Baia Mare, Capitală Europeană a Culturii în 2021

Locul unde te naști nu ți-l alegi, dar destinul a făcut să mă nasc în Baia Mare. În viață, însă, locul unde trăiești ți-l poți însă alege, iar alegerea mea și a familiei mele a fost tot Baia Mare, pentru că am încrederea că orașul are potențial. Aici îmi cresc copiii, sunt liniștit că eu și soția mea îi putem crește frumos aproape de familia mai largă și de prietenii noștri de-o viață. Aici e echipa mea, o echipă care face numele orașului cunoscut în toată lumea de vreo 18 ani încoace. Baia Mare are viitor, deoarece are tineri fantastici. Are oameni de calitate, care pot reinventa peisajul urban și vibrația străzilor pe care ne ducem viața de zi cu zi. Traiul aici îmi dă o stare de bine. E de ajuns să iau bicicleta, să ajung pe dealurile și pe munții care sunt la o aruncătură de băț. Pun schiurile în mașină și, în câteva minute, sunt pe o pârtie de vis. Iar dacă vreau să mă plimb cu copiii mei pe străzi, mă îndrept spre Centrul Vechi, care arată pe zi ce trece tot mai bine.

Baia Mare are autenticitate. Are trăire, intensitate, culoare și forță. Orașul acesta te face să-l iubești fără să-ți dai seama. Pentru peisajele pe care le vezi, pentru oamenii frumoși pe care-i saluți, pentru Piața Cetății, pentru felul special în care te inspiră.

Însă dintotdeauna am avut regretul că Baia Mare nu e definit prin cultură. Asta mi-a lipsit în permanență. Vreau un teatru mai bun, vreau operă în orașul meu, vreau filarmonică, vreau vibrație pe idei de literatură, de filosofie, am nevoie de respirația și de oxigenul pe care numai cultura ți le poate oferi. Iar pentru ceea ce vor băimărenii, pentru ceea ce tinerii dovedesc că apreciază - muzica, teatrul, filmul, literatura, arhitectura, etnografia, spiritul pozitiv de boemă și vibrația creatoare (sub orice formă ar fi aceasta) - titlul de Capitală Europeană a Culturii e pasul următor, esențial, pentru orașul nostru.  Cultura ne poate duce mult, mult mai departe. Șansa de a fi Capitală Europeană a Culturii în 2021 e o oportunitate extrem de rară. Suntem uniți pentru viitorul comunității noastre.

Sărbători și sărbătoriți

Când eram copil așteptam 1 iunie pentru că părinții stăteau mai mult cu mine. Mă simțeam aparte: dincolo de o jucărie, sau de un suc și o prăjitură la cofetăria din centru - mama și tata își făceau timp să vorbească cu mine, să mă întrebe despre școală, despre ce îmi mai doream. Povesteam cu ei atâta cât voiam și îi aveam alături de mine până mă săturam. De fapt, nu mă săturam niciodată, era cel mai bine atunci când îi aveam de-a stânga și de-a dreapta mea. Cumva, timpul a trecut dureros de rapid. Avem copiii noștri și, împreună cu soția mea, ne bucurăm de 1 iunie alături de ei, de Mara, Aaron, Emma și Lotti.

Pentru copiii cu care lucrăm, pentru cei săraci și foarte săraci, pentru cei înfometați și lipsiți de orice alinturi materiale, mama și tata sunt tot ce e mai scump pe lumea asta. Cred că 1 iunie nu prea există în calendarul lor. E o zi ca oricare alta. Ziua asta devine ca o paradă cu pachete, păpuși, ursuleți de pluș și dulciuri. În noroiul uscat și în praful de pe Pirită, între șobolanii și țânțarii de pe Craica, între gunoaiele și fierul vechi de pe Melodiei, vezi sute de familii și copii desculți, nemâncați, neduși la școală și netrecuți vreodată printr-un cabinet medical. Și asta numai într-un oraș... Fără apă curentă, fără electricitate, fără canalizare, fără drumuri, asfalt sau beton, între purcei, câini, cai și găini, cu colibe pe post de case și cu peleți pe post de paturi, își duc viețile sute de mii de copii.

