în 264 de orașe și în capitală[1]. Nu au o definiție clară și, tocmai din acest motiv, se pot include aici comunități sărace, marginalizate, segregate, ghettoizate, adică acele comunități care suferă, într-un fel sau altul de deprivare materială severă.

În zonele de tip ghetou există cel puțin trei probleme majore cu care se confruntă populația:

1. Teama constantă de evacuare, având în vedere statutul locuințelor (lipsa actelor de proprietate, locuințe ocupate abuziv etc)
2. Plata utilităților, efectuată cu greutate din cauza lipsei resurselor financiare constante
3. Rețele de sprijin insuficient dezvoltate (din partea comunității, sau din partea autorităților locale).

B. Propuneri de acțiuni:

1. Crearea de locuințe sociale într-un număr suficient, în fiecare dintre orașele țării. Finanțarea intervențiilor în prevenirea separării copilului de familie, care poate fi făcută, în mod concret, prin: facilitarea accesului la locuințe sociale pentru familiile aflate în situații de criză și pentru cei din comunitățile marginalizate și dezavantajate și prin forme de sprijin material direct pentru familiile cu risc social ridicat - acoperirea costurilor cu chiria/ hrana/ îmbrăcămintea/ cheltuieli curente, pentru familiile aflate în situații critice de iminență a separării de copii. Implementarea de programe comprehensive pentru prevenirea separării copilului de familie și de sprijin familial, cu prioritizarea acelor inițiative care cresc capacitatea familiilor de a genera venit, focusându-se pe angajarea în câmpul muncii și permițând, astfel, menținerea sustenabilă a copiilor în familie.
2. Finanțarea sprijinului tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială, cu precădere prin facilitarea accesului la locuințe sociale, pentru că sunt cei mai expuși la eșec de integrare socială. Anual, aproape 4.000 de tineri ies din sistemul de protecție. Acești tineri sunt viitori clienți ai formelor cumulate de prestații sociale, de ajutor social și, ulterior, produc copii care ajung, la rândul lor, să îngroașe rândurile celor din sistemul de protecție.
3. Dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale, pe o axă dedicată complementarității intervențiilor preventive, care să asigure locuințe cu destinație socială pentru grupuri vulnerabile identificate, precum: familii monoparentale, familii cu mai mult de trei copii, tineri din sistemul de protecție, copii și tineri din familii aflate în sărăcie severă.

C. Criterii și condiții în achiziția și acordarea de locuințe cu destinație socială:

• Alocarea locuințelor cu destinație socială ține cont de recomandările rezultate din diagnoza socială și evaluările individuale efectuate de profesioniștii furnizorilor de servicii sociale.
• Locuințele sociale să fie acordate pe perioade determinate, după criterii mai complexe decât cele privind veniturile obținute, rezultate din evaluări ale familiei realizate de către serviciile sociale.
• Locuințele sociale să fie acordate în complementaritate cu pachetele de servicii sociale, care să întărească capacitatea familiei de a rămâne împreună.
• Locuințele sociale să fie acordate contractual, pe perioadă determinată, cu condiții clare de finalizare a formei de sprijin, pentru a evita crearea de dependență.
• Amplasamentul locuințelor să fie în comunitate, nu izolat, de preferință în alte blocuri separate, nu în același bloc. Dacă sunt făcute în același bloc, vor fi integrate social și vor primi sprijin familii provenite contexte diferite: tineri proveniți din sistem, familii de etnii diverse, familii aflate în dificultate materială, sau șomeri.
• Locuințele sociale să fie achiziționate de pe piața liberă, pentru că asta ar evita segregarea și ghetoizarea beneficiarilor de locuințe sociale.
• Serviciul social implementator să dea dovadă de capacitate de gestionare a locuințelor sociale (chirie pentru familii în situații de risc, tineri, etc. cu specificarea duratei și a rezultatelor așteptate).
• Includerea unui sistem de monitorizare a celor care primesc locuințe sociale și a progresului lor către atingerea rezultatelor estimate, pentru evitarea suprapunerilor de forme de sprijin către aceiași beneficiari.
• Crearea de locuințe sociale pentru familiile din comunități marginalizate, prin intervenții customizate în funcție de analiza familială a nevoilor, alocaţii speciale, sprijin material și financiar, programe de integrare a părinţilor în vederea includerii pe piaţa muncii.

