Autenticitatea, în epoca narcisismului colectiv. Integritate și etica în organizații

Vreausă vă reconfirm că pornirea voastră naturală de a face bine oamenilor e corectă, pentru că asta ne face bine și nouă înșine.Vreau să vă îndemn să faceți asta cât de mult în organizațiile voastre. Infuzia de serotonină, liniștirea pe care o simțim când facem bine - ne face fericiți. Toți, fiecare dintre noi, avem nevoie să fim iubiți, apreciați, încurajați, susținuți. Faceți asta cu oamenii voștri, cu cei alături de care lucrați. Veți avea oameni motivați, dacă aceștia simt că sunt parte dintr-o organizație care are valori umane, asemănătoare cu ale lor. Noi înșine suntem valoroși prin ceea ce suntem pentru cei din jurul nostru. Suntem pe atât de bogați, pe cât de mult bine aducem în lumea noastră. Ne face fericiți sentimentul că suntem utili celor din jur, prin acțiunile noastre. Emoția și fericirea pe care le resimțim sunt esențiale pentru randamentul nostru la birou, sau acasă, în familie. Știm că integritatea contează, dar nu suntem siguri ce înseamnă. În 2005, era cel mai căutat cuvânt pe dicționarul online Webster. Definită ca ”aderență fermă la un cod de valori”, formează esența excelenței în leadership, dar deseori nu e evidentă în practica de business cotidian. Credibilitatea liderilor face și desface companii. Vorbitul nu e ieftin. E cel mai valoros lucru pe care-l face un lider. Oamenii din organizații judecă instinctiv dacă managerii lor și aplică lucrurile pe care le spun. Fă ceea ce zici, nu lăsa cuvintele să rămână simple enunțuri. Puterea combină acțiunile și integritatea. O dată ce tu și cei din jur știți că trăiești în acord cu valorile pe care le exprimi și că îți respecți cuvântul, organizația ta va deveni o forță de schimbare pozitivă. Fii, așadar, conștienți de diferența dintre integritatea promisă și valoarea efectivă a integrității, pentru că trăim sub imperiul pretenției, al ”măștii” purtate deja ca o a doua natură. Aproape că nu percepem lipsa de sinceritate în care ne complacem zi de zi. Suntem obișnuiți să apreciem ”ambalaje”, să reacționăm la șocuri care au reverberații tot mai reduse și că ne desensibilizăm pe zi ce trece.

În lumea de azi, integritatea profesională și personală sunt supuse multor teste. Doi factori sunt, în special, îngrijorători: o depărtare de relațiile interumane - care duce spre alienare și detașare impersonală și tentația lăcomiei - alimentată nu doar de insecurități psihologice, dar și de o preocupare hipertrofiată față de bunăstarea proprie. ”Cultura narcisismului”, ca să folosim termenul lui Christopher Lasch din anii '70, folosit pentru a descrie societatea - e realitatea zilei de azi. Atributele narcisismului au scos la iveală cultul personalității. Profețiile lui Marshall McLuhan, precum ”satul global”, sau ”mediumul e mesajul”, sunt acum adevărate norme. Tehnologiile polimorfe, gata de luat acasă, au încurajat nu doar scurtarea dramatică a capacității de concentrare, dar și gândirea pe termen scurt, căreia îi lipsește înțelepciunea vizionară a ”privirii de ansamblu”. Trăim un pericol real de desensibilizare colectivă, pe măsură ce știrile șocante sunt urmate de reacții cinice. Sunt tot mai multe știri și povești despre modul în care companii foarte mari, sau figuri publice își pierd integritatea și cad. Curtoazia și spiritul civic, așa cum sunt ele regăsite prin bune maniere, politețe, exprimarea recunoștinței, sau acceptarea regulilor etice de business - sunt sacrificate. Prevalează pragmatismul lipsit de onestitate, sau lipsa angajamentului personal. Suntem înconjurați de grabă, de o mentalitate pompieristică, a lucrurilor făcute ”pe genunchi”, mai degrabă decât cu calm și cumpătare.

Tot mai mult, ne ascundem spaima de singurătate și angoasele printr-o viață trăită prin alții, prin reality-show-uri, sau prin pseudo-apartenența la grupuri de ”prieteni” pe Facebook, sau pe Twitter. Jucăm jocuri pe smartphone, pe IPad, vedem sistematic în fața ochilor violența, până acolo încât nu o mai recunoaștem ca violență, ci doar ca parte a unui cotidian tot mai abrutizant. Devenim imuni la durerea, la suferința altora, într-atât încât le acceptăm ca simple realități date, chiar cu pornirea intrinsecă de a ne autoproteja de ele, pe principiul ”ceea ce nu văd, nu există”. Devenim dependenți de adrenalină, de secvențe filmate sacadat, derulate într-un ritm atât de rapid, încât nici nu mai avem timp să le procesăm, să le înțelegem, darmite să le judecăm. Suntem plictisiți de realitatea cotidiană, fascinați doar de intrigă, de supranatural, de bizarul și de violența care ne intră, tot mai mult, în firescul lucrurilor de zi cu zi.

