Eurochild, ONG-urile și fondurile structurale

Organizațiile non-guvernamentale concentrate pe protecția copilului vor discuta pe 7 aprilie, la Praga: Eurochild, o federație europeană de ONG-uri, organizează un seminar despre felul în care fondurile structurale (nu) sunt folosite pentru dezinstituționalizare în Europa. Tranziția de la protecția instituțională la cea familială e tot mai mult pe agenda europeană, mai ales că sute de mii de copii sunt încă instituționalizați pe continent. Regulile fixate sunt prea relaxate, iar recomandările făcute - prea slabe. În consecință, instituțiile pentru copii sunt în jurul nostru și mai ales copiii cu nevoi speciale sunt plasați cu ușurință în medii abuzive, impersonale, în toată lumea. E însă și un pericol mai mare: pe exemplul Europei, întreaga lume poate considera instituționalizarea drept o formă rezonabilă de ocrotire a copilului. Ținând cont de asta, Eurochild și organizațiile membre vor continua să prevină această formă aberantă de ”ocrotire”  a copilului, astfel încât să nu se împrăștie și mai mult. Capacitatea ONG-urilor ar putea fi întărită printr-un rol mai mare în administrarea, livrarea și monitorizarea fondurilor Uniunii Europene. De multe ori, aceste fonduri sunt cheltuite pe proiecte care nu îmbunătățesc dramatic viața copiilor. Din contră, nimic nu e mai important pentru un copil decât să trăiască într-un mediu familial. Fondurile europene pot crește șansele copiilor să trăiască într-o familie. Dacă ONG-urile au capacitatea și puterea să se angajeze într-un dialog continuu cu guvernele și cu Uniunea Europeană, atunci sunt mai multe șanse ca și viețile copiilor să nu fie traumatizate de instituționalizare din fragedă copilărie.

Pe scurt, despre asta e vorba la Seminarul Eurochild de la Praga.

Eurochild, NGOs and Structural Funds

Non-Governmental Organisations focused on children"s rights have a common ground for discussions on April 7, in Prague: Eurochild, a European federation of NGOs, organises a seminar on how structural funds are (not) used for the de-institutionalisation process across Europe. The transition from institutional to family care is more and more an issue on the European agenda, especially as a result of hundreds of thousands of children still at risk of institutionalisation across the continent. The rules set are too relaxed, and the recommendations made are weak. As a consequence, institutions for children are present, and particularly children with special needs are easily placed in impersonal, abusive environments all over the world. There is a greater danger: based on Europe"s example, the entire world could consider institutionalisation as a reasonable way of caring for children. With this in mind, Eurochild and member organisations will furthermore strive to prevent this aberrant form of so called "care" for children from spreading even more. The capacity of NGOs could be buit to have a stronger role in the administration, in the delivery and also in the monitoring of European Union funds. On many occasions, these funds are spent on projects which do not dramatically improve children"s lives. In contrast, there is nothing more important to a child than life in a family environment. European Funding could increase children"s chances to live their childhood in a family. If NGOs have the capacty, the power to engage in an on-going dialogue with the government and the European Union, than there are more chances to make sure children"s lives are not traumatised by institutionalisation from early childhood.

In a nutshell, this is what the Eurochild Prague Workshop is all about.

Cum pot vopselele și renovările să fie un motiv de păstrare a instituțiilor

Sper că toți știm la ora asta: instituțiile nu le fac bine copiilor. Le distrug echilibrul emoțional, sunt impersonale și abuzive. Oricum, o dată renovate și reabilitate - par să devină acceptabile, de vreme ce s-au cheltuit, nu-i așa, bani pentru îmbunătățirea lor. Cum rămâne cu nevoile psihologice ale copiilor? Cum rămâne cu neglijarea cronică de care suferă în instituții? Și cum măsurăm impactul lipsei de afecțiune și atașament de care au parte? Chiar nu contează dac zidurile sunt zugrăvite recent sau nu, chiar e irelevant dacă sunt aduse mobilier și televizoare noi: copiii tot vor fi ignorați, tot vor fi marginalizați și izolați, pentru că acesta e efectul instituționalizării. Mai mult, clădirea renovată va condamna copiii la și mai mulți ani de instituționalizare, de vreme de ”calitatea vieții” lor e percepută ca fiind mai bună, căci - nu-i așa, culorile pereților sunt mai luminoase! Instituțiile renovate/modulate nu îmbunătățesc viețile copiilor. Nu furnizează copiilor dragoste, afecțiune sau implicare în comunitate.

Ele pur și simplu oferă cea mai bună scuză pentru lipsa de acțiune: oamenii pot ignora absența atenției față de copii, absența activităților sau a interacțiunii, de vreme ce privirile sunt atrase de zugrăvelile colorate și de televizoarele noi. Principiul e simplu: ceea ce nu putem vedea nu ne face rău. De fapt, în cazul copiilor, ceea ce nu poate fi văzut îi rănește cel mai mult: lipsa atenției individuale, lipsa stimulării individuale, lipsa de dragoste și absența dramatică a unui mediu familial - îi vor traumatiza imens.

Așa că, renovate sau nu, instituțiile le fac rău copiilor. În fond, îmi imaginez foarte puține alte lucruri care ar putea fi mai rele pentru dezvoltarea copiilor decât instituțiile.

On How Paint and Refurbishment Can Be a Reason to Keep Institutions Going

We all know by now, I hope: institutions are bad for children. They destroy their emotional balance, are impersonal and abusive. However, once refurbished, renovated and rehabilitated - they seem to become acceptable, as money was spent on improving them. What about the psychological needs children have? What about the blatant neglect they suffer in institutions? And how do we measure the impact of the lack of affection and attachment they face there? It really does not matter if walls are newly painted or not, it really is irrelevant if new furniture and TV sets are brought in: kids are still ignored, they are still marginalised and isolated due to institutionalisation. Moreover, the renovated establishment will sentence children to more years of institutionalisation, as their "quality of life" is perceived as increased: after all, the colours of the walls are brighter! Renovated/modulated institutions do not improve children"s lives. They do not provide love, affection and community involvement to children.

They simply offer the best excuse to ignorance: people can ignore the absence of attention to children, the absence of activities, or interaction, as people"s sight is swallowed by bright painting and brand new TV sets. The principle is simple: what we can"t see, does not harm us. Actually, in children"s case, what cannot be seem, harms them most: the lack of individual attention, the lack of individual stimulation, the lack of love and the utter absence of a family environment will traumatise them immensely.

So renovated or not, refurbished or not, institutions are bad to children. Actually, there are very few things I imagine would be worse to children"s development than institutions.

The Corporate Social Responsibility Issue

The Aspen Institute in Romania organised a seminar focused on CSR. Some 15 representatives from NGOs and large companies were brought together, for a three-day debate on corporate social responsibility. Initially, I thought this would be yet another discussion, with good intentions and little outcomes, though I was aware of the quality of events intrinsic to Aspen. Such issues as risk management, what companies can do CSR and how, business benefits and return on CSR investments, reputation gains, impact measurement, social solidarity and partnerships - were the basis of our debates. The quality of the arguments was evident, and the conclusions drawn led to an action plan which could improve the relationships between companies and NGOs. One of the ideas worth following was related to the VAT issue: the companies lose 24% of what they give, as the NGOs have to pay VAT. This means that a quarter of anything that is raised for social projects, goes to the state budget. It is, actually, tax on charity.

We will make a common proposal to change this distorted fiscal law and allow the whole amount to go to social projects. In fact, it is the state that benefits fully from our joint efforts.