Beneficiile de impact, indirecte, ale incluziunii sociale prin furnizarea de locuințe sociale celor mai vulnerabile familii și categorii sociale: reducerea sărăciei; copii care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaţionale și de sănătate specifice oricărui om; venituri mai mari din taxe; criminalitate mai redusă; adaptabilitate și integrare socială; tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului și devin cu adevărat independenţi; familii vulnerabile menţinute activ din punct de vedere social, în locul transformării lor în factori de risc și în beneficiari permanenţi ai diverselor forme de prestaţii, alocaţii și beneficii sociale.

În ceea ce privește creșterea stocului de locuințe sociale, să fie prevăzute următoarele tipuri de acţiuni în Strategia Națională a Locuirii:

1. Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură și apartamente și locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii și integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie. Sprijinirea tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, cu precădere prin locuinţe sociale, se justifică, ei fiind cei mai expuși la eșec de integrare socială.
2. Investiţii în locuințe sociale pentru locuitorii zonelor marginalizate, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, case de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile și critice, care sunt de natură să ducă la separarea copiilor de familiile acestora și la diminuarea riscului de excluziune socială.

D. Integrarea Strategiei Naționale a Locuirii cu Programul Operațional Regional, Axele 8 și 9 și cu Programul Operațional Capital Uman, Axa 4, pentru incluziunea socială la nivelul comunităților defavorizate

Alocarea financiară pentru investiții privind promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei este disproporționată între POR Axele 8 și 9, cea din urmă fiind mult subfinanțată (acum în valoare de doar 86 MEUR). În condițiile în care una dintre cele mai pregnante nevoi privind incluziunea socială la nivelul comunităților locale din România este cea de locuire, alături de cea de educație și de ocupare a forței de muncă, devine evident faptul că 100 MEUR nu pot acoperi în mod echitabil și eficient necesitățile investiționale în infrastructură privind incluziunea socială la nivelul întregii țări în colectivitățile urbane. La un calcul simplu, dacă cele 94 de municipii din România ar beneficia de finanțare în cadrul POR Axa 9, în urma realizării de Strategii de Dezvoltare Locală, ar putea fi realizate investiții de cca. 1 MEUR/fiecare municipiu, pentru exercițiul financiar 2014-2020, o sumă total insuficientă pentru a putea pune în aplicare măsuri integrate, în condițiile unei populații de cel puțin 342.000 de oameni care supraviețuiește în comunități marginalizate urbane, alături de alți 300.000 de persoane care trăiesc în sărăcie severă și pentru care problema locuirii e critică. Astfel, creșterea de cel puțin 5 ori a sumei alocate pentru locuire socială ar putea aduce la un minim necesar alocarea oportună și necesară pentru o nevoie reală și concretă a celei mai defavorizate și mai vulnerabilizate categorii de oameni aflați în risc critic de excluziune socială.

Măsuri:

1. Corelarea POR - Axa 9 cu POCU - Axa 4.
2. Creșterea finanțării intervențiilor care privesc incluziunea socială prin tipurile de intervenții și acțiuni care țin de dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale prin POR Axa 9 (sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban, în valoare de 86 MEUR) care să vizeze aplicarea a minim 3 proiecte integrate la nivelul unei comunități locale, cu aplicabilitate în zonele defavorizate. Alocarea financiara dedicata acestei axe este foarte mult subdimensionata, in conditiile in care in Romania au fost identificate, 843 zone marginalizate, în care supraviețuiesc aproximativ 342.000 de persoane doar în mediu urban, iar sumele alocate in prezent acopera doar necesarul unui numar mediu de 10 comunitati marginalizate, prin proiecte finanțabile conform surselor financiare dedicate la momentul actual. Propunem creșterea de cel puțin 5 ori a nivelului sumelor destinate implementarii DLRC și alocarea unei finantari cu destinatie speciala pentru locuinte sociale (POR Axa 9), printr-o strategie de acțiune care să răspundă nevoilor specifice ale zonelor geografice cele mai afectate de sărăcie, ale grupurilor-țintă cu cel mai mare risc de discriminare și de excluziune socială.
3. Alocarea a minim 450 MEUR, la nivelul întregii Axe 9 (recalibrată).
4. Flexibilizarea investițiilor finanțabile prin Axa 9, pentru includerea achizițiilor de imobile pentru locuire socială direct de pe piața liberă: terenuri, conversie de construcții pre-existente, reabilitări, achiziții de locuințe deja existente, eficientizări energetice, etc.
5. Prioritizarea proiectelor de intervenție în crearea de locuințe sociale, precum și intervenție concretă în sprijin material diversificat, la nivelul comunității locale, prin Strategia de Dezvoltare Locală, sau Strategia de Incluziune Socială, pentru prevenirea separării familiale și încurajarea incluziunii sociale pentru cele mai expuse categorii sociale.
6. Crearea în cadrul Axei 8 - dezvoltarea infrastructurii sanitare si sociale, Obiectivul Tematic 9 - promovarea incluziunii sociale si combaterea saraciei, (în valoare de 425 MEUR) a unei linii de finantare dedicata exclusiv locuințelor sociale; alocarea pentru Axa 8 este de 763 MEUR, din care se pot aloca doar 150 MEUR pentru locuinte sociale.