Toate aceste transformări de paradigmă societale, culturale, individuale - ne afectează un întreg sistem de valori. Seducția lăcomiei și tot mai puțin atractivele relații interumane de durată - deraiază în workoholism, în dependența de muncă și de carieră. Ambiția crudă și obsesia tot mai îngustă pentru muncă ne deprivează emoțional. Aceste simptome au efecte profunde în schimbarea de caracter, cu consecințe în alegerile de tip narcisist. Nevoia de validare externă și de recunoaștere din partea unor străini în cel mai pur sens al cuvântului (vezi obsesia like-urilor de pe Facebook) - sunt consecințe care alimentează trăsăturile narcisiste, sacrificând autenticitatea în comunicarea dintre noi. Tentațiile egocentrice din oceanul de obsesii autoreferențiale ne viciază la modul toxic existența și raportarea la ”celălalt”. Cât de mult mai contează autenticitatea, sub continua presiune a mimetismelor și a cosmetizărilor de grup, de organizații, sau de interese? Și mai ales - care e prețul pe care-l plătim, pentru toate iluziile cu care ne alungăm angoasele nespuse, dar atotprezente?

Există o directă proporționalitate între calea pe care o urmează o organizație, apetența ei pentru succes, sustenabilitatea acestui succes - și integritate. Iar capacitatea organizațională are nevoie să fie în acord cu ambițiile organizaționale. Altfel, mesajele organizaționale intră în zona ridicolului. Valorile organizaționale autentice contează mai mult decât ne putem imagina. Integritatea organizațională se construiește pe câteva principii solide: echilibru; adevăr; respect pentru promisiuni și pentru cuvântul dat; respect pentru ceilalți. O organizație care funcționează sub spiritul integrității nu viciază alte organizații în mod voit și lucrează în spiritul legii. Construirea reputației organizaționale ține foarte mult de reputația personală a celor implicați. Credibilitatea organizațională e cel mai relevant element pentru companii în ziua de azi. Reputația influențează asocierile și poziționările și e determinată de modul în care acestea conlucrează cu audiențele lor cele mai ample. Dacă ne gândim în termeni monetari la caracteristici intangibile, non-financiare, precum cultura, încrederea sau integritatea, vom vedea că acestea afectează valoarea organizației pe termen lung.

Cei din jur îți măsoară integritatea prin felul în care trăiești conform valorilor exprimate deschis și prin felul în care-ți respecți cuvântul și angajamentele. Când acțiunile îți ranforsează cuvântul, mesajul tău are forță. Într-o organizație, setați-vă maxim trei valori, și oamenii le vor ține minte. Mai multe, sunt prea multe. Integritatea înseamnă a face lucrul corect, pentru motivul potrivit și e invers proporțională cu riscul de dispariție al unei companii. Cu cât o companie supraviețuiește mai greu, cu atât poate fi mai predispusă la deraieri de la principiile de integritate. Strâns legată de valori umane și organizaționale, dincolo de orice elemente de interpretare, organizațiile care merg sunt cele în care există convergență între valorile oamenilor ei și valorile organizaționale declarate și asumate.

Așteptările nerealiste ne fac să fim nemulțumiți în viață. Nu căutați fericirea și împlinirea în lucruri mari, nici în obiecte. De obicei, le veți găsi în lucrurile mărunte din jurul vostru și sunt legate de oamenii dragi din viața voastră, sau de ceea ce vă place să faceți. Țineți cont de asta. Tristețea, angoasa, nefericirea - izvorăsc deseori din ”persona” pe care o purtăm ca o mască, încercând să ascundem cine suntem noi de fapt. Această ”mască” izvorăște din dorința de ”a da bine” în fața celorlalți. Problema e că ea ne determină, în mare parte, viitorul. O purtăm, pentru că ne e frică de eșec și vrem, inconștient, să ”dăm bine”. Ne e frică să nu fim criticați, ridiculizați, respinși. Ne e frică de schimbare, sau că-i vom dezamăgi pe cei din jur. Ne e frică, deoarece credem că nu suntem suficient de bine pregătiți, că vom fi invalidați, compătimiți. Riscul cel mai mare e că nu suntem autentici față de noi înșine și cu noi înșine. Părem prinși, captivi într-un mod de a fi, doar pentru că ascultăm, obsesiv, interpretările proprii date întâmplărilor prin care trecem. Pentru că ”masca” pe care o purtăm, nevăzută, ne afectează profund modul în care vedem lumea și ne îngustează enorm alegerile. Percepția ta e realitatea ta.

