Puterea oamenilor față în față cu nepăsarea sistemului

Pe Claudia Costea o știu din anul 2001. De când a venit în Hope and Homes for Children. A lucrat la noi până la începutul anului 2016, cînd s-a angajat în Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului (DGASPC) Maramureș și, începând de anul acesta, a trecut în Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) Baia Mare. A venit în SPAS pentru că vrea să fie implicată mai mult în comunitățile marginalizate din oraș și face asta într-un mod extraordinar. Datorită ei în mare parte, peste 60 de copii de pe Pirită (una din pungile de sărăcie cruntă din Baia Mare) sunt în școală. De anul trecut, e aproape de comunitatea de oameni care trăiesc în sărăcie severă pe Pirită. Copiii ajung la școală duși cu carul de Simion, un om cu suflet, care-și zice ”țigan” cu mândrie. La cum își ajută vecinii și copiii, are și de ce să fie mândru.

Claudia Costea

În 5 ianuarie însă i-a luat foc coliba. Claudia s-a ocupat de refacerea colibei lui și scrie:

”Incet, incet locuinta lui Simion prinde contur. Saptamana viitoare va prinde si radacini. In realitatea asta care pare c-o ia razna, cativa oameni raman oameni. Asa ca, s-au adunat bani si voluntari si materiale de constructie si lucruri de umplut o casa, sau poate mai multe. - Cu incalzitu' ma descurc, iau un frigider aruncat la fier vechi si-l transform in soba! zice Simion azi. De cand lucreaza cu copiii, are program de dimineata pana pe la 6, si nu mai are cum sa-si procure existenta ca pana acum. Si-a vandut si calu'. Schimbarea asta nu i-a adus beneficii pe moment, dar cumva, crede in viitor. In momentul asta, lumea lui e mai plina de sens pentru mine, decat celelalte lumi, in care sunt nevoita sa traiesc.”

Uite cine i-a ajutat? Mihai Oncea le-a dat căsuța de lemn pe care o avea.  Loredana Mihaly a mobilizat tinerii cu care lucrează și îl pregătește  pe Simion să-și poată face cât mai bine munca sa cu copiii, Bogdan Ilutiu de la Fundația de Voluntari Somaschi adună materiale de constructie, iar Dan Lupsa s-a oferit să facă planul și să ridice locuința, împreună cu Simion și cu băieții lui.

Casa în lucru

Există un plan local pentru Pirită, cu SPAS, DGASPC, HHC, Inspectoratul Școlar Județean.

Ce fac DGASPC? SPAS? Ce fac ministerele de resort - MMFPSPV, MDRAP, MFE? De ce se sufocă în hârtii, complăcându-se într-o penurie halucinantă de lipsă de acțiune concretă? Unde au fost DGASPC și SPAS în acest mic proiect de salvare a unei familii? Cum s-au gândit ei, autoritățile responsabile de cei vulnerabili, la ”țiganul” Simion, cel care duce copiii la școală cu căruța? Cine ar duce 60 de copii la școală, dacă Simion nu ar mai putea?

Unde sunt DGASPC Maramureș și SPAS Baia Mare, atunci când e nevoie de intervenție directă și de fapte? Unde sunt ministerele astea mamut, Muncii, Dezvoltării, Fondurile Europene, atunci când oameni reali au nevoie de sprijin real? Și cât o să vă mai complaceți așa, în scuze penibile și explicații doctorale desfășurate în studii și manuale interminabile, plătite pe bani grei unor ”consultanți” pricepuți doar la bla-bla-uri?

Vă spune unde sunt. Fac mai mulți munți de hârtii. Produc mai multă maculatură. Se strofoacă să cheltuie bine banul public. Atât de bine, încât nu mai ajunge sprijinul lor la oamenii care au cea mai mare nevoie de ei, la amărâții care supraviețuiesc în sărăcie severă. Se pierde pe parcurs. Se rătăcește între birouri, între specialiști, între fel de fel de instituții. Cum se face că săracii sunt tot săraci, pungile de sărăcie sunt tot acolo unde le știam de ani și ani de zile, iar locuințele sociale sunt inexistente? Dacă vrei să vezi copiii cei mai săraci mergând la școală, te bazezi pe oamenii cu suflet mare și pe organizații non-guvernamentale.

Oameni buni, nu aici sunt gălețile cu bani! Gălețile cu bani sunt la autoritățile publice și la ministere! Oare vom apuca ziua aici când să vedem efectiv că ajung la cei foarte săraci?  Sau ne vom baza la infinit pe  Claudia, pe Loredana, pe Dan, pe Mihai, pe Bogdan și, mai ales, pe Simion?

Reforma sistemului public de protecţie a copilului în România. Puncte cheie pentru Ghidul Aplicantului, cu referire la Programul Operațional Capital Uman și la Programul Operațional Regional

Reforma sistemului de protecţie a copilului trebuie finalizată în România. Pentru implementarea reformei şi pentru asigurarea unui viitor mai bun copiilor aflaţi în protecţie specială, sunt necesare trei schimbări de paradigmă în sistemul de protecţie a copilului:

1. Trecerea de la o paradigmă a îngrijirii în medii instituţionale la una a îngrijirii în medii familiale.
2. Trecerea de la o paradigmă în care copilul este obiectul protecţiei copilului, la una în care copilul şi părinţii săi, adică familia, reprezintă obiectul asistenţei sociale preventive şi, implicit, al protecţiei copilului.
3. Trecerea de la o paradigmă a intervenţiei reactive, tardive, când reacţia apare ca rezultat al efectelor deja manifestate, când lucrurile sunt deja întâmplate şi criza explodată – la una a intervenţiei proactive, preventive, într-o etapă în care       intervenţia se face asupra cauzei, atunci când lucrurile pot fi încă rezolvate fără ca separarea familială, sau instituţionalizarea copiilor, să se fi produs.

Am identificat două tipuri de acțiuni pentru finalizarea reformei:

1. asigurarea tranziției reușite a tuturor copiilor care mai sunt încă în sistemul instituțional înspre îngrijirea bazată pe comunitate și pe servicii familiale de calitate, elemente care conduc la eliminarea instituțiilor vechi
2. construirea capacității sistemului de protecție a copilului de preveni separarea copilului de familia sa și creșterea calității îngrijirii alternative de tip familial

Pentru ca schimbările de mai sus să aibă loc, este necesară implementarea următoarelor etape esenţiale în procesul de reformă:

-Eradicarea instituţiilor de tip vechi pentru copii şi tranziţia spre un sistem bazat pe prevenirea separării copilului de familie, asistenţă maternală şi îngrijire rezidenţială de tip familial, prin finalizarea procesului de dezinstituţionalizare, cu precădere prin crearea unei infrastructuri de servicii rezidenţiale bazate pe conceptul familial (case de tip familial), ca alternativă la instituţiile de tip vechi – pentru acei copii şi tineri care au nevoie de o alternativă rezidenţială;

-Implementarea şi extinderea la scară naţională a impactului, eficacităţii şi eficienţei serviciilor de prevenire a separării copilului de familie, pentru evitarea instituţionalizării cu consecinţele ei catastrofale asupra copiilor, în special prin acordarea de soluţii locative, (locuinţe sociale) şi sprijin material concret;

-Oferirea de măsuri reale de sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului: locuinţe sociale, diverse tipuri de sprijin concret, în funcţie de nevoile individuale ale acestora şi locuri de muncă.