E. Concluzii

1. E necesară creșterea stocului de locuințe sociale, astfel încât să fie acoperită populația care supraviețuiește în sărăcie severă și în comunitățile marginalizate din România.
2. Se impune dezvoltarea unui Plan Național de Locuire Socială, care să poată coordona strategic implementarea acțiunilor Strategiei Naționale de Locuire, cu scopul reducerii excluziunii sociale și a segregării oamenilor care supraviețuiesc în comunități marginalizate, sau în sărăcie severă.
3. Între categoriile-țintă, care să beneficieze de locuințe sociale, să fie incluse familiile cu mai mulți copii și tinerii care ies din sistemul de protecție socială.
4. Achiziția locuințelor sociale să se facă de pe piața liberă, astfel încât să poată fi cumpărate apartamente din blocuri tipice. Această abordare ar sparge inerția segregării și a ghetoizării oamenilor care trăiesc în sărăcie severă și ar duce la incluziunea lor socială.
5. Se impune creșterea de cel puțin cinci ori a sumelor prevăzute pentru crearea de locuințe sociale, pentru că, la ora actuală, acestea sunt disproporționat de reduse comparativ cu dimensiunea fenomenului de excluziune socială și a populației care supraviețuiește în sărăcie severă în țara noastră.

Hope and Homes for Children România

[1]Atlasul zonelor urbane marginalizate din România, MDRAP, București, 2014

Hope Concert și pătuțurile roase cu dinții de neputința copiilor

Duminica trecută a avut loc cea de-a patra ediție a Concertului nostru devenit tradițional, de la Ateneul Român. A fost încă o ediție spectaculoasă. Violonistul Alexandru Tomescu, soprana Irina Iordăchescu, renumitul Dan Bittman, vocea de excepție a Paulei Seling, ansamblul de violoncele al maestrului Marin Cazacu, pianistul Andrei Licareț, Feli, cu apariția ei caldă și, ca să fie chiar o enumerare spectaculoasă, actorul Marius Manole - au făcut ca seara de 10 aprilie să rămână memorabilă pentru cei aproape 800 de oameni care au fost acolo. Primul Ministru, Dacian Cioloș și distinsa sa soție, Valerie Cioloș Villemin, ne-au onorat cu prezența. Discursul Premierului a mers la țintă: orice copil are nevoie de iubirea unei familii și, atât cât e la cârma guvernului, va face tot ce poate pentru a transpune în realitate acest adevăr fundamental. Am fost plăcut surprins să remarc mult bun-simț, smerenie, respect în interacțiunea cu cei prezenți la Ateneu, dar și prețuirea domniei sale ceea ce am făcut noi, Hope and Homes for Children, vreme de 18 ani în România. Prințesa Marina Sturdza a fost alături de noi, ca de obicei și, pentru tot ceea ce a făcut în ultimii 18 ani pentru Hope and Homes for Children, i-am acordat un Lifetime Achievement Award. Kaufland, un susținător strategic, a primit distincția Investitorul Social al Anului, iar Pro TV au fost distinși cu premiul Susținătorul Media al Anului.