A fi om înseamnă, în mare parte, a te ascunde. Iar atunci când te prefaci, te ascunzi. De multe ori, suferința noastră, fie declarată, fie de regulă nedeclarată, își are sursa în povestea lucrurilor deja întâmplate în viețile noastre. Dar realitatea ta e distinctă de povestea ta: nu suferi din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Suferi din cauza semnificației, a interpretării pe care o dai tu însuți acelei întâmplări. Fie vrei să ai o viață, fie vrei să ai o poveste. Un lucru e cert: te simți mult mai ușor atunci când scapi de poveste.

România - System reboot

Vineri, după consultările cu reprezentanții societății civile, mulți au susținut în spațiul public că a fost un dialog formal, făcut doar să fie făcut. Azi, Dacian Cioloș, un om despre care cu siguranță se pot spune multe lucruri bune, a fost nominalizat premier. Urmează să își desemneze un cabinet tehnocrat. Președintele Klaus Iohannis a susținut, în conferința sa de presă în care l-a prezentat și pe Dacian Cioloș, multe din principiile și concluziile rezultate și în urma consultărilor cu societatea civilă. Din nou - mulți oameni pe care îi apreciez au susținut ulterior consultărilor că vorbele vor rămâne vorbe și că speranțele noastre de ”system reboot” pentru modul de a face politică și administrație în țara noastră sunt deșarte. Uite că nu e deloc așa. Până acum, Președintele României se ridică la înălțimea așteptărilor într-un moment de o asemenea solemnitate și încărcătură pentru noi și pentru țara noastră. Cei care vin să formeze guvernul acesta tehnocrat vor fi tot oameni noi. Cu integritate, cu valori și cu principii foarte apropiate, chiar contopite cu ale oamenilor care au ieșit în stradă și au făcut revoluția Colectiv. Cred că un asemenea moment istoric a mai fost doar acum 25 de ani. În decembrie 1989. Dar acum e altfel. Cu alți oameni. Cu alte baze. Cu alte valori. Primenirea clasei politice și a administrației publice, a guvernului României și ulterior a Parlamentului - sunt pe țeavă. Vor veni, fie că le place, fie că nu, unora dintre cei din lumea noastră. Iar lumea noastră se va schimba în bine. Era și timpul.

Sâmbăta trecută, când am pus câteva gânduri despre ceea ce s-a discutat la consultările cu societatea civilă, am redat fapte și lucruri concrete, pentru că asta cred că era necesar atunci. Nu am spus atunci nimic despre atmosfera cu totul specială a întâlnirii. Despre cât de convins și setat era Președintele Klaus Iohannis să facă istorie, numai dacă are cu cine. Chema societatea civilă la implicare directă în a face din România o țară mai bună, așa cum o vrem cu toții. A spus exact ceea ce spune și face acum: că viața politică și guvernamentală nu mai pot fi la fel. Că principiile și valorile scandate pe stradă, doleanțele și cerințele noastre, erau, de fapt, parte a programului său de candidat la Președinție. Valorile și speranțele sale. Aceleași cu ale noastre, cei care eram acolo și purtam o discuție de bun-simț. Atunci, am știut că am fost ascultați. Că țara în care trăim nu va mai fi la fel. Că dezamăgirile și resemnările noastre pot, în sfârșit, să dispară pentru a fi înlocuite cu umanitate, bun simț și justă măsură.