Între timp, suntem ocupați cu strategii care mai de care, cu evaluări peste evaluări, cu planuri deconectate de realitate. Și cu birocrații nesfârșite pentru accesul la niște bani pe-atât de amărâți pe cât sunt de nenorocite comunitățile marginalizate și copiii care supraviețuiesc la limita dintre viață și moarte.

Pachetul pentru combaterea sărăciei - omul, nu sistemul!

Săptămâna trecută am fost în locuința unei mame singure cu două fete micuțe, de patru și de șase ani. Nu aveau zăvor la ușa de intrare, nu aveau curent în camera în care trăiau, acolo era și o mică sobă cu care se încălzeau, dacă aveau lemne. Dar nu aveau nici lemne. Fereastra era fără sticlă, cu folii de plastic în loc de sticlă. Totuși, fetițele erau lipite de mama tânără, iar că se iubeau enorm nu trebuia să fii psiholog ca să-ți dai seama. Cum le-au ajutat colegii mei? Au reparat ușa, au pus sticlă în ferestre, au adus lemne pentru sobă, au vorbit la Electrica și le rezolvăm și electricitatea. Pe mamă o ajută să-și găsească un loc de muncă, iar fetițele merg la Centrul de Zi de dimineața până după-amiază. Și o mai ajută cu fetițele și o vecină, o tânără de 16-17 ani, de etnie romă, de un bun simț și de o decență cum rar am întâlnit. Pentru oameni ca mama aceasta cu doi copii e gândit Pachetul de Combatere a Sărăciei. Ieri, la Palatul Victoria, am văzut o echipă formată din Cristian Ghinea - Consilier de Stat pentru Afaceri Europene și Valeriu Nicolae - Consilier de Stat pentru Incluziune Socială, care au facilitat dezbaterea publică privind Pachetul Integrat de Combatere a Sărăciei. Partea frumoasă e că aveau o treime de guvern cu ei. În esență, Premierul Dacian Cioloș a vorbit despre ”umanitate”, în contextul acestui Pachet de combatere a sărăciei. Ministrul Muncii, Ana Costea, a repetat de câteva ori sintagma ”omul, nu sistemul!”.  Vice-Premierul Vasile Dâncu s-a referit la ”sărăcia ascunsă” și la faptul că, în țara noastră, ”s-au descentralizat problemele, dar nu și resursele”. Iar Aura Răducu, Ministrul Fondurilor Europene, a vorbit despre aplicarea concretă a fondurilor structurale, despre corelarea programele de finanțare, astfel încât chiar cei mai vulnerabili oameni să poată beneficia de acestea. Au fost acolo reprezentanți din societatea civilă, organizații non-guvernamentale, academicieni.

Valeriu Nicolae și-a folosit slotul de discurs proiectând un filmuleț din realitatea unui bloc ghetoizat din București. Scenele parcă erau desprinse dintr-o altă lume și să văd asta live în Guvernul României a fost memorabil. Pentru mulți dintre cei de-acolo cred că a fost ca un ciomag în moalele capului. Dar cred că i-a și trezit pe mulți, pentru că acum discutăm despre sărăcie cu subiect și predicat, cu oameni reali, cu imagini filmate din realitatea imediată. Lipsea doar mirosul sărăciei.