Cu investiţii în:

• servicii rezidenţiale bazate pe conceptul familial, cu o capacitate de maximum 10 locuri (case de tip familial)
• infrastructură de prevenire a separării copilului de familie (locuinţe sociale pentru familiile cu mai mulţi copii aflate în dificultate) şi
• infrastructură de locuinţe sociale pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie – cofinanşate prin fonduri structurale aferente perioadei 2014-2020, rezultatul final poate fi optim. În plus, este relevant rezultatul radical îmbunătăţit al îngrijirii de tip familial, al păstrării copiilor în familiile lor, al asistenţei maternale şi al îngrijirii în case de tip familial, pentru adulţii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi pentru societate în general, în cuantificarea avantajelor dezinstituţionalizării şi ale prevenirii separării copilului de familie.

Prin programele operaţionale pentru perioada 2014-2020, România poate să-şi stabilească drept obiectiv finalizarea procesului de dezinstituţionalizare a sistemului de protecţie a copilului, astfel încât nici un copil să nu mai crească vreodată într-un mediu instituţional şi abuziv în ţara noastră. Acest lucru ar trebui făcut în paralel cu finalizarea reformei sistemului de îngrijire a copilului şi a sistemului de asistenţă socială, cu obiectivul de a încheia procesul de trecere de la îngrijirea instituţională, la cea bazată pe comunitate şi familie, pentru copiii aflaţi în situaţii vulnerabile şi familiile acestora.

Cu scopul de a promova investiţiile în beneficiul copiilor instituţionalizaţi, a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie şi a familiilor aflate în situaţii extrem de vulnerabile, se recomandă realizarea unui Pachet de Investiţii Sociale.

Principalele obiective care pot fi promovate prin finanţarea complementară a Fondului European de Dezvoltare Regională şi Fondului Social European sunt:

- Diminuarea îngrijirii instituţionale şi rezidenţiale, cu o creştere complementară a concentrării pe îngrijirea şi serviciile bazate pe comunitate şi familie;

- Prevenirea separării copiilor de părinţi, prin oferirea de sprijin copiilor, familiilor şi comunităţilor;

- Pregătirea procesului de ieşire din protecţia statului pentru tineri, asigurându-le incluziunea socială şi o tranziţie uşoară către viaţa independentă;

- Optimizarea accesului grupurilor dezavantajate la servicii sociale de bază, pentru reducerea numărului persoanelor în situaţii de sărăcie severă şi excluziune socială.

În ceea ce priveşte tipul de investiţii de tip FEDR, prin Programul Operațional Regional ar putea fi prevăzute următoarele tipuri de operaţiuni în programul 2014-2020:

- Investiţii în dezvoltarea/crearea/achiziţia de infrastructură de servicii sociale bazate pe familie şi comunitate, oferind astfel premisele adecvate unei tranziţii de la îngrijirea instituţională la cea bazată pe familie şi comunitate. Astfel, vor fi create servicii rezidenţiale bazate pe conceptul de familie (case de tip familial pentru maximum 10 copii), în paralel cu eradicarea instituţiilor de tip vechi (centrele de plasament de tip vechi), pentru copiii aflaţi în grija statului. Această abordare poate duce la finalizarea procesului de dezinstituţionalizare, până în anul 2020.

- Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură, apartamente şi locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii şi integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie. Finanţarea sprijinirii tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, cu precădere prin locuinţe sociale, se justifică pentru că aceştia sunt cei mai expuşi la eşec de integrare socială.

- Investiţii în prevenirea separării copilului de familie, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, locuinţe de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile şi critice, care sunt de natură să ducă şa iminenţa separării copiilor de familiile lor. Finanţarea intervenţiilor în prevenirea separării copilului de familie, asa-numita prevenire a abandonului, să poată fi făcută în mod concret şi prin forme de sprijin material direct: acoperirea costurilor cu chiria, cu hrana, cu îmbrăcămintea, a cheltuielilor curente, pentru acele familii aflate în situaţii critice, de iminenţă a separării de copiii lor şi pentru care serviciile publice specializate în protecţia copilului şi a familiei de la nivel local şi judeţean propun astfel de măsuri de intervenţie, pe baza planurilor de acţiune, a principiilor, a indicatorilor şi a fişelor de monitorizare.

Proiectele de infrastructură promovate prin viitorul Program Operaţional Regional pot fi completate de cheltuieli realizabile prin Fondul Social European, pentru proiecte de infrastructura, sau ca şi investiţii separate, de natura complementară, prin Programul Operaţional Sectorial Capital Uman:

• Investiţii complementare pentru dezvoltarea de servicii sociale rezidenţiale bazate pe familie şi pe comunitate, necesare în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare, pentru investiţiile în infrastructură.
• Intervenţii pentru familiile aflate în situaţii de risc de separare, cu scopul prevenirii abandonului. Acestea pot fi planificate ţinând cont de planuri de intervenţie, criterii de aplicare, indicatori de accesare a finanţărilor, proceduri pentru alocări şi linii bugetare implicite, astfel încât autorităţile de stat specializate în protecţia copilului şi asistenţă socială să poată oferi finanţări preventive vitale pentru cei mai vulnerabili copii şi pentru familiile lor. Demersul va rezulta într-o reducere semnificativă a numărului de copii intraţi în sistemul de protecţie specială.
• Măsuri de sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie, cu scopul de a sprijini tranziţia acestora către viaţa independentă, prin diversificarea serviciilor sociale şi a infrastructurii de locuinţe sociale, astfel încât nevoile individuale în cadrul situaţiilor particulare să fie îndeplinite într-o manieră comprehensivă şi sustenabilă, iar aceşti tineri să beneficieze de un start în viaţă care să prevină excluziunea lor socială şi să încurajeze integrarea şi angajarea lor, prin asigurarea unui minim critic necesar, reprezentat de asigurarea unei locuinţe.
• Creşterea participării pe piaţa muncii a persoanelor în situaţii de risc de sărăcie sau excluziune sociala.

