Sărăcia și copiii din grija statului

Aproape 97% dintre copiii care sunt în instituții sau în grija statului au cel puțin un părinte. Așadar, sunt orfani social, iar nu orfani biologici. Ceea ce ne-ar spune că sărăcia e principalul motiv pentru care ajung în instituții. Și totuși, pe lângă sărăcie, un rol covârșitor îl are lipsa serviciilor de prevenire a separării copilului de familie. Adică absența prevenirii abandonului. Fără o politică publică de prevenire a separării copilului de familie, lucrurile vor române într-o zonă de confuzie, într-un teritoriu al amatorismului. De la un județ la altul, de la un oraș la altul, regulile, standardele și criteriile de prevenire sunt arbitrare sau absente. Direcțiile de protecție a copilului la nivelul consiliilor județene se eschivează, spunând că e rolul serviciilor publice de asistență socială să facă prevenire. Acestea din urmă se apără, spunând că le-au fost tranferate doar responsabilitățile, fără alocări de bani. În cele din urmă, din această polemică surdă între autorități, lipsește ceea ce contează mai mult: copiii și familiile vulnerabile. Și cel mai mult suferă copiii. Problema e că sărăcia scoate copiii din casă, dar nu mai ajung nici în grija statului, pentru că statul nu are bani pentru prevenire. Și nu are nici o politică publică focusată pe prevenirea separării copilului de familie. Practica noastră de zi cu zi demonstrează că sunt modalități de a preveni abandonul, că e mai ieftin și infinit mai bine pentru copii. Astfel, rămân alături de părinții lor, care sunt, fără exagerare, tot universul lor.

Trebuie doar să ne unim forțele și să le punem în practică în întreaga țară.

Poverty and Children in State Care

Almost 97% of the children who are in institutions or in state care in Romania have at least one parent. So, they are social orphans, not biological orphans. This tells us that poverty is the main reason why kids get in institutions. And still, beyond poverty, the lack of services to prevent the separation of children from their parents is another main reason. Without a public policy to prevent child abandonment, things will remain in a confusing area, in a territory of amateurs. From one county to another, from one town to another, rules, regulations, standards and prevention criteria are either arbitrary, or absent. Social Services at county level avoid responsibility, saying that prevention work falls under the role of local level public services of social assistance. They also defend themselves, arguing that it was only responsibilities that were transferred, without funding allocations. In the end, in this absurd debate between authorities, lacks what counts more: vulnerable children and their families. And the children suffer the most. The problem is that poverty gets children out of their homes. However, they do not even fall into state care, as the state does not have money for prevention work. And neither does the state have a public policy, focused on preventing the separation of children from their families. Our daily work proves that there are ways to prevent abandonment, and that it is both cheaper, and hugely better for the kids. In this way, they can stay with their parents who, without any exaggeration, are their entire universe.

We just need to join efforts and put these into action all over the country.

Copiii cerșetori

Abuzul asupra copiilor a devenit atât de răspândit, încât nici nu mai tulbură. Mamele își folosesc copiii la cerșit, își țin bebelușii în brațe pe ploaie, pe ninsoare, pe ger sau pe arșiță. Îi folosesc pe post de momeală, iar trecătorii și șoferii s-au obișnuit cu peisajul. Poate pe unii îi tulbură imaginile copiilor amorțiți de foame sau de frig, dar nimeni nu mai face nimic: serviciile publice de aistență socială, sau direcțiile de protecție a copilului nu acționează, pe motiv că au probleme mai mari cu copiii din sistem. Amorțirea e a tuturor. Nu mai impresionează bebelușii neglijați, nu ne tulbură copiii loviți, expuși, abuzați. Într-un stat civilizat, autoritățile protejează copiii abuzați de părinții care nu-și merită rolul de părinți și le oferă celor mici șansa unei copilării normale, ferite de violență și exploatare. Într-un stat civilizat, copiii nu pot fi folosiți pe post de momeală pentru cerșit, în fața acelorași magazine, zi de zi. Statul se autosesizează. Autoritățile iau măsuri. Copiii sunt protejați. Nu și la noi. Cred că felul în care copiii abuzați prin expunere la cerșetorie sunt protejați sau nu - e un barometru al stării serviciilor sociale și al gradului de civilizație într-o țară. Mai avem foarte multe de făcut.

Children Who Beg on the Streets

Abuse upon children is so widely spread, it doesn"t even bother people any more. Mothers use their children for begging, they hold their babies in their arms, in the rain, in the snow, in sheer frost or in the heat. They use them as bate, and passers-by and drivers got used to the landscape. Maybe some people are bothered by the image of kids benumbed by hunger or cold, but nobody does anything any more. social services do not take action, arguing they have such problems with the children in their system any way. Everybody is numbed. Babies in neglect do not impress any more, exposed, hurt kids do not move us any longer. In any civilised state, authorities protect children who are abused by their birth parents and offer them the chance to a normal childhood, away from violence and exploitation. In a civilised state, children cannot be used as bate for begging, in front of the same shops, day by day. The state notices this and takes action. Authorities take action. Kids are protected. Not here. I think that the way in which children who are abused by exposure to begging are protected or not - turns into a barometer of the social services state , as well as of the degree of civilisation in a country. Which means we still have so much work to do.

Copiii din asistență maternală

Pentru zeci de mii de copii din protecția statului, asistenții maternali sunt familia lor. După atestarea asistenților maternali în comisiile de protecție a copilului, s-au făcut potriviri între asistent maternal și copil. Inițial, era un copil la un asistent maternal. Ulterior, din cauza bugetelor tot mai zgârcite ale consiliilor județene, s-a forțat plasarea a cel puțin doi copii la un asistent maternal. S-a ajuns și la forțarea acestora să ia în plasament câte trei copii. Și nu vorbim de frați, unde plasamentul comun e de la sine înțeles. Din păcate, se forțează sistemul de asistență maternală îngrozitor. De exemplu, în Vaslui, 1.600 de copii sunt plasați la aproximativ 500 de asistenți maternali. Oamenii nu și-au luat banii de peste două luni. Asta, pe lângă că au salarii foarte slabe (cam 500 lei pe lună). Copiii o duc foarte bine în plasamentul familiilor și evoluția lor e de necontestat. În fond, au fost salvați de la o viață de mizerie în instituții. Și-au primit înapoi copilăria. Că mai sunt excepții - nimeni nu poate ști. Orice pădure are uscături. Cred, însă, că asistența maternală a fost supapa de salvare pentru cei mai mulții copii din grija statului, forma în care au scăpat de condamnarea la viața în instituții.

Așa că, încă un semn că protecția copilului nu mai e o prioritate pentru putere e forțarea și ignorarea problemelor din sistemul de asistență maternală. Iar consecințele asupra copiilor sunt directe: deja, unii dintre ei ajung înapoi în instituții, sunt iar rupți de mediul familial în care-și formaseră deja o continuitate și o securitate, sunt expuși abuzului emoțional și neglijenței.

Lucrurile bune făcute în protecția copilului nu ar trebui să fie pierdute atât de ușor.