România devine o țară fără copii

Copiii pe care-i avem, îi lăsăm de izbeliște. Descurajăm cuplurile să-i facă, prin tăieri și lipsuri. Nu avem locuri în creșe și în grădinițe. Școlile sunt neprietenoase, programa școlară - stufoasă, iar cadrele didactice - umilite prin pauperizare. Programele școlare produc copii-roboți, a căror eternă frustrare e că nu sunt în stare să facă față cerințelor extrem de ridicate și a căror permanentă convingere devine faptul că ei nu pot, ei nu sunt în stare, ei nu sunt suficienți de deștepți. Tolerăm un sistem școlar în care copiii sunt supuși din start eșecului, iar cei câțiva care-i fac față își petrec tot timpul în fața manualelor și a caietelor, uitând să mai fie și copii. Ni se pare firesc ca alți copii să supraviețuiască în instituții, să treacă dintr-un plasament într-altul, spulberându-le siguranța și încrederea în sine, lipsindu-i de afecțiunea fără de care nu-și găsesc reperele. Nu au de ce să se agațe.

Natalitatea a scăzut la jumătate față de acum 20 de ani.

Nu sunt, doamne ferește, un nostalgic ala celor timpuri. Devenim însă o țară de bătrâni, încet dar sigur. Și nici măcar copiilor pe care-i avem nu le purtăm de grijă.

Romania Becomes a Country without Children

The children we have are not cared for. We discourage couples from having children, by cutting jobs and poverty. We do not have places available in kindergartens. Schools are unfriendly and the curricula as well. The teachers are humiliated by low payment. The school curricula produces robot-children, whose eternal frustration is that they are not able to face the high requirements and whose permanent conviction is that they cannot, they are not able and they are not smart enough. We tolerate a system in which children are from the beginning doomed to failure and the very few who can face it, spend all their time in front of manuals and notebooks, forgetting how it is to be children any more. We consider it normal for children to grow up in institutions, to move from one placement to the other, dynamiting their self confidence, letting them without the affection they so much need.

The birth-rate in Romania is down to half from what it was 20 years ago.

I am by no means a nostalgic of those times. However, we become a country of old people, slowly but safely. And not even the children we have are cared for.

Comandați felicitări de Crăciun: http://www.felicitaridininima.ro/

Am făcut un magazin online de felicitări de Crăciun pe care tocmai ce l-am pus sus: http://www.felicitaridininima.ro/

Dacă sunteți pe cale să comandați felicitări de Crăciun, luați și de la noi. Felicitările pot fi personalizate cu logoul și cu un text al companiei sau al persoanei cumpărătoare, în orice cantitate, pe tipar digital de înaltă calitate. Banii strânși din vânzări intră în programul nostru de prevenire a abandonului, iar cumpărătorii vor fi informați despre ce anume facem (câți copii și câte familii au beneficiat de bani și în ce mod). Așadar, vrem să fie un proiect transparent. Ținta e 100.000 de felicitări vândute până de Crăciun.

Împrăștie mesajul în rețeaua ta și ajută copiii să rămână în familiile lor!

Order Christmas Cards: http://www.felicitaridininima.ro/

We made an online Christmas Cards shop: http://www.felicitaridininima.ro/ If you are about to order Chritsmas cards, buy some from us. The cards can be personalised with the logo and the text of the company, in any quantity, on digital, high quality print. The money raised from the sales are to be used in our prevention of abandonment programme, and the buyers will be informed about what we do with the money (how many children and families benefit from the funds and in what way). So, we want it to be a transparent project. The target set is 100,000 cards sold by Christmas.

Spread this to your network and help children stay with their families!

The Carers of Disabled People Are Not Paid

In most situat people with disabilities are dependent on their carers. Parents, brothers, sisters, uncles, aunts or grandparents - they look after them all day long. Many of those with disabilities are 100% dependent on their personal assistant, usually someone in their family, to give them the medication, to protect them, to keep an eye on them. In an overwhelming proportion, they need help even to be fed, to go to the restroom, or to simply take a walk. either physically or psychologically affected, they are in the hands of their carers, who dedicate their life for this cause. I do not know how many of us could do this. And I do not want to think how lucky we are to have healthy children, siblings, or simply surrounded by people who are capable to look after themselves on their own.

The carers disabled people  have all the rights in the world to protest: they have not received their small salaries for six months. And remember: they are people who cannot have another job, nor can they have another source of income. And on their small salary it is not only themselves who rely, but also the disabled person they look after.

I wonder when are we going to live in a normal country, where the necessary minimum needed for survival is ensured, and where people would live in dignity?