Cristi Ghinea a punctat pragmatic și onest, așa cum e el. E, din nou, o realitate de necombătut faptul că suntem ultimii din Uniunea Europeană la toate clasamentele de definire a sărăciei, în special la copii și în mediul rural. A prezentat cele 47 de fișe, plasa de siguranță de care va beneficia orice copil vulnerabil din țara asta și părinții săi. Viziunea e pe cicluri de viață, de la naștere până la bătrânețe. Denumite expres drept documente de lucru, fișele din Pachetul de combatere a sărăciei expun telegrafic ce se propune ca obiectiv, de unde vin banii, cine e responsabil, țintele de atins și schimbările legislative necesare pentru implementare. Toate sunt gândite în contextul Obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Schimbări de paradigmă

Printre Măsurile integrate pentru familie se regăsesc și cele care vizează locuirea socială, prevenirea separării copilului de familie, dezinstituționalizarea și tranziția către îngrijirea în comunitate și reducerea violenței domestice. În ansamblu, măsurile din plasa de siguranță, cele integrate și cele transversale asigură integrarea dintre sănătate, educație și protecție socială. Aceasta e prima schimbare de paradigmă, pentru că până acum abordările au fost, din nefericire, de tip ”siloz” sau, mai pe românește, ”fiecare cu ograda lui”, ceea ce a dus la adâncirea sărăciei și la creșterea numărului de comunități marginalizate, nu invers.

În loc de viziunea punctuală pe copil, avem acum o viziune care e despre copil și familia sa. Iar aceasta e cea de-a doua schimbare de paradigmă. Copiilor le e bine în familia lor, nu în instituții, nu în centre de plasament. Iar 97% dintre copiii plasați în protecție specială au tată sau mamă, sau familie extinsă. De cele mai multe ori, sunt rupți unii de alții din motive care țin exclusiv de sărăcie. Ei, cred că și lucrul acesta se va schimba! Sute de mii de drame individuale pot fi prevenite astfel.

Atitudinea fatalistă din sistemul de protecție a copilului, care spunea că stăm și nu facem nimic pe prevenirea abandonului, că nu avem resurse pentru asta - se modifică acum. Cea de-a treia schimbare majoră de paradigmă ține de trecerea de la reacție la proactivitate, la prevenire. Pachetul anti-sărăcie urmărește intervenția proactivă, atunci când încă se mai poate face ceva, când copilul e încă alături de părinți și inevitabilul nu s-a produs.

Sunt soluții concrete, la probleme reale. E o ieșire de sub un clopot de sticlă și e o abordare de tip ”lunetist”, prin care sunt țintite exact acele zone din care izvorăște sărăcia sub toate formele ei macabre.

Finanțare și intervenție

De aceste lucruri mai e nevoie pentru implementarea corectă a Pachetului de Combatere a Sărăciei. Revizuirea modului de alocare a resurselor financiare în sistemul de plăți și în Legea Bugetului de Stat. O reconfigurare a circuitelor financiare, care să țină cont de măsurile concrete din plasa de siguranță și de integrarea lor.

Impact demografic și natalitate

Dacă va fi implementat corect, Pachetul Anti-Sărăcie va avea consecințe majore asupra ratei natalității și, implicit, asupra situației catastrofale demografice din țara noastră. Suntem acum la un minim istoric în privința ratei natalității. Nu cred că am stat atât de rău nici după cel de-al doilea război mondial. Iar ca proiecție demografică, lipsa copiilor ne pune într-o zonă de film horror cu tente apocaliptice. Dar pentru că e departe (peste 20 de ani) ni se pare că nu ne presează subiectul. E terifiant de presant. Dacă nu avem copii astăzi, nu va avea cine să susțină plata pensiilor mâine și nu vom avea forță activă de muncă. Sună abstract, dar e cu consecințe catastrofale cât se poate de concrete...

Beneficiar pasiv - contributor activ

Ultimul impact la care mă refer azi e transformarea beneficiarului pasiv de prestații sociale, de alocații sociale, în contributor activ la bugetul de stat, prin efectul de domino al Pachetului Anti-Sărăcie. Cu alte cuvinte, un șomer de azi devine angajat mâine și, în loc să consume resursele financiare ale statului, contribuie la creșterea lor.

