Mai jos, un mail de la colegul meu, Radu Tohătan. Cred ca merită să îi citiți și voi: ”Citiva copii din Bacau dormeau in niste cutii de lemn, intr-o incapare extrem de deteriorată. Aceea era casa lor inchiriata si pe care trebuiau s-o evacueze. Neavand unde, urmau sa intre in sistemul de protectie. Fiind de acord sa ne implicam in acest caz pentru a preveni o separare tragica (copii si parintii lor sunt foarte atasati unii de altii in ciuda conditiilor de trai) impreuna uniti cu parintii lor, cu sprijinul colegilor de la directia de protectie a copilului Bacau, uitati-va ce-am reusit in doua saptamani, cum arata de azi noua lor locuinta: un apartament cu doua camere, pentru care platim chiria citeva luni, dupa care vor prelua cheltuielile parintii si in care am facut dotarile necesare (paturi, electrocasnice, mobilier, uz casnic). Venitul parintilor vor fi de luna viitoare suficiente pentru o baza de sustenabilitate a familiei pe viitor. Colegii din directia de protectie a copilului vor lucra in continuare cu familia si copiii. Inca o nota speciala a cazului este ca mama copiilor provine, si ea, din sistemul de protecție.
Luni va trimit mai multe poze si o filmare de la evenimentul de mutare a unei familii in noua lor locuinta. Mutarea a avut loc azi in jurul orei 10.
Va atasez mai jos si impresiile la cald ale colegei de la DPC cu care am lucrat la caz:
”Acum am ajuns de la familie si nu ma pot abtine sa nu iti scriu in cateva cuvinte cum a fost. Am transmis si pozele, vei primi maine si alt rand de fotografii si un filmulet super sugestiv.
REACTIA COPIILOR A FOST DE NEDESCRIS !!!! PENTRU ASA CEVA SE MERITA TOATE EFORTURILE DIN LUME ....
La inceput au fost putin socati, dupa care au fost extrem, dar extrem de fericiti. Pur si simplu au ras si au zambit in continuu. Au fost cateva momente care m-au lasat fara grai si ne-au adus lacrimi in ochi si mie, si colegelor mele: la un moment dat m-am aplecat sa ridic o jucarie, iar baietelul de 8 ani cu autism mi-a prins capul in maini, m-a pupat pe obraz si m-a strans la piept. Si acum, cand iti scriu, am un nod in gat de emotie .....
Fetitele cele mici au stat minute in sir si s-au uitat in oglinda usii de la baie, cand la propria imagine, cand la mine, care stateam in spatele lor, si puneau manutele pe mine, uitandu-se in oglinda, pentru ca nici o data in viata lor nu se vazusera si nu avusesera o oglinda !
La un moment dat, in timp ce explorau tot apartamentul, s-au asezat cu totii, fara sa le spuna nimeni, pe scaune la masa din bucatarie si o strigau pe mama, sa o intrebe daca acolo vor manca! Nu au mancat niciodata stand pe scaun, la masa, ci doar cu castronasele pe pat ...
Acestea au fost doar cateva faze care m-au topit pur si simplu !
La fel de buimaci si emotionati au fost si parintii care, de multe ori, au avut reactii extrem de asemanatoare cu cele ale copiilor.
Oricum jumatate de treaba a iesit SUPER si, cu siguranta, si consilierea si indrumarea noastra permanenta de acum incolo vor avea rezultate spectaculoase pentru aceasta familie. Ma bucur teribil, iar astea sunt situatii care, profesional, iti ofera cele mai mari satisfactii.
Scuza-ma ca am scris atat, dar nu am putut sa nu vin si cu asta pe langa fotografii.
Multumim inca o data pentru sprijinul tau si al fundatiei si iti doresc un weekend frumos !”
As.soc. DPC Bacau.”
Și ca să vedeți și voi, aveți câteva poze mai jos. Așa se face prevenirea separării copilului de familie în HHC România!