Sunt 5 elemente de bază care pot duce la reforma sistemului de protecție a copilului în România, în contextul oportunității fondurilor structurale aferente perioadei 2014-2020:

1. Crearea/dezvoltarea infrstructurii de servicii sociale reziențiale bazate pe familie și pe comunitate (case de tip familial pentru 8-10 copii) în paralel cu eradicarea instituțiilor de tip vechi (centrele de plasament de tip vechi) pentru copiii aflați în grija statului. Astfel, se poate finaliza procesul de dezinstituționalizare, până în anul 2020.
2. Finanțarea intervențiilor în prevenirea separării copilului de familie, care poate fi făcută, în mod concret prin:
3. finanțarea de locuințe sociale
4. forme de sprijin material direct (acoperirea costurilor cu chiria/ hrana/ îmbrăcămintea/ cheltuieli curente, pentru familiile aflate în situații critice de iminență a separării de copii).
5. Finanţarea sprijinului tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, cu precădere prin facilitarea accesului la locuinţe sociale, pentru că sunt cei mai expuşi la eşec de integrare socială. Anual, aproape 500 de tineri ies din sistemul de protecţie specială.
6. Trecerea de la o paradigmă axata pe „protecţia copilului” la paradigma integrativă a „protecţiei copilului şi a familiei sale”, pentru că locul oricărui copil e în familie.
7. Trecerea de la o paradigmă axată pe „prestaţii sociale”, la o paradigmă a „serviciilor sociale”, care să fie diversificată cu scopul intervenţiei proactive, la cauza problemelor sociale, iar nu a intervenţiei reactive, doar la efecte şi la consecinţe tardive şi ineficiente macro-social.

Pentru realizarea lor, e necesar angajamentul politic, pentru că se traduc în modificarea legii bugetului naţional, a legilor-cadru în asistenţa socială şi în modificarea cadrului de alocare financiară în sistemul de protecţie a copilului.

Blocarea posturilor din sistemul de protecţie a copilului are efecte detrimentale, repercutate direct asupra copiilor aflaţi în protecţie. Prima acţiune (şi care nu necesită nici un fel de bugetări suplimentare) poate fi derogarea Ordonanţei de Urgenţă 23 din 2011, care a dus la blocarea posturilor, prin care s-a creat un deficit de peste 14.000 de posturi în sistemul de asistenţă socială.

Bazându-se pe constatările modelului financiar prezentat de HHC România în studiul Impactul financiar al reformei sistemului public de protecție a copilului din România[1], principala recomandare oferită factorilor de decizie politică este să se lanseze în finalizarea reformei la nivel naţional pe termen mediu, prin dezinstituţionalizarea sistemului de protecţie a copilului şi prin prevenirea separării copilului de familie, folosindu-se de oportunitatea istorică oferită de cadrul financiar 2014-2020 al Uniunii Europene.

Principalele scopuri să fie:

1. Eradicarea îngrijirii instituționale de tip vechi
2. Crearea și dezvoltarea unei infrastructuri de servicii rezidențiale de îngrijire bazate pe familie și comunitate
3. Dezvoltarea, reglementarea legislativă și implementarea de măsuri de prevenire a separării copilului de familie, care să funcționeze eficient la nivel local și județean.

Din această cauză, scenariul dezinstituţionalizării şi cel al prevenirii ia în considerare crearea unei alocaţii pentru familia aflată în dificultate, adică un transfer condiţionat pentru a mări motivarea şi mijloacele financiare ale părinţilor pentru continuarea creşterii copiilor[2]. Aceasta este una dintre posibilele intervenţii menite să prevină separarea familiei şi menţinerea copiilor în familia naturală. În funcţie de situaţiile specifice în care se afla familia şi copiii, intervenţiile ar trebui adaptate astfel încât metode individuale de intervenţie să fie folosite în situaţii individuale. Pentru realizarea acestui obiectiv, e necesară implementarea de servicii de asistenţă socială funcţionale şi proactive.

Cele 11 Recomandări, cu acţiuni propuse şi concluzii

1. Principala recomandare este o reformă naţională a sistemului de protecţie a copilului, bazată pe implementarea unei metodologii de prevenire şi prin finalizarea procesului de dezinstituţionalizare.

Principalele obiective să fie:

• eliminarea îngrijirii rezidenţiale de tip vechi;
• întărirea îngrijirii alternative şi a celei rezidenţiale reformate, bazate pe familie;
• dezvoltarea de acte normative eficace privind prevenirea, aplicabile la nivel naţional.

Aceste schimbări sistemice vor rezulta într-o îngrijire calitativ superioară a copiilor, o reducere a numărului de copii din alternativele rezidenţiale, instituţionale de tip vechi şi, în acelaşi timp, un efort mai redus din partea societăţii în ansamblu.

2. Studiul Impactul financiar al reformei sistemului public de protecție a copilului, publicat de HHC România în 2013, demonstrează avantajele dezinstituţionalizării şi ale reformei sistemului de protecţie a copilului, ca opţiune principală pe termen mediu şi lung. În plus, rezultatele se integrează în priorităţile actuale guvernamentale de dezvoltare a politicilor pentru cadrul financiar al UE pentru România, aferent perioadei 2014-2020, astfel încât reforma în sistemul de protecţie a copilului prin dezinstituţionalizare să devină eligibilă pentru finanţare structurală.

Prevenirea separării copilului de familie e un tip de intervenţie vital în peisajul asistenţei sociale şi al protecţiei copilului, pentru că s-a dovedit a fi cel mai eficace mod de stopare a intrărilor în sistemul de protecţie specială, care e costisitor şi traumatizant pentru copii. În ciuda acestui fapt, prevenirea separării copilului de familie rămâne o arie extrem de greu de pus în practică, din cauza lipsei cronice de finanţare pentru intervenţiile specifice, care necesită resurse umane, materiale şi financiare, precum şi a lipsei cadrului legal de atribuire a finanţărilor publice, deoarece un astfel de cadru necesită revizuirea Legii Bugetului de Stat. Pentru a face posibilă acţiunea efectivă, prin intervenţie concretă, cu metodologie specifica, aplicată la nivel naţional, integrarea domeniului de prevenire a separării copilului de familie între priorităţile de finanţare prin fonduri structurale şi cele care pot fi finanţate prin Bugetul de Stat, poate duce la reducerea semnificativă a intrărilor de copii în sistem, în paralel cu păstrarea unităţii familiale, prin metodele de sprijin material direct.

Tinerii care părăsesc sistemul de protecţie specială sunt o categorie extrem de vulnerabilă şi predispusă deprivării şi excluziunii sociale, din cauza lipsei programelor/ legislaţiei/ metodologiilor integrate care să îi ajute să poată începe o viaţă independentă. În 2011, 4.687 de tineri peste 18 ani trăiau încă în mediul rezidenţial. Anual, aproape 5.000 de tineri peste 18 ani sunt scoşi din sistemul de protecţie specială, fără nici o modalitate concretă de sprijin. Fără o reţea de sprijin, aceştia sunt supuşi riscului marginalizării şi au dificultăţi în găsirea unui loc de muncă şi a unei locuinţe.

