„Împreună către bunăstare”: sprijin pentru familii monoparentale

Mă bucur să anunț că HHC România a câștigat proiectul „Împreună către bunăstare”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul POSDRU.Desfăşurat în parteneriat cu fundaţia „Hope and Homes for Children” UK, Serviciul Public de Asistenţă Socială Baia Mare şi Serviciul Public de Asistenţă Socială Simeria, are o valoare totală de 13.714.983,80 RON. În cei trei ani de implementare, se vor desfăşura activităţi de consiliere socială, psihologică şi medicală pentru minimum 500 de familii monoparentale din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Hunedoara, cu scopul inserţiei lor profesionale. Proiectul va sprijini familiile monoparentale aflate în dificultate, prin intervenţii care să le dezvolte abilităţile sociale şi psihologice adaptabile la piaţa muncii. Sunt vizaţi 120 de părinţi singuri, care vor fi consiliați să se angajeze. Un număr de 200 de specialişti din domeniul asistenţei sociale vor beneficia de instruire profesională într-o manieră inovativă. În regiunile Nord-Vest şi Vest, există un total de 34.000 de familii monoparentale vulnerabile pe piaţa muncii, cu greutăţi în găsirea unui loc de muncă suficient remunerat pentru întreţinerea membrilor familiei, ceea ce duce la renunţare din partea lor şi, în consecință, la un mediu familial trist şi sărac. Specialiştii instruiţi îi vor putea informa şi consilia, astfel încât să se poată reintegra socio-profesional. Un alt produs al proiectului va fi „Ghidul de proceduri în munca cu familiile monoparentale din perspectiva ocupării pe piaţa muncii”, care va putea fi accesat şi consultat de către specialiştii din domeniu, dar şi de către părinţii singuri care doresc să fie informaţi. Proiectul se concentrează şi pe dezvoltarea unui serviciu de educație timpurie cu program adaptat, pentru copiii care provin din familii monoparentale dependente, pe dezvoltarea unui centru de consiliere a familiilor monoparentale, pe crearea unui centru de formare profesională pentru specialiştii care lucrează cu părinţi singuri, precum şi pe forme de sprijin material în vederea dezvoltării sau reconversiei profesionale a acestor părinţi. Activităţile vor fi demarate de un grup multidisciplinar de experţi, incluzând asistenţi sociali, psihologi, medici şi formatori cu experienţă vastă în munca de consiliere a familiilor monoparentale.

Speranțe de la 2011

Aș vrea ca Anul Nou să aducă mai puțină ignoranță față de copiii vulnerabili. Îi vedem pe stradă, la cerșit. În parcări, cu mâna întinsă. În intersecții, la spălat parbrize. În fața magazinelor, în brațele mamelor sau surorilor mai mari, folosiți pe post de șoc pentru trecători și înmuierea inimilor. Pe bănci, în parcuri, seara, ghemuiți și încălzindu-și pumnii cu propria respirație. În gări, certându-se pentru un covrig, sau pentru un leu. Ne uităm la cei mici cum le cară pumni la cei și mai mici. Trecem mai departe: în fond, asta e soarta lor, nu avem ce face. Acesta e mecanismul nostru de apărare.Ne-am resemnat. Ne-am împăcat cu gândul că nu avem ce face, că oricum, ceea ce am încerca noi să facem ar fi prea puțin, că e prea greu și complicat să acționăm. Ne-am obișnuit cu abuzul cotidian asupra copilului, cu violența asupra copiilor, cu plânsetele și urletele lor. Aproape că nici nu le mai băgăm în seamă, cu scuza că, nu-i așa, e prea complicat să facem ceva. În Anul Nou aș vrea să fim mai sensibili la durerea copiilor de pe stradă, din vecini, de la intrările în magazine și din parcări. Aș vrea oameni în jurul meu care să se întrebe de ce am devenit atât de imuni la durere, la abuz, la violență. Și aș mai vrea ca legile să fie mai mult decât simple texte pe niște hârtii.