Felicitări echipei care a gândit aceste măsuri. Eu cred că, prin onestitatea lui, acesta e un moment istoric în recâștigarea autenticității, a justei măsuri, a modestiei și a bunului simț în actul administrativ public.

Protecția socială și Legea Bugetului de Stat 2016

Propunerile de viziune pentru Bugetul de Stat 2016 din partea organizației noastre au fost prezentate în sesiunea de consultare cu societatea civilă care au avut loc săptămâna aceasta și le regăsiți expuse mai jos: Revizuirea legislaţiei actuale în privinţa unei alocări bugetare corespunzătoare, cu accent pe implementarea de servicii sociale în comunități și pe funcţionalizarea metodelor de intervenţie efectivă în prevenirea separării copilului de familie. Lipsa unor acțiuni concertate, suprapuse factorului sărăcie, cauzează criza și excluziunea socială. Integrarea domeniului de prevenire a separării copilului de familie între priorităţile de finanţare prin fonduri structurale şi Bugetul de Stat poate spori eficiența sistemului de servicii sociale.

Sistemul actual de protecție socialăeste axat pe modelul reactiv de intervenție. Protecția socială se face de multe ori cu mijloace (financiare și logistice) critic insuficiente, fapt ce conduce deseori la eșecul intervenției și instituționalizarea copilului. Instituționalizarea este o experiență traumatizantă și se estimează că, odată intrat în sistemul instituțional, copilul petrece aproximativ opt ani în protecție specială. Motivele financiare, precum și inerția de funcționare a sistemului de protecție specială sunt factori importanți din cauza cărora se recurge la instituționalizare, deși, pe termen lung, prevenirea separării copilului de familie este mult mai avantajoasă nu doar pentru dezvoltarea copilului, ci chiar și din punct de vedere financiar.

Studiul de proiecție financiară realizat de noi, cu privire la costurile financiare în reforma sistemului de protecție a copilului în România a luat în calcul trei scenarii posibile[1]:

A. Scenariul de referință, care presupune neefectuarea nici unei schimbări structurale a sistemului și menține rata intrărilor și ieșirilor așa cum a fost ea stabilită din datele disponibile pentru anii 2009-2011. De asemenea, scenariul acesta nu presupune nici o schimbare în structura serviciilor.

B. Scenariul reducerii, care reflectă o abordare moderată a reformei, incluzând transferul copiilor din îngrijirea rezidențială de tip vechi în asistență maternală și în case de tip familial (CTF-uri). Scenariul menține rata actuală a intrărilor și ieșirilor așa cum a fost ea stabilită din datele disponibile pentru anii 2009-2011. Transferurile au loc treptat, începând cu 2013, astfel încât, până în 2020, nici un copil nu mai rămâne în centre rezidențiale de tip vechi. Copiii sunt transferați în primul rând în asistență maternală și apoi în CTF-uri, atunci când capacitatea și nevoile speciale exclud prima soluție.

C. Scenariul dezinstituționalizării și al prevenirii, care se bazează pe reforma completă a serviciilor de protecție a copilului, și anume eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi, dezvoltarea de servicii de prevenire și intensificarea îngrijirii alternative de tip familial. În acest scenariu, copiii sunt transferați treptat din îngrijire rezidențială de tip vechi în servicii bazate pe conceptul familial, până în 2020, dar în paralel se realizează legiferarea și funcționalizarea unui proces comprehensiv de prevenire a separării copilului de familie.

Concluziile celor trei proiecții financiare sunt următoarele:

A. Costurile recurente în scenariile ce au în vedere reforma – sunt semnificativ mai mici decât în Scenariul 1, cel al ”nici unei schimbări de politică”.

B. Costurile de capital realizate de eliminarea îngrijirii rezidențiale de tip vechi și construcția/achiziționarea de case de tip familial sunt mai mici decât economiile realizate de costurile recurente, comparativ cu Scenariul 1, unde nu sunt schimbări ale politicii.