Copiii ai căror părinţi lucrează peste hotare. O categorie specială este cea a copiilor ai căror părinţi lucrează peste hotare. În martie 2013, în jur de 82.000 aveau un părinte sau ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare, iar din aceştia doar 3.902 au fost incluşi în sistemul de protecţie socială. Toţi sunt în risc ridicat de intrare în sistemul de protecţie specială de tip rezidenţial.

3. Dintre tipurile de infrastructură aplicabilă la nivel de macro-sistem al serviciilor sociale, realizabile prin fondurile structurale și dintre toate formele de accelerare a reformei serviciilor sociale rezidențiale prin dezinstituționalizare și trecerea la îngrijirea bazată pe comunitate și familie, cele mai relevante sunt următoarele:

- Construcția/achiziția de Case de Tip Familial (o casă care poate adăposti 8-10 copii, cu un număr de 8 - 12 membri de personal, în funcție de tipul de nevoi speciale pe care le au copiii/tinerii). Aceste case de tip familial pot fi construite pe terenuri alocate de către Consilul Judeţean în acest scop, sau pe terenuri achiziționate ca parte a procesului de dezinstituționalizare, sau cumpărate și renovate/reamenajate, acolo unde acest lucru este posibil.

- Construcția/achiziția de Apartamente de Tip Familial, (în funcţie de specificul şi disponibilităţile existente în fiecare localitate).

Construcția/achiziția de locuințe sociale, pentru familiile aflate în situații de iminență a separării de propriii copii și care au șanse ridicate de revenire la o situație de independență față de sistemele de protecție socială, o dată ce le este acordată locuința socială. Această locuință socială nu va fi donată, ci dată în folosință gratuită. De menționat că, în conformitate cu tipologia familiilor vulnerabile și extrem de vulnerabile, locuința socială este factorul critic, care de cele mai multe ori face diferența între capacitatea și incapacitatea de a fi activ social, alături de un al doilea factor critic, și anume, angajarea în muncă.

Accesul la resurse adecvate: sprijinirea părinţilor pentru găsirea unui loc de muncă şi pentru asigurarea unor condiţii de viaţă adecvate, printr-o combinaţie de măsuri (sprijinirea familiilor cu venituri reduse prin furnizarea unor sume de bani pentru subzistență, pentru resurse materiale, de hrană, de îmbrăcăminte, de igienă, beneficii adecvate, cum ar fi reduceri fiscale, facilități fiscale, alocaţii sociale speciale pentru familii aflate în situații de criză, condiţii de locuit adecvate şi o schemă de venituri minime garantate).

Accesul la servicii sociale de calitate: sprijinirea concretă a accesului la educaţie al copiilor care provin din familii cu venituri reduse, metode de dezvoltare a părinţilor ca principali educatori ai copiilor, accesul la servicii de sănătate, asigurarea unui mediu de viață adecvat şi sigur pentru copii (de exemplu, prevenirea situaţiilor de evacuare forțată din locuințe în cazul familiilor aflate în situații de criză, planificare pentru prevenirea formării de “ghetouri ale sărăciei”, sau ”pungi de sărăcie”), sprijinirea familiilor şi oferirea de servicii alternative de îngrijire (centre maternale, centre de zi).

Construcția/achiziția de locuințe sociale, (apartamente cu două camere și garsoniere), pentru tinerii care nu au unde locui și care, altfel, ar rămâne fără adăpost. Lipsa adăpostului este principala cauză de excluziune socială pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială.

4. Reforma sistemului de protecţie a copilului să fie finalizată în România. Pentru implementarea reformei și pentru asigurarea unui viitor mai bun copiilor aflați în protecție specială, sunt necesare trei schimbări de paradigmă în sistemul de protecţie a copilului:

• Trecerea de la o paradigmă a îngrijirii în medii instituţionale la una a îngrijirii în medii familiale.
• Trecerea de la o paradigmă în care copilul este obiectul protecţiei copilului, la una în care copilul și părinţii săi, adică familia, reprezintă obiectul asistenţei sociale preventive și, implicit, al protecţiei copilului.
• Trecerea de la o paradigmă a intervenţiei reactive, tardive, când reacția apare ca rezultat al efectelor deja manifestate, când lucrurile sunt deja întâmplate și criza explodată - la una a intervenţiei proactive, preventive, într-o etapă în care intervenţia se face asupra cauzei, atunci când lucrurile pot fi încă rezolvate fără ca separarea familială, sau instituţionalizarea copiilor, să se fi produs.

5. Pentru ca schimbările de mai sus să aibă loc, este necesară implementarea următoarelor etape esenţiale în procesul de reformă:

• Eradicarea instituţiilor de tip vechi pentru copii și tranziția spre un sistem bazat pe prevenirea separării copilului de familie, asistenţă maternală și îngrijire rezidenţială de tip familial, prin finalizarea procesului de dezinstituţionalizare, cu precădere prin crearea unei infrastructuri de servicii rezidențiale bazate pe conceptul familial (case de tip familial), ca alternativă la instituțiile de tip vechi - pentru acei copii și tineri care au nevoie de o alternativă rezidențială;
• Implementarea și extinderea la scară naţională a impactului, eficacităţii și eficienţei serviciilor de prevenire a separării copilului de familie, pentru evitarea instituţionalizării cu consecinţele ei catastrofale asupra copiilor, în special prin acordarea de soluții locative, (locuințe sociale) și sprijin material concret;
• Oferirea de măsuri reale de sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului: locuințe sociale, diverse tipuri de sprijin concret, în funcție de nevoile individuale ale acestora și locuri de muncă.

Cu investiții în:

• servicii rezidenţiale bazate pe conceptul familial, cu o capacitate de maxim 10 locuri (case de tip familial)
• infrastructură de prevenire a separării copilului de familie (locuințe sociale pentru familiile cu mai mulţi copii aflate în dificultate) și
• infrastructură de locuințe sociale pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție - cofinanţate prin fondurile structurale aferente perioadei 2014-2020, rezultatul final poate fi optim. În plus, este relevant rezultatul radical îmbunătăţit al îngrijirii de tip familial, al păstrării copiilor în familiile lor, al asistenţei maternale și al îngrijirii în case de tip familial, pentru adulţii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului și pentru societate în general, în cuantificarea avantajelor dezinstituţionalizării și ale prevenirii separării copilului de familie.