Vă mărturisesc că am vrut să transmitem niște mesaje cheie prin Hope Concert 2016, și anume:

1. O viață normală înseamnă o copilărie petrecută într-o familie. Suntem pregătiți pentru viață și putem să ne aducem o contribuție în societate doar în măsura în care am avut parte de o copilărie trăită alături de părinți și de bunici, sau de oameni care să ne ofere afecțiune.
2. Sute de mii de copii sunt expuși riscului de excluziune socială și de ruperea de propria familie. Sărăcia și prea puținele modalități reale de prevenire a abandonului duc la adevărate drame personale, devenite simptomatice în toată țara. Acceptarea acestei stări de fapt generează consecințe cu un factor de propagare exponențial, materializat prin integrarea dificilă a tinerilor care părăsesc protecția specială, prin șomaj, prin lipsă de încredere în sine și, în cele din urmă, prin repetarea unui ciclu vicios al excluziunii sociale, o dată deveniți adulți. Vrem ruperea acestui ciclu al sărăciei și de asta am venit cu propuneri și cu o contribuție solidă la Pachetul Integrat pentru Combaterea Sărăciei, promovat de Guvernul României. E nevoie de o plasă de siguranță pe cicluri de vârstă, de la perioada sarcinii, până la bătrânețe, pentru o oferi protecție socială într-un mod uman și țintit pe nevoile diversificate ale oamenilor care sunt, eminamente, diferiți. Sunt necesare măsuri integrate și transversale pentru familie, iar această abordare are potențialul să ducă la o viață mai bună pentru sutele de mii de familii extrem de vulnerabile din țara noastră. Sărăcia generează sărăcie. Excluziunea socială generează și mai multă excluziune socială.Lipsa afecțiunii în copilărie dă naștere izolării și inadaptării.
3. Ne încurajează faptul că România și-a asumat eradicarea instituționalizării ca formă de așa-zisă ”protecție” a copilului, până în 2022. Pentru că pereții unui orfelinat, oricât de frumos ar fi zugrăviți, nu pot înlocui îmbrățișarea părintească. Pentru că mobilierul sau televizorul nu înseamnă nimic în absența unei familii care să te iubească atunci când ești copil. Și pentru că un sistem rigid, rece și aproape militarizat nu are cum să pregătească un copil sau un tânăr pentru viața independentă. Îl poate doar traumatiza prin abuzul psihic și prin absența atașamentului esențial în dezvoltarea oricărui copil. Pentru că sistemul de protecție a copilului în țara noastră trebuie să fie axat în jurul ideii de familie și în jurul nevoilor de bază, mai ales de afecțiune și de atașament, ale copilului.
4. Prevenirea separării copilului de familie să devină principala preocupare a autorităților publice, fie că vorbim de cele de la nivel național, județean, sau local. Cel mai bun loc în care poate să se dezvolte firesc un copil e la el acasă, oriunde lucrul acesta e posibil. Credem că un program național pentru prevenirea separării copilului de familie ar avea capacitatea de coagulare și de reconfigurare a resurselor financiare deja existente în bugetul de stat, pentru că nimic nu e mai important decât mediul familial în dezvoltarea și, ulterior, în viitorul unui copil. Un asemenea program național poate genera efecte pozitive de tip ”domino”, prin creșterea ratei de incluziune socială, prin reducerea șomajului, prin speranța de viață mai ridicată a copiilor care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaționale și de sănătate specifice oricărui om. În același timp, familiile vulnerabile devin active din punct de vedere al contribuțiilor sociale, în loc să fie simpli receptori pasivi și beneficiari ai diverselor forme de prestații, alocații și beneficii sociale.
5. Realitatea ne demonstrează că lipsa locuinței e problema critică pentru comunitățile marginalizate din România. Așadar, este necesar un program național pentru locuirea socială, deoarece acesta e punctul de început pentru orice intervenție rezonabilă și realistă într-o lume decentă, precum cea în care ne dorim și noi să trăim.
6. Tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială sunt una dintre cele mai vitregite categorii sociale din țara noastră. Au nevoie de sprijin concret atunci când sunt scoși din centrele de plasament, au nevoie de locuințe sociale și de sprijin pentru angajare și de o legislație dedicată, care să prevină situațiile critice de izolare și marginalizare cărora le sunt acum victime.
7. Autoritatea publică, structurile de stat, să se bazeze mai mult pe organizațiile non-guvernamentale și să le finanțeze. La ora actuală, ONG-urile sunt dezavantajate, spre exemplu, în alocările de fonduri structurale, deși sunt capabile să gândească și să implementeze proiecte de anvergură. ONG-urile furnizează multă valoare adăugată în societatea românească, iar acest lucru merită recunoscut.