Consultări cu reprezentanți ai societății civile la Palatul Cotroceni

Am fost invitat la prima consultare publică a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu reprezentanții societății civile. Demersul în sine a fost primul de acest fel. Din ce a spus Președintele, vor urma alte runde de consultări, pentru că discuția a fost, cred, reciproc benefică. Emoția, atât de prezentă în spațiul nostru public de la vinerea neagră de după tragedia Colectiv, s-a resimțit în atmosfera conversației. Rareori am fost la un dialog cu atâta substanță. Fiecare dintre cei prezenți au spus ce au avut de spus, în tihnă, iar Președintele României a zis că va prelua propunerile și că își dorește să facă ceea ce-i stă în putință ca să le pună în practică. Cred că cele mai importante revendicări ale pieței au fost exprimate. Parlament unicameral, cu 300 de parlamentari, ca parte a unei noi Constituții. Fără imunitate pentru parlamentari și pentru membrii guvernului. Vot electronic pentru toți cetățenii, inclusiv, pentru cei din diaspora. Alegeri locale în două tururi de scrutin. Modificări legislative care să nu mai îngăduie accesul în parlament partidelor care nu au candidați pe liste proprii. Reforme ample și creșterea bugetelor alocate pentru educație, protecție socială, cultură, sănătate, cercetare. S-a vorbit despre revenirea la valori de bază în stat. Despre reumanizarea sistemului de administrație publică, reașezarea lui pe baze de competență. Am vorbit despre bun simț, justă măsură, decență și demnitate în actul de administrație publică. În politică. Știu - acum, e distonant. Am cerut depolitizarea instituțiilor publice și implicit, continuitate în demersurile de reformă și strategii publice. Pentru că, din patru în patru ani, sunt rescrise, redesenate, politici publice, legi esențiale, într-o atmosferă de provizorat și degringoladă amatorescă. Și asta trebuie să înceteze. Pentru că, din patru în patru ani, diverși clienți politici primesc răsplata nemeritată a câte unui domeniu de administrație publică cu care de prea puține ori știu ce să facă.

Am susținut transparentizarea modului de alocare și de cheltuire a banilor de către autoritățile publice, dar și modificarea Legii Bugetului de Stat, care să permită intervenții concrete în interesul direct al cetățeanului. Legile de bază, drepturile omului, drepturile copilului, drepturile persoanelor cu dizabilități să nu mai fie doar niște cuvinte așternute pe hârtie, ci imperative puse în aplicare. L-am invitat pe Președintele României să viziteze oamenii care trăiesc în sărăcie cruntă, în comunități marginalizate, să viziteze copiii și persoanele cu dizabilități care încă supraviețuiesc în instituții. Una dintre concluziile discuției a fost că e necesară o platformă online de preluare, de sinteză a ideilor, propunerilor, soluțiilor venite din spațiul public. Am dat exemplul consultărilor făcute de noi în anii trecuți, pentru a strânge cele mai bune idei și soluții pentru alocarea fondurilor structurale. Am putut aduna o cantitate și o calitate impresionantă de sugestii și de soluții. Problema e că nu a fost preluate. Marea majoritate a fondurilor structurale tot de autorități ale statului se pare că vor fi cheltuite (asta dacă vor fi absorbite), în condițiile în care expertiza din mediul non-guvernamental și privat e foarte mare, semnificativ mai mare decât în structurile publice. Așadar, soluția stă și în ascultare, în felul în care statul preia și apoi aplică bunele practici ale societății civile.

Am solicitat o schimbare de paradigmă în viziunea asupra actului de administrație publică și de legiferare: să încetăm doar să reacționăm pe moment, sub impulsul dramelor care ne lovesc. Să învățăm să prevenim dramele, de orice natură ar fi ele. În familii. În comunitățile marginalizate. În școli, în institute de cercetare, în universități. În spitale. Ca să putem trăi în normalitate, în sănătate, educați și cu grijă față de cei de-aproape, politicul și administrativul trebuie să răspundă nevoilor oamenilor, nu nevoilor sterile ale sistemului.

Interesante au fost remarcile Președintelui României, după două ore în care ne-a ascultat. Și anume, că mare parte din ce s-a spus sunt convingeri și valori politice ale domniei sale. Iar relativ la schimbarea clasei politice - aceasta nu se poate face doar din interior, ci și cu oameni noi, care să se implice în politic, în administrație.

Cred că soluția stă în viziune. În valori. În principii. Și în aplicarea lor efectivă. Acestea, dacă sunt corecte, vor reseta politicul, administrativul și ne vor îmbunătăți viața de zi cu zi. Cu siguranță, au fost personalități ale societății civile absente de la această întâlnire. Cu certitudine, nu am fost singurii potriviți să avem oportunitatea acestei discuții cu Președintele României. Am considerat, însă, că o invitație din partea Președintelui Klaus Iohannis mă onorează. Pentru că domnia sa e singurul din spațiul public, politic, care mai are legitimitatea de a coagula idei, opinii. După întâlnire, am ieșit cu încrederea că politicul se poate transforma, iar noi, cei din spațiul civic, să putem contribui la o Românie a decenței și a justei măsuri. Am remarcat acolo o ieșire din resemnare, din fatalism. Cred că hotărârea și determinarea pe care le văd în jur, sub atâtea forme de manifestare, trasează un viitor mult mai ancorat în oameni decât a fost până acum. Și asta îmi dă încredere că pot face lucruri bune aici. Și îmi dă  putere să le spun copiilor mei să rămână în țară.