6. Dezinstituţionalizarea este un proces care include:

• Dezvoltarea de servicii sociale și rezidenţiale de calitate, bazate pe familie și pe comunitate, aici incluzându-le și pe cele pentru prevenirea instituţionalizării, precum și transferul resurselor de la instituţiile rezidenţiale de tip vechi către noile servicii, în vederea asigurării sustenabilităţii pe termen lung.
• Închiderea planificată a instituţiilor rezidenţiale de tip vechi pentru copii și persoane cu dizabilităţi (incluzând persoanele cu probleme psihice), precum și pentru persoane vârstnice, segregate de societate prin instituţionalizare, care sunt expuse unor standarde inadecvate de îngrijire și cărora drepturile omului le sunt deseori ignorate și negate.
• Implementarea unui sistem aplicabil de prevenire a separării copilului de familie, la nivel naţional, prin intervenţia concretă la nivelul familiilor aflate în situaţie de iminenţă a separării, prin locuinţe sociale, forme de sprijin individualizate, determinate de serviciile proactive de susținere, încurajarea incluziunii sociale și reducerea sărăciei.
• Sprijinul concret, prin locuinţe sociale și facilităţi de angajare, pentru tinerii care ies din protecţia statului în situaţii de vulnerabilitate socială alarmantă.
• Dezvoltarea de servicii sociale integrate, precum: educaţie și formare profesională, angajare în câmpul muncii, găzduire, sănătate și transport accesibile și disponibile tuturor copiilor și adulţilor fie aflaţi în protecţia statului, fie aflaţi în situaţii de vulnerabilitate maximă, cu nevoi de sprijin.

Prin programele operaţionale pentru perioada 2014 – 2020, România poate să-și stabilească drept obiectiv finalizarea procesului de dezinstituţionalizare a sistemului de protecţie a copilului, astfel încât nici un copil să nu mai crească vreodată într-un mediu instituţional și abuziv în ţara noastră. Acest lucru ar trebui făcut în paralel cu finalizarea reformei sistemului de îngrijire a copilului și a sistemului de asistenţă socială, cu obiectivul de a încheia procesul de trecere de la îngrijirea instituţională, la cea bazată pe comunitate și familie, pentru copiii aflaţi în situaţii vulnerabile și familiile acestora.

Cu scopul de a promova investiţiile în beneficiul copiilor instituţionalizaţi, a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie și a familiilor aflate în situaţii extrem de vulnerabile, se recomandă realizarea unui Pachet de Investiţii Sociale.

Principalele obiective care pot fi promovate prin finanţarea complementară a FEDR și FSE sunt:

• Diminuarea îngrijirii instituţionale și rezidenţiale, cu o creștere complementară a concentrării pe îngrijirea și serviciile bazate pe comunitate și familie;
• Prevenirea separării copiilor de părinţi, prin oferirea de sprijin copiilor, familiilor și comunităţilor;
• Pregătirea procesului de ieșire din protecţia statului pentru tineri, asigurându-le incluziunea socială și o tranziţie ușoară către viaţa independentă;
• Optimizarea accesului grupurilor dezavantajate la servicii sociale de bază, pentru reducerea numărului persoanelor în situații de sărăcie severă și excluziune socială.

În ceea ce privește tipul de investiţii de tip FEDR, ar putea fi prevăzute următoarele tipuri de operaţiuni în programul 2014 – 2020:

• Investiţii în dezvoltarea/crearea/achiziţia de infrastructură de servicii sociale rezidenţiale bazate pe familie și comunitate, oferind astfel premisele adecvate unei tranziţii de la îngrijirea instituţională - la cea bazată pe familie și comunitate. Astfel, vor fi create servicii rezidenţiale bazate pe conceptul de familie (case de tip familial pentru maxim 10 copii), în paralel cu eradicarea instituţiilor de tip vechi (centrele de plasament de tip vechi), pentru copiii aflaţi în grija statului. Această abordare poate duce la finalizarea procesului de dezinstituţionalizare, până în anul 2020.
• Investiţii în achiziţia/ cumpărarea/ construirea/ închirierea de infrastructură, apartamente și locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii și integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie. Finanţarea sprijinirii tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, cu precădere prin locuinţe sociale, se justifică pentru că aceștia sunt cei mai expuși la eșec de integrare socială.
• Investiţii în prevenirea separării copilului de familie, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/ cumpărare/ construire/ închiriere de locuinţe sociale (apartamente, locuințe de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile și critice, care sunt de natură să ducă la iminența separării copiilor de familiile lor. Finanţarea intervenţiilor în prevenirea separării copilului de familie, așa-numita prevenire a abandonului, să poată fi făcută în mod concret și prin forme de sprijin material direct: acoperirea costurilor cu chiria, cu hrana, cu îmbrăcămintea, a cheltuielilor curente, pentru acele familii aflate în situaţii critice, de iminenţă a separării de copiii lor și pentru care serviciile publice specializate în protecţia copilului și a familiei de la nivel local și judeţean propun astfel de măsuri de intervenţie, pe baza planurilor de acțiune, a principiilor, a indicatorilor și a fișelor de monitorizare.

Proiectele de infrastructură promovate prin viitorul Program Operaţional Regional pot fi completate de cheltuiali realizabile prin Fondul Social European, pentru proiecte de infrastructură, sau ca și investiţii separate, de natură complementară, prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane:

• Investiţii complementare pentru dezvoltarea de servicii sociale rezidenţiale bazate pe familie și pe comunitate, necesare în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare, pentru investiţiile în infrastructură.
• Intervenţii pentru familiile aflate în situaţii de risc de separare, cu scopul prevenirii abandonului. Acestea pot fi planificate ținând cont de planuri de intervenţie, criterii de aplicare, indicatori de accesare a finanțărilor, proceduri pentru alocări și linii bugetare implicite, astfel încât autorităţile de stat specializate în protecţia copilului și asistenţă socială să poată oferi finanţări preventive vitale pentru cei mai vulnerabili copii și pentru familiile lor. Demersul va rezulta într-o reducere semnificativă a numărului de copii intraţi în sistemul de protecţie specială.
• Măsuri de sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie, cu scopul de a sprijini tranziţia acestora către viaţa independentă, prin diversificarea serviciilor sociale și a infrastructurii de locuințe sociale, astfel încât nevoile individuale în cadrul situaţiilor particulare să fie îndeplinite într-o manieră comprehensivă și sustenabilă, iar acești tineri să beneficieze de un start în viaţă care să prevină excluziunea lor socială și să încurajeze integrarea și angajarea lor, prin asigurarea unui minim critic necesar, reprezentat de asigurarea unei locuinţe.
• Creșterea participării pe piaţa muncii a persoanelor în situaţii de risc de sărăcie sau excluziune socială;
• Îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate publică și asistenţă medicală;
• Scheme dedicate de finanţare pentru implementarea și funcționalizarea ”triunghiului de aur”: asistent social comunitar - asistent medical comunitari - mediator școlar. În combinaţie cu serviciile specializate în asistenţă socială și cu investigarea oportunităţilor de angajare pentru șomeri, acest demers e de natură să ofere mijloace mai largi și complexe de abordare a problemelor sociale provocatoare prin profunzime și dificultate, într-o manieră integrată și profesională. ”Triunghiul de aur” este o modalitate personalizată și diversificată de a lucra cu beneficiarii sistemului de asistenţă socială, prevenind escaladarea problemelor și asigurând intervenția la momentul optim, înainte de consumarea stărilor de criză și a consecințelor acestora, greu comensurabile ulterior și aproape iremediabile. Angajarea de asistenţi sociali comunitari, de asistenţi medicali comunitari și de mediatori școlari, în fiecare localitate din țară. Rolul lor va fi
• prevenirea abandonului familial,
• prevenirea abandonului școlar,
• prevenirea neglijării,
• mijlocirea accesului la servicii de sănătate
• facilitarea accesului la educație.