Ambasadorii Marii Britanii și al Italiei

M-am bucurat să văd că Ambasadorii Marii Britanii, al Germaniei și al Italiei au fost cu noi, susținând ceea ce suntem ca organizație.

Iar azi m-am înfiorat din nou, vizitând, într-o altă țară ceea ce, până nu demult, a fost un orfelinat pentru copii între 0 și 3 ani. Am văzut pătuțurile cu lemnul și vopseaua roase de neputința și de disperarea copiilor care au trăit un coșmar pe pământ în acele spații de nici un metru:

IMG_5219

Da, știu, sunt contrastante imaginile. Dar coexistă și se susțin reciproc. Pe copiii aceștia reușim să-i scoatem dintr-o subzistență de coșmar prin oameni de bine, care ne susțin cauza.

IMG_5264 (1)

Protecția socială și Legea Bugetului de Stat 2016

Propunerile de viziune pentru Bugetul de Stat 2016 din partea organizației noastre au fost prezentate în sesiunea de consultare cu societatea civilă care au avut loc săptămâna aceasta și le regăsiți expuse mai jos: Revizuirea legislaţiei actuale în privinţa unei alocări bugetare corespunzătoare, cu accent pe implementarea de servicii sociale în comunități și pe funcţionalizarea metodelor de intervenţie efectivă în prevenirea separării copilului de familie. Lipsa unor acțiuni concertate, suprapuse factorului sărăcie, cauzează criza și excluziunea socială. Integrarea domeniului de prevenire a separării copilului de familie între priorităţile de finanţare prin fonduri structurale şi Bugetul de Stat poate spori eficiența sistemului de servicii sociale.

Sistemul actual de protecție socialăeste axat pe modelul reactiv de intervenție. Protecția socială se face de multe ori cu mijloace (financiare și logistice) critic insuficiente, fapt ce conduce deseori la eșecul intervenției și instituționalizarea copilului. Instituționalizarea este o experiență traumatizantă și se estimează că, odată intrat în sistemul instituțional, copilul petrece aproximativ opt ani în protecție specială. Motivele financiare, precum și inerția de funcționare a sistemului de protecție specială sunt factori importanți din cauza cărora se recurge la instituționalizare, deși, pe termen lung, prevenirea separării copilului de familie este mult mai avantajoasă nu doar pentru dezvoltarea copilului, ci chiar și din punct de vedere financiar.

Studiul de proiecție financiară realizat de noi, cu privire la costurile financiare în reforma sistemului de protecție a copilului în România a luat în calcul trei scenarii posibile[1]:

A. Scenariul de referință, care presupune neefectuarea nici unei schimbări structurale a sistemului și menține rata intrărilor și ieșirilor așa cum a fost ea stabilită din datele disponibile pentru anii 2009-2011. De asemenea, scenariul acesta nu presupune nici o schimbare în structura serviciilor.

B. Scenariul reducerii, care reflectă o abordare moderată a reformei, incluzând transferul copiilor din îngrijirea rezidențială de tip vechi în asistență maternală și în case de tip familial (CTF-uri). Scenariul menține rata actuală a intrărilor și ieșirilor așa cum a fost ea stabilită din datele disponibile pentru anii 2009-2011. Transferurile au loc treptat, începând cu 2013, astfel încât, până în 2020, nici un copil nu mai rămâne în centre rezidențiale de tip vechi. Copiii sunt transferați în primul rând în asistență maternală și apoi în CTF-uri, atunci când capacitatea și nevoile speciale exclud prima soluție.

C. Scenariul dezinstituționalizării și al prevenirii, care se bazează pe reforma completă a serviciilor de protecție a copilului, și anume eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi, dezvoltarea de servicii de prevenire și intensificarea îngrijirii alternative de tip familial. În acest scenariu, copiii sunt transferați treptat din îngrijire rezidențială de tip vechi în servicii bazate pe conceptul familial, până în 2020, dar în paralel se realizează legiferarea și funcționalizarea unui proces comprehensiv de prevenire a separării copilului de familie.