C. Scenariul dezinstituționalizării și al prevenirii este singurul care livrează simultan:

• scăderea generală a numărului de copii;
• eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi;
• reducere sustenabilă a numărului de intrări în sistem;
• scădere nominală a costurilor recurente până în 2020, comparativ cu 2011 și 2012;
• economii semnificative și în continuă creștere ale cheltuielilor recurente;
• nevoi de investiții accesibile pentru a permite crearea de infrastructură rezidențială de tip familial;
• rezultate mult mai bune pentru copiii din sistem și pentru cei a căror separare de familie a fost prevenită.

Astfel, argumentele financiare vin în completarea celor legate de dezvoltarea copilului, pentru a susține necesitatea prevenirii, a serviciilor de tip familial, bazate pe comunitate și eradicarea instituțiilor de tip vechi.

Pachetul de Investiții Sociale

Cu scopul de a promova investiţiile în beneficiul copiilor instituţionalizaţi, a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie şi a familiilor aflate în situaţii extrem de vulnerabile, se recomandă realizarea unui Pachet de Investiţii Sociale, cu următoarele tipuri de investiții financiare concrete:

• Investiţii în dezvoltarea/crearea/achiziţia de infrastructură de servicii sociale bazate pe familie şi comunitate, pentru realizarea tranziţiei de la îngrijirea instituţională la cea bazată pe familie şi comunitate până în anul 2022.
• Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură, apartamente şi locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii şi integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, pentru că aceştia sunt cei mai expuşi la eşec de integrare socială.
• Investiţii în prevenirea separării copilului de familie, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, locuinţe de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile şi critice, care sunt de natură să ducă la iminenţa separării copiilor de familiile lor. Finanţarea intervenţiilor în prevenirea separării copilului de familie să poată fi făcută customizat în funcție de nevoile individuale ale fiecărei familii în parte: acoperirea costurilor cu chiria, cu hrana, cu îmbrăcămintea, a cheltuielilor curente, pentru acele familii aflate în situaţii critice, de iminenţă a separării de copiii lor.

Fondurile necesare

Sumele estimate necesare pentru investiţiile în reforma sistemului de protecție socială a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale de tip familial, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2022, sunt de aproximativ 170 milioane Euro - prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de aproximativ 30 milioane Euro - prin Fondul Social European, strict pe tipurile de investiții detaliate mai sus.

Măsuri prioritare pentru modificarea cadrului bugetar și legislativ:

Investiţii în reforma sistemului de protecție socială a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale de tip familial, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2022.

Alocarea, prin Legea Bugetului de Stat, a unor sume cu destinație specială, pentru aplicarea măsurilor de prevenire a separării copilului de familie și a excluziunii sociale de la nivelul autorităților publice locale poate duce la reducerea drastică a numărului de copii instituționalizați și la protejarea unității familiale.

[1] Hope and Homes for Children România, Impactul financiar al reformei sistemului public de protecție a copilului in România, disponibil la: https://drive.google.com/file/d/0B3UFn1Xvp24mbHJVS3FtQmNJb28/edit?usp=sharing

Tinerii se sinucid în sistemul de protecție a copilului. În afară de reacții pompieristice, ce învățăm din catastrofele astea?