      Crearea acestor structuri de sprijin în localităţi se adresează celor mai vulnerabile familii, comunități sau gospodării, celor mai vulnerabili părinţi și copiilor acestora, cu o mare probabilitate de a fi admiși pe viitor în sistemul de protecţie al copilului și de excluziune socială.

• Acţiuni dedicate activării pe piața muncii și incluziunii, pentru grupurile vulnerabile identificate mai sus, inclusiv din zonele rurale.
• Acţiuni specifice și integrate, adresate nevoilor celor mai vulnerabile persoane, grupurilor și comunităţilor celor mai vulnerabile, incluzând copiii aflaţi în sărăcie extremă și familiile lor, persoanele de etnie romă și tinerii care părăsesc sistemul de protecţie, cum ar fi: acţiuni de îmbunătăţire a frecvenţei școlare, accesul la servicii sociale, educaţionale și de sănătate și acţiuni de combatere a discriminării.

7. Tranziţia de la îngrijirea instituţională la cea bazată pe comunitate e un proces complex, care necesită resurse adiţionale, în special la începutul procesului, când ambele sisteme funcţionează în paralel, iar ulterior impune o realocare financiară, într-o nouă viziune asupra sistemului de asistenţă socială. Mai jos sunt notate câteva reguli generale adaptabile unui contex naţional/regional diferit:

• Fondurile Structurale ar trebui să sprijine investiţiile în dezvoltarea infrastructurii de servicii sociale și rezidenţiale noi, bazate pe conceptul de familie și de comunitate.
• Bugetul naţional ar trebui să continue să acopere costurile îngrijirii instituţionale, până în momentul în care noile servicii sunt operaţionale și toţi rezidenţii au părăsit instituţiile de tip vechi.
• Odată ce noile servicii sunt dezvoltate și operaţionale, bugetul naţional, folosit anterior pentru finanţarea îngrijirii în instituţia de tip vechi, ar trebui redirecţionat către noile servicii și către cele de prevenire a separării familiale.
• Fiecare DGASPC ar trebui să dezvolte un plan precis și clar pentru închiderea instituţiilor de tip vechi care operează sub jurisdicţia lor, acesta fiind un criteriu pentru eligibilitatea finanţării. Planurile pot fi dezvoltate cu asistenţă tehnică și sunt considerate un instrument de politică în domeniu, pentru finalizarea procesului de dezinstituţionalizare. După întocmirea planurilor, partea principală a proiectului poate fi pregătită tot prin asistenţă tehnică.
• Crearea cadrului de implementare a unor astfel de programe de reformă a sistemului de asistenţă socială și protecţie a copilului și familiei aflate în dificultate va fi de natură să ducă la o transformare de paradigmă în sistem, prin transferul accentului de intervenţie de la etapa de reacţie (prea puţin performantă, anacronică și contrară interesului superior al copilului), la etapa proactivă și de intervenţie, în circumstanţe care permit intervenţii optime, de natură să sprijine păstrarea împreună a celor mai vulnerabile familii, a celor mai vulnerabili copii și tineri.

8. Principalele etape de parcurs pentru implementarea strategiei de finanţare a procesului de continuare a reformei sistemului de protecţie a copilului din România, prin dezinstituţionalizare, prevenirea separării copilului de familie și tranziţia de la îngrijirea instituţională la cea în familie și comunitate, în vederea dezvoltării unui portofoliu concret de proiecte, sunt:

• Definitivarea şi aprobarea Strategiei Naţionale pentru Protecţia și Promovarea Drepturilor Copilului 2014-2020;
• Întocmirea de către fiecare DGASPC a unui plan de închidere a instituţiilor de tip vechi care operează sub jurisdicţia lor și de asigurare a infrastructurii de intervenție în prevenirea separării copilului de familie, pe baza unei metodologii elaborate de către Direcţia de Protecţia Copilului din cadrul MMFPSPV; prioritizarea acestora în funcţie de parametrii prestabiliți.
• Dezvoltarea unei scheme de finanţare dedicate infrastructurii de tip familial și locuințelor sociale, cu scopul înlocuirii formelor de îngrijire instituțională a copiilor aflați în protecție specială și al prevenirii separării copiilor de familie, pentru asigurarea alocării de fonduri minimale acestui proces, prin realocare din bugetele existente, dar şi pentru eliminarea concurenţei între proiectele dedicate diverselor grupuri vulnerabile și pentru încurajarea sincronizării de abordare între acestea.

Schema propusă pentru reforma sistemului de protecţie a copilului poate fi replicată şi pentru celelalte grupuri vulnerabile (persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi).

O astfel de abordare individualizată pe grupuri vulnerabile şi/sau tipuri de instituţii, cu o alocare financiară proporţională cu ponderea tipului de grup vulnerabil în totalul populaţiei vulnerabile - poate permite o concentrare a fondurilor pe anumite obiective şi obţinerea de rezultate eficace, concrete, prin țintirea folosirii lor acolo unde necesitatea e critică.

9. Accesul la finanțare

Pentru promovarea protecția socială și a incluziunii copiilor și familiilor ca grupuri vulnerabile, România ar trebui să continue și să finalizeze procesul de dezinstituționalizare și să investească în măsuri complementare pentru familiile vulnerabile aflate în situații critice, copiii instituționalizați și tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială.

Fondurile necesare

Sumele estimate necesare pentru investiţiile în reforma sistemului de protecție a copilului și în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 2020, sunt de aproximativ 170 milioane Euro - prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de aproximativ 30 milioane Euro - prin Fondul Social European.