Concluziile celor trei proiecții financiare sunt următoarele:

A. Costurile recurente în scenariile ce au în vedere reforma – sunt semnificativ mai mici decât în Scenariul 1, cel al ”nici unei schimbări de politică”.

B. Costurile de capital realizate de eliminarea îngrijirii rezidențiale de tip vechi și construcția/achiziționarea de case de tip familial sunt mai mici decât economiile realizate de costurile recurente, comparativ cu Scenariul 1, unde nu sunt schimbări ale politicii.

C. Scenariul dezinstituționalizării și al prevenirii este singurul care livrează simultan:

• scăderea generală a numărului de copii;
• eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi;
• reducere sustenabilă a numărului de intrări în sistem;
• scădere nominală a costurilor recurente până în 2020, comparativ cu 2011 și 2012;
• economii semnificative și în continuă creștere ale cheltuielilor recurente;
• nevoi de investiții accesibile pentru a permite crearea de infrastructură rezidențială de tip familial;
• rezultate mult mai bune pentru copiii din sistem și pentru cei a căror separare de familie a fost prevenită.

Astfel, argumentele financiare vin în completarea celor legate de dezvoltarea copilului, pentru a susține necesitatea prevenirii, a serviciilor de tip familial, bazate pe comunitate și eradicarea instituțiilor de tip vechi.

Pachetul de Investiții Sociale

Cu scopul de a promova investiţiile în beneficiul copiilor instituţionalizaţi, a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie şi a familiilor aflate în situaţii extrem de vulnerabile, se recomandă realizarea unui Pachet de Investiţii Sociale, cu următoarele tipuri de investiții financiare concrete:

• Investiţii în dezvoltarea/crearea/achiziţia de infrastructură de servicii sociale bazate pe familie şi comunitate, pentru realizarea tranziţiei de la îngrijirea instituţională la cea bazată pe familie şi comunitate până în anul 2022.
• Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură, apartamente şi locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii şi integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, pentru că aceştia sunt cei mai expuşi la eşec de integrare socială.
• Investiţii în prevenirea separării copilului de familie, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, locuinţe de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile şi critice, care sunt de natură să ducă la iminenţa separării copiilor de familiile lor. Finanţarea intervenţiilor în prevenirea separării copilului de familie să poată fi făcută customizat în funcție de nevoile individuale ale fiecărei familii în parte: acoperirea costurilor cu chiria, cu hrana, cu îmbrăcămintea, a cheltuielilor curente, pentru acele familii aflate în situaţii critice, de iminenţă a separării de copiii lor.

Fondurile necesare

Sumele estimate necesare pentru investiţiile în reforma sistemului de protecție socială a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale de tip familial, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2022, sunt de aproximativ 170 milioane Euro - prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de aproximativ 30 milioane Euro - prin Fondul Social European, strict pe tipurile de investiții detaliate mai sus.

Măsuri prioritare pentru modificarea cadrului bugetar și legislativ:

Investiţii în reforma sistemului de protecție socială a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale de tip familial, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2022.

Alocarea, prin Legea Bugetului de Stat, a unor sume cu destinație specială, pentru aplicarea măsurilor de prevenire a separării copilului de familie și a excluziunii sociale de la nivelul autorităților publice locale poate duce la reducerea drastică a numărului de copii instituționalizați și la protejarea unității familiale.

[1] Hope and Homes for Children România, Impactul financiar al reformei sistemului public de protecție a copilului in România, disponibil la: https://drive.google.com/file/d/0B3UFn1Xvp24mbHJVS3FtQmNJb28/edit?usp=sharing

Tinerii se sinucid în sistemul de protecție a copilului. În afară de reacții pompieristice, ce învățăm din catastrofele astea?