M-am cutremurat în ultimele zile. Doi tineri din sistemul de protecție a copilului s-au sinucis în Dolj. Se putea întâmpla asta oriunde, nu doar în Dolj. Sâmbătă, o tânără s-a sinucis știind că e luată de lângă asistenta maternală care i-a dat afecțiune și un loc pe care l-a putut numi ”familie”. Unul dintre prietenii ei, un tânăr de 19 ani, s-a sinucis și el a doua zi. Fata era la asistenta maternală de la câteva luni și a stat 11 ani alături de ea. Din diverse motive, un sistem care ar trebui să vegheze la bunăstarea copiilor și a tinerilor, a considerat că fetei nu-i mai e bine lângă cea care i-a fost ca o mamă. Pentru oricine, cred, ar trebui să-i fie clar cât suferă un tânăr dacă îl iei de lângă familia sa. Pentru tânăra aceasta, asistenta maternală era familia ei. Tânărul care s-a sinucis și el după aceea, locuia într-o casă de tip familial și urma să iasă din sistem. Parchetul și Poliția anchetează acum ambele cazuri, iar colegii adolescenţilor din centrele de plasament au fost duşi pentru evaluări la Clinica de psihiatrie. Că se anchetează, e firesc. A fost declanşată o anchetă internă în DGASPC Dolj, care monitorizează foarte atent copiii, a dublat personalul de supraveghere, evaluează şi consiliază tinerii, identifică persoanele de sprijin, care-i pot ajuta pe tineri să depăşească drama prin care trec. Au fost mobilizate  echipe de psihologi şi asistenţi sociali. A fost solicitat sprijinul Colegiului Psihologilor din Dolj şi ajutorul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. Pentru oricine, cred, ar trebui să-i fie clar cât de dărâmat psihic și cât de descurajat e un tânăr care știe că iese din sistemul de protecție și e al nimănui, pe străzi, fără adăpost, fără nici un sprijin. Dar bineînțeles că nu e așa.

Copiii și tinerii mor, sau se sinucid, sau sunt uciși de un sistem anacronic, care nu-i bagă în seamă, pentru că sunt prea puțini. În fond, ce sunt cei 3.500 - 4.000 de tineri care ies din sistemul de protecție specială în fiecare an, dacă nu o cifră mult prea mică pentru a impune reacții și acțiuni cu sens? Da, mai moare câte unul și facem celule de criză, ne inflamăm, demarăm cercetări, găsim câte un țap ispășitor, și lucrurile se opresc aici. Focul de paie se stinge în câteva zile, iar agenda publică e umplută iar de subiecte savante, abstracte, PIB-uri, programe operaționale, strategii, analize și ghiduri operaționale fără număr, acte normative care nu schimbă nimic și inițiative legislative fără acoperire financiară și cu Ministerul Finanțelor departe de realitatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Urmează o nouă etapă de finanțare structurală, ne-am răcit gura de pomană cu nevoia alocării de locuințe sociale pentru tinerii care ies din sistemul de protecție, ne-am zbătut să aducem soluții și propuneri concrete, viabile, pentru alocarea de bani direct în comunitățile cele mai sărace, pentru incluziune socială adevărată, bazată pe sprijin material efectiv, pe soluții de locuire, că de aici începe orice în lumea asta, de la familie și de la un acoperiș deasupra capului.

Și eu aș fi simțit că vreau să mor, cred, dacă m-ar fi smuls cineva, niște autorități, de lângă mama mea, pentru că ea și tata erau totul pentru mine, în universul meu de copil!

Și eu aș fi simțit că vreau să mor, cred, dacă știam că nu am nici un orizont, nici o speranță, nici un viitor, fără familie, fără sprijin, fără un pat în care să pot dormi noaptea, fără un loc pe care să-l pot numi ”acasă”!

Disperarea tinerilor din sistemul de protecție e reală și înfiorător de justificată. Ei au nevoie de stabilitate, de afecțiune, de sprijin, ca să poată deveni adulții independenți și activi pentru societate. Haideți să ne concentrăm pe asta, dincolo de acțiuni pompieristice. Că e un deficit de vreo 14.000 de oameni în sistemul de protecție a copilului, se știe de multă vreme, nu de azi, nici de ieri! Nu e cazul să tot moară copii și tineri, ca să înțelegem că e nevoie de acțiune reală. De lucruri concrete și pe termen lung, bazate pe ceea ce sunt nevoile elementare ale oricărui copil. De aici ar fi bine să începem. Până nu ajungem să umplem cimitirele cu copii și tineri deprivați de afecțiune, de familie, excluși social, condamnați la o viață de câine, fără nimic al lor, dormind sub poduri și lihniți de foame.