Finanțări nerambursabile pentru protecția copilului

Deși rămâne un subiect foarte sensibil, închiderea instituțiilor de tip vechi pentru copii nu mai e o prioritate pentru autoritățile statului. Altfel, nu-mi explic de ce nu se solicită fonduri pentru dezvoltarea unei infrastructuri de servicii de tip familial, care să înlocuiască vechile instituții. Deși mai sunt încă vreo 256 de instituții de tip vechi, cu 10.833 copii în ele, structura actuală de finanțări europene nerambursabile nu conține modalități de finanțare a proiectelor care vizează dezvoltarea de servicii de tip familial noi, care să ducă la închiderea instituțiilor.Poate mai e o șansă cu negocierea ce urmează să fie purtată pentru tranșa de finanțări din 2014 încolo. Sper ca, până în 2020, toate instituțiile vechi să fie închise și să ajungem să trăim într-o țară în care copiii să fie ocrotiți în familii, iar nu în instituții. Mă gândesc, cu groază, că aproape 11.000 de copii își petrec Crăciunul și sărbătorile de iarnă într-un fel de cazarmă, într-o atmosferă pe care nu o doresc nimănui, cu atât mai mult nici unui copil. Sistemul acesta dement, de coșmar, trebuie desființat. Instituțiile trebuie desființate, pentru că ele reprezintă opusul copilăriei. Dacă vor fi create premise pentru finanțarea închiderilor de instituții vechi prin dezvoltarea alternativelor de tip familial, atunci fondurile nerambursabile vor avea sens și pentru domeniul protecției copilului. Atunci am putea accelera cu adevărat reforma în protecția copilului, dincolo de vorbe, hârtii și documente bifate de dragul birocrației. Atunci sistemul și-ar aduce aminte și de copii.

Sărbătorile de iarnă pentru copiii din instituții

De multe trăiri dureroase au parte copiii din instituții și, în general, din protecția statului, dar timpul sărbătorilor de iarnă e printre cele mai dureroase. De Crăciun și de Anul Nou avem nevoie parcă, mai mult decât oricând, de familie, de dragostea celor apropiați. Timpul Crăciunului e o reconfirmare prețioasă a felului în care suntem atașați de părinți, de bunici. Adică de oamenii pentru care suntem importanți și unici, de cei pentru care existența noastră înseamnă foarte mult. În plus, Crăciunul și Anul Nou vin ca o reconfirmare a iubirii și a atașamentului de peste ani, arătate constant, în fel și chip, oarecum luate de-a gata și tocmai de asta e o reconfirmare atât de importantă.Pentru copiii din instituții, dar și ceilalți din grija statului, sărbătorile de iarnă sunt un chin: mai mult ca oricând, simt lipsa familiei și a iubirii. De ceva ani încoace, poate dintr-o dorință de a face bine, unele direcții de protecție a copilului fac un program prin care copii din grija statului pot fi luați câteva zile de Crăciun, acasă la familii din comunitate. Dă bine pentru imagine, atât pentru autoritățile statului, cât și pentru familii, care fac un bine unor copii ai nimănui. Problema e că nu face bine copiilor: sunt parașutați într-o familie preț de câteva zile, după care sunt aduși iar, abrupt și fără prea multe explicații, înapoi în instituții. De cele mai multe ori, copiii dezvoltă depresii adânci, probleme de comportament și stări sufletești chinuitoare. Nu înțeleg de ce sunt luați într-o familie, după care sunt abandonați din nou (a câta oară?) înapoi de unde au plecat. Așa că, în loc să le facă bine, apropierea asta de foarte scurtă durată, mai mult le face rău. În loc să le ofere un pic din spiritul împărtășirii sufletești specific sărbătorilor, mai mult îi izolează și-i rănește, pentru că rămân prea multe întrebări fără răspuns și prea multe speranțe sufocate, iar și iar. Da. Copiilor le-ar face bine o apropiere de lungă durată. Cu siguranță, dacă familiile care-i iau câteva zile de sărbători i-ar lua și ulterior, cu constanță, ar fi cu totul altceva. Iar autoritățile statului ar trebui să impună continuitatea legăturii dintre familii și copii ca o precondiție a plasamentului de scurtă durată de sărbători. Și chiar de asta cred că inițiativa lui Cabral este lăudabilă: el vine cu un proiect care are în prim-plan copilul, prin angajamentul la un proiect de termen lung, prin intenția declarată de a stabili o legătură solidă. De asta au nevoie copiii. Așa le putem oferi atenție în mod sănătos și le putem clădi stima de sine. Și mai ales pentru că ești un nume și un exemplu de urmat, îți mulțumesc, Cabral, pentru ceea ce faci.