M-am cutremurat în ultimele zile. Doi tineri din sistemul de protecție a copilului s-au sinucis în Dolj. Se putea întâmpla asta oriunde, nu doar în Dolj. Sâmbătă, o tânără s-a sinucis știind că e luată de lângă asistenta maternală care i-a dat afecțiune și un loc pe care l-a putut numi ”familie”. Unul dintre prietenii ei, un tânăr de 19 ani, s-a sinucis și el a doua zi. Fata era la asistenta maternală de la câteva luni și a stat 11 ani alături de ea. Din diverse motive, un sistem care ar trebui să vegheze la bunăstarea copiilor și a tinerilor, a considerat că fetei nu-i mai e bine lângă cea care i-a fost ca o mamă. Pentru oricine, cred, ar trebui să-i fie clar cât suferă un tânăr dacă îl iei de lângă familia sa. Pentru tânăra aceasta, asistenta maternală era familia ei. Tânărul care s-a sinucis și el după aceea, locuia într-o casă de tip familial și urma să iasă din sistem. Parchetul și Poliția anchetează acum ambele cazuri, iar colegii adolescenţilor din centrele de plasament au fost duşi pentru evaluări la Clinica de psihiatrie. Că se anchetează, e firesc. A fost declanşată o anchetă internă în DGASPC Dolj, care monitorizează foarte atent copiii, a dublat personalul de supraveghere, evaluează şi consiliază tinerii, identifică persoanele de sprijin, care-i pot ajuta pe tineri să depăşească drama prin care trec. Au fost mobilizate  echipe de psihologi şi asistenţi sociali. A fost solicitat sprijinul Colegiului Psihologilor din Dolj şi ajutorul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. Pentru oricine, cred, ar trebui să-i fie clar cât de dărâmat psihic și cât de descurajat e un tânăr care știe că iese din sistemul de protecție și e al nimănui, pe străzi, fără adăpost, fără nici un sprijin. Dar bineînțeles că nu e așa.

Copiii și tinerii mor, sau se sinucid, sau sunt uciși de un sistem anacronic, care nu-i bagă în seamă, pentru că sunt prea puțini. În fond, ce sunt cei 3.500 - 4.000 de tineri care ies din sistemul de protecție specială în fiecare an, dacă nu o cifră mult prea mică pentru a impune reacții și acțiuni cu sens? Da, mai moare câte unul și facem celule de criză, ne inflamăm, demarăm cercetări, găsim câte un țap ispășitor, și lucrurile se opresc aici. Focul de paie se stinge în câteva zile, iar agenda publică e umplută iar de subiecte savante, abstracte, PIB-uri, programe operaționale, strategii, analize și ghiduri operaționale fără număr, acte normative care nu schimbă nimic și inițiative legislative fără acoperire financiară și cu Ministerul Finanțelor departe de realitatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Urmează o nouă etapă de finanțare structurală, ne-am răcit gura de pomană cu nevoia alocării de locuințe sociale pentru tinerii care ies din sistemul de protecție, ne-am zbătut să aducem soluții și propuneri concrete, viabile, pentru alocarea de bani direct în comunitățile cele mai sărace, pentru incluziune socială adevărată, bazată pe sprijin material efectiv, pe soluții de locuire, că de aici începe orice în lumea asta, de la familie și de la un acoperiș deasupra capului.

Și eu aș fi simțit că vreau să mor, cred, dacă m-ar fi smuls cineva, niște autorități, de lângă mama mea, pentru că ea și tata erau totul pentru mine, în universul meu de copil!

Și eu aș fi simțit că vreau să mor, cred, dacă știam că nu am nici un orizont, nici o speranță, nici un viitor, fără familie, fără sprijin, fără un pat în care să pot dormi noaptea, fără un loc pe care să-l pot numi ”acasă”!

Disperarea tinerilor din sistemul de protecție e reală și înfiorător de justificată. Ei au nevoie de stabilitate, de afecțiune, de sprijin, ca să poată deveni adulții independenți și activi pentru societate. Haideți să ne concentrăm pe asta, dincolo de acțiuni pompieristice. Că e un deficit de vreo 14.000 de oameni în sistemul de protecție a copilului, se știe de multă vreme, nu de azi, nici de ieri! Nu e cazul să tot moară copii și tineri, ca să înțelegem că e nevoie de acțiune reală. De lucruri concrete și pe termen lung, bazate pe ceea ce sunt nevoile elementare ale oricărui copil. De aici ar fi bine să începem. Până nu ajungem să umplem cimitirele cu copii și tineri deprivați de afecțiune, de familie, excluși social, condamnați la o viață de câine, fără nimic al lor, dormind sub poduri și lihniți de foame.