10. Măsuri prioritare pentru modificarea cadrului bugetar și legislativ, necesare în vederea accelerării și optimizării procesului de reformă în sistemul de asistență socială, pentru prevenirea separării copilului de familie, reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale

Alocarea prin Legea Bugetului de Stat a unor sume cu destinație specială, pentru aplicarea măsurilor de prevenire a separării copilului de familie și a excluziunii sociale de la nivelul autorităților publice locale poate duce la reducerea drastică a numărului de copii instituționalizați. E esențială alocarea de sume cu destinație specială, prin anexă separată, astfel încât sumele alocate să fie utilizate de către consiliile locale și udețene exclusiv pentru măsuri precum cele exemplificate mai jos:

Exemple:

• Costuri necesare pentru identificarea familiilor vulnerabile și expuse riscului iminent de separare, evaluarea de nevoi și dezvoltarea planurilor de intervenție personalizată, intervenții specifice de natură financiară pentru sprijin familial: plata chiriilor/taxelor/acompaniere/reparații la locuințe/alocare de sume pentru intervenții în situații de criză, achiziționarea de locuințe sociale și altele, extindere de locuințe, renovarea de locuințe, conform nevoilor sociale de bază identificate. Astfel de intervenții proactive sunt destinate situațiilor de iminență a separării copilului de familie.

• Costurile de salarizare a unui asistent social sunt, în medie, de aproximativ 25.000 lei/an. Pe de altă parte, costul unui copil plasat în sistemul de protecție specială este de aproximativ 24.000 lei/an, ceea ce înseamnă că, dacă un asistent social reușește să instrumenteze cu succes fie și doar două cazuri prevenire a separării copilului de familie pe an, deja costurile de îngrijire a unui copil plasat în protecție specială pe un an sunt economisite. Astfel, cu o investiție de 25.000 lei, economisesc multiplicarea de 24.000 lei/an x 8 ani, cât e perioada medie de plasament a unui copil în protecție specială, o dată ce plasamentul e făcut.

Nota bene: cele de mai sus se referă exclusiv la servicii sociale de bază, iar nu la indexarea/mărirea prestațiilor sociale destinate familiilor vulnerabile, al căror impact, însă, poate fi crescut prin serviciile sociale proactive, cu funcție de prevenire.

11. Există beneficii conexe de impact, indirecte, ale închiderii instituţiilor și încetării practicii anacronice a instituţionalizării distructive a copilului și ale reformării sistemului de protecţie a copilului:

• incluziune socială;
• reducerea sărăciei;
• speranţă de viaţă mai ridicată;
• copii care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaţionale și de sănătate specifice oricărui om;
• venituri mai mari din taxe;
• criminalitate mai redusă;
• adaptabilitate și integrare socială;
• tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului și devin cu adevărat independenţi;
• familii vulnerabile menţinute activ din punct de vedere social, în locul transformării lor în factori de risc și în beneficiari permanenţi ai diverselor forme de prestaţii, alocaţii și beneficii sociale.

Aceste beneficii cu impact pe termen mediu și lung (cele de mai sus sunt doar câteva dintre acestea) depășesc orizontul generației actuală de copii, tineri și familii aflați în situații de risc de excluziune socială și au un efect pozitiv la nivel macro-economic.

Necesarul în infrastructura de servicii

Necesarul de case de tip familial e semnificativ, atingând punctul maxim în 2016 pentru reforma prin dezinstituționalizare.[3] În Modelul de reformă bazat pe dezinstituţionalizare şi prevenire, în jur de 400 de CTF sunt necesare. Acest model are avantajul că oferă îngrijire pentru mai puţini copii, datorită intervenţiilor în prevenirea separării copilului de familie, care reduce numărul intrărilor în sistem. Numărul existent de centre rezidenţiale ar trebui să fie suficient, în condițiile în care nu se produce nicio altă modificare a sistemului public de protecție a copilului. Totuşi, acestea implică costuri semnificative de la bugetul de stat; calitatea serviciilor oferite copiilor este scăzută; rezultatele - printre care şi gradul de pregătire al tinerilor pentru viaţă independentă - sunt şi mai slabe; abuzul asupra copiilor este extins şi exacerbat, iar efectele instituţionalizării asupra copiilor sunt catastrofale.

În termeni de eficacitate a abordării, modelul de reformă prin dezinstituționalizare este mult mai sustenabile pe termen mediu şi lung. În cadrul unei astfel de reforme, centrele de plasament de tip vechi devin inutile până în 2020, pentru că numărul de copii din acestea scade la 0. Costurile de închidere nu au fost estimate în studiu financiar amintit, pentru că ele depind de personal şi de opţiunile imobiliare specifice fiecărui DGASPC. În unele situaţii, personalul poate fi transferat în cadrul sistemului de servicii reformat, iar în altele, poate fi disponibilizat. În unele cazuri, clădirile şi pământul pot fi vândute, iar în altele, acestea pot fi transferate către diverse servicii publice.

Fondurile necesare

Sumele estimate necesare pentru investiţiile în reforma sistemului de protecţie a copilului şi în infrastructura de servicii sociale rezidenţiale bazate pe familie, în vederea finalizării procesului de dezinstituţionalizare până în anul 20202, sunt de aproximativ 170 milioane Euro – prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de aproximativ 30 milioane Euro – prin Fondul Social European. Așadar, cu aproximativ 200 milioane de Euro se poate realiza reforma adecvată, centrată pe copil și pe familie, a sistemului de protecție a copilului în România.

[1] Editura HHC România, 2013, www.hhc.ro

[2] În 2012, familiile sărace cu copii, în număr de 340.000, au primit ajutor financiar în valoare de 60 RON/luna. Totuși, acest ajutor financiar se dovedește a fi prea larg ca scop și prea puțin cantitativ, ca să poată reprezenta un sprijin real în cadrul serviciilor sociale.

[3] Referința e studiul Impactul financiar al reformei sistemului public de protecție a copilului din România, editura HHC România, 2013

Diavolul din detalii: Dezvoltarea infrastructurii de servicii sociale în paralel cu închiderea instituțiilor de tip vechi.

Recomandările de mai jos sunt relevante pentru succesul reformei sistemului de protecție a copilului în România și finalizării procesului de dezinstituționalizare în țara noastră, cu precădere în contextul disponibilizării de fonduri structurale aferente cadrului financiar 2014 - 2020. Acestea reprezintă concluziile unui proces comprehensiv de consultări publice derulat de organizația noastră la nivel național pe tot parcursul anului 2014, la care au participat activ actorii principali din structurile de stat, dar și din societatea civilă, de la nivel local, județean și național.

Solicităm expres Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca, în cadrul Planului Operațional Regional, prin Ghidurile Aplicantului care vor permite dezvoltarea proiectelor de realizare a unor servicii sociale rezidențiale bazate pe comunitate și pe familie, în perspectiva procesului de dezinstituționalizare a sistemului de protecție a copilului în țara noastră - aceste recomandări să fie incluse cu caracter de condiționalitate în Ghidurile Aplicantului care sunt relevante pentru astfel de proiecte.

I. Recomandări relativ la Casele de tip familial:

1. Număr de beneficiari – maxim 12 copii sau tineri.
2. Dimensiune: e recomandat ca suprafața să fie de aproximativ 250 metri pătrați.
3. Structură construcție (dormitoare, sufragerie, băi, spațiu pentru personal,etc.): pentru un grup de 10-12 copii, spațiul să fie împărțit după cum urmează:

• 4 dormitoare (astfel încât să nu fie mai mult de 3 copii într-un dormitor)
• cel puțin 2 băi
• un spațiu de zi generos
• o bucătărie.

Structura construcției să fie solidă și sigură și de așa natură încât să permită accesul și mișcarea nestingherită a copiilor: dacă grupul de copii are nevoi speciale de natură fizică, construcția să fie doar pe un nivel construit. În plus, casa de tip familial să aibă o curte suficient de mare pentru a permite spațiu de joacă și activități de exterior pentru copii. E recomandat ca structura clădirii să includă un spațiu delimitat pentru personal (baie, zonă de depozitare bunuri personale, dosare, medicamente).

4. Amplasament – integrare în comunitate. Casa de tip familial să fie aproape de forme permanente de mijloace de transport în comun care funcționează cu regularitate. Casa să fie amplasată în interiorul comunității, pe o stradă obișnuită, între alte clădiri similare, cu vecini tipici. Proprietatea să aibă fie acces la utilități, fie posibilitatea de a organiza utilitățile fără dificultăți. Casa va avea acces la servicii medicale ușor accesibile, la servicii educaționale adecvate nevoilor grupului de copii, la școală, la locațiile tipice dintr-o comunitate.
5. La organizarea structurii grupului de copii din CTF, se va ține seama de următoarele principii:

• grupurile de frați să locuiască împreună
• proveniența copiilor să fie din comunitatea unde este construită casa, sau suficient de aproape, pentru a facilita reluarea și menținerea contactului cu familia
• nivelul de nevoi speciale, astfel încât să nu existe riscuri legate de siguranța copiilor și să se țină cont de potrivirea grupului de copii/tineri pornind de la potrivirea profilului lor psihologic
• nevoile educaționale și medicale ale copiilor.

6. Atmosfera din CTF. Scopul principal să fie acela de a replica o atmosferă cât mai apropiată de cea dintr-o familie obișnuită, tipică pentru o casă familială, să emane căldură și intimitate, cu accent pus pe dorințele copiilor privind amenajarea camerelor, colegii de cameră, mobilierul. Mișcarea în casă să nu fie restricționată pentru copii în nici una dintre încăperi, inclusiv bucătărie sau cămara de alimente și să ofere intimitate pentru baie și dormitor. Atmosfera de casă familială să nu fie afectată de semne și practici tipice clădirilor instituționale: signalistică hipertrofiată pentru ieșire în caz de incendiu, tabele și însemne PSI, stingătoare puse la loc vizibil, circuit alimentar, acces restricționat pentru copii în bucătărie.
7. Patrimoniu – Casele să fie păstrate/transferate în patrimoniul administrației locale/județene responsabile legal de tipul de serviciu social rezidențial respectiv, pentru a garanta păstrarea destinației lor, atâta vreme cât acest lucru se dovedește necesar.
8. Recomandările de mai sus se aplică tuturor copiilor/tinerilor, fie aceștia cu sau fără nevoi dizabilități.

II. Recomandări relativ la Apartamente de tip familial:

1. Număr de beneficiari – maxim 6 copii sau tineri.
2. Apartamentul de tip familial să aibă aproximativ 80 mp.
3. Structură apartament (dormitoare, sufragerie, băi, spațiu pentru personal,etc.) pentru un grup de 6 copii, spațiul să fie împărțit după cum urmează:

• 3 dormitoare (astfel încât să nu fie mai mult de 2 copii într-un dormitor)
• cel puțin 2 băi
• o cameră de zi
• o bucătărie

Structura construcției să fie solidă și sigură. De asemenea, structura clădirii să fie de așa natură încât să permită accesul și mișcarea nestingherită a copiilor în condiții de siguranță. În plus, apartamentul de tip familial să aibă o curte suficient de mare pentru a permite spațiu de joacă și activități de exterior pentru un număr mare de copii. E recomandat ca structura clădirii să includă un spațiu delimitat pentru personal (baie, zonă de depozitare bunuri personale, dosare, medicamente, etc.)

4. Amplasament – integrare în comunitate. Apartamentul de tip familial (ATF) să fie aproape de forme permanente de mijloace de transport în comun care funcționează cu regularitate. Apartamentul să fie amplasat în interiorul comunității, pe o stradă obișnuită, într-un bloc de apartamente tipic, situat între alte clădiri similare, cu vecini tipici. Apartamentul trebuie să aibă acces la servicii medicale ușor accesibile, la servicii educaționale adecvate nevoilor grupului de copii.
5. Structura grupului de copii din ATF. Structura grupului de copii să țină seama de:

• grupurile de frați care ar putea locui împreună.
• proveniența copiilor să fie din comunitatea unde este construită casa, sau suficient de aproape pentru a facilita reluarea și menținerea contactului cu familia.
• nivelul de nevoi speciale, astfel încât să nu existe riscuri legate de siguranța copiilor.
• tipul de nevoi speciale ale copiilor astfel încât să fie posibil accesul nestingherit în și din blocul de apartamente, fără ajutor.
• nevoile educaționale și medicale ale copiilor.

6. Atmosfera din ATF. Scopul principal e acela de a replica o atmosferă familială, de intimitate și de căldură, tipică unei locuințe din comunitate, cu accent pus pe dorințele copiilor privind amenajarea camerelor, colegii de cameră, mobilierul. Mișcarea în apartament să nu fie restriționată pentru copii în nici una dintre încăperi și să ofere intimitate pentru baie și dormitor. Atmosfera să nu fie afectată de semne și practici tipice clădirilor instituționale: signalistica hipertrofiată de ieșire în caz de incendiu, tabele și însemne PSI, stingătoare puse la loc vizibil, circuit alimentar, acces restricționat pentru copii în bucătărie.
7. Patrimoniul – Apartamentele să fie păstrate/transferate în patrimoniul administrației locale/județene responsabile legal de tipul de serviciu social rezidențial respectiv, pentru a garanta păstrarea destinației lor, atâta vreme cât acest lucru se dovedește necesar.
8. Interzicerea redenumirii și recompartimentării centrelor de plasament, ca pretext de dezvoltare de ATF. Astfel, nu vor fi sub nici o formă aprobate proiectele care au ca obiect recompartimentarea centrelor de plasament în așa-zise ”apartamente”, fiindcă ele nu au cum să replice atmosfera de tip familial, condițiile de trai din comunitate, sau relațiile interumane necesare pentru crearea unui context cât mai apropiat de cel familial.

Recomandările de mai sus se aplică tuturor copiilor/tinerilor, fie aceștia cu sau fără nevoi dizabilități.