Am fost invitat la prima consultare publică a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu reprezentanții societății civile. Demersul în sine a fost primul de acest fel. Din ce a spus Președintele, vor urma alte runde de consultări, pentru că discuția a fost, cred, reciproc benefică. Emoția, atât de prezentă în spațiul nostru public de la vinerea neagră de după tragedia Colectiv, s-a resimțit în atmosfera conversației. Rareori am fost la un dialog cu atâta substanță. Fiecare dintre cei prezenți au spus ce au avut de spus, în tihnă, iar Președintele României a zis că va prelua propunerile și că își dorește să facă ceea ce-i stă în putință ca să le pună în practică. Cred că cele mai importante revendicări ale pieței au fost exprimate. Parlament unicameral, cu 300 de parlamentari, ca parte a unei noi Constituții. Fără imunitate pentru parlamentari și pentru membrii guvernului. Vot electronic pentru toți cetățenii, inclusiv, pentru cei din diaspora. Alegeri locale în două tururi de scrutin. Modificări legislative care să nu mai îngăduie accesul în parlament partidelor care nu au candidați pe liste proprii. Reforme ample și creșterea bugetelor alocate pentru educație, protecție socială, cultură, sănătate, cercetare. S-a vorbit despre revenirea la valori de bază în stat. Despre reumanizarea sistemului de administrație publică, reașezarea lui pe baze de competență. Am vorbit despre bun simț, justă măsură, decență și demnitate în actul de administrație publică. În politică. Știu - acum, e distonant. Am cerut depolitizarea instituțiilor publice și implicit, continuitate în demersurile de reformă și strategii publice. Pentru că, din patru în patru ani, sunt rescrise, redesenate, politici publice, legi esențiale, într-o atmosferă de provizorat și degringoladă amatorescă. Și asta trebuie să înceteze. Pentru că, din patru în patru ani, diverși clienți politici primesc răsplata nemeritată a câte unui domeniu de administrație publică cu care de prea puține ori știu ce să facă.

Am susținut transparentizarea modului de alocare și de cheltuire a banilor de către autoritățile publice, dar și modificarea Legii Bugetului de Stat, care să permită intervenții concrete în interesul direct al cetățeanului. Legile de bază, drepturile omului, drepturile copilului, drepturile persoanelor cu dizabilități să nu mai fie doar niște cuvinte așternute pe hârtie, ci imperative puse în aplicare. L-am invitat pe Președintele României să viziteze oamenii care trăiesc în sărăcie cruntă, în comunități marginalizate, să viziteze copiii și persoanele cu dizabilități care încă supraviețuiesc în instituții. Una dintre concluziile discuției a fost că e necesară o platformă online de preluare, de sinteză a ideilor, propunerilor, soluțiilor venite din spațiul public. Am dat exemplul consultărilor făcute de noi în anii trecuți, pentru a strânge cele mai bune idei și soluții pentru alocarea fondurilor structurale. Am putut aduna o cantitate și o calitate impresionantă de sugestii și de soluții. Problema e că nu a fost preluate. Marea majoritate a fondurilor structurale tot de autorități ale statului se pare că vor fi cheltuite (asta dacă vor fi absorbite), în condițiile în care expertiza din mediul non-guvernamental și privat e foarte mare, semnificativ mai mare decât în structurile publice. Așadar, soluția stă și în ascultare, în felul în care statul preia și apoi aplică bunele practici ale societății civile.

Am solicitat o schimbare de paradigmă în viziunea asupra actului de administrație publică și de legiferare: să încetăm doar să reacționăm pe moment, sub impulsul dramelor care ne lovesc. Să învățăm să prevenim dramele, de orice natură ar fi ele. În familii. În comunitățile marginalizate. În școli, în institute de cercetare, în universități. În spitale. Ca să putem trăi în normalitate, în sănătate, educați și cu grijă față de cei de-aproape, politicul și administrativul trebuie să răspundă nevoilor oamenilor, nu nevoilor sterile ale sistemului.

Interesante au fost remarcile Președintelui României, după două ore în care ne-a ascultat. Și anume, că mare parte din ce s-a spus sunt convingeri și valori politice ale domniei sale. Iar relativ la schimbarea clasei politice - aceasta nu se poate face doar din interior, ci și cu oameni noi, care să se implice în politic, în administrație.

Cred că soluția stă în viziune. În valori. În principii. Și în aplicarea lor efectivă. Acestea, dacă sunt corecte, vor reseta politicul, administrativul și ne vor îmbunătăți viața de zi cu zi. Cu siguranță, au fost personalități ale societății civile absente de la această întâlnire. Cu certitudine, nu am fost singurii potriviți să avem oportunitatea acestei discuții cu Președintele României. Am considerat, însă, că o invitație din partea Președintelui Klaus Iohannis mă onorează. Pentru că domnia sa e singurul din spațiul public, politic, care mai are legitimitatea de a coagula idei, opinii. După întâlnire, am ieșit cu încrederea că politicul se poate transforma, iar noi, cei din spațiul civic, să putem contribui la o Românie a decenței și a justei măsuri. Am remarcat acolo o ieșire din resemnare, din fatalism. Cred că hotărârea și determinarea pe care le văd în jur, sub atâtea forme de manifestare, trasează un viitor mult mai ancorat în oameni decât a fost până acum. Și asta îmi dă încredere că pot face lucruri bune aici. Și îmi dă putere să le spun copiilor mei să rămână în țară.

O nouă paradigmă

Lipsa de finanțare e punctul critic în organizațiile non-guvernamentale. Degeaba ai idei, dacă nu ai resurse prin care să le și pui în practică. Dacă tot am început cu punctele slabe, continui cu menționarea unei atitudini defetiste, prezente într-o mare măsură în mediul ONG. Un spirit mioritic, persistent și deranjant. Un aer de victime, pe care-l adoptă, nu știu de ce și nici cu ce scop, o seamă de colegi de breaslă. De aici, pornesc gesturi, tipuri de discurs public și comportamental organizațional, care reușesc orice, dar nu să ducă la chestiuni constructive.

Revenind la mediul extern al punctelor slabe, nu are cum să nu te obosească constantele îngustări de perspectivă de sustenabilitate, continuele dispariții ale surselor de finanțare. Au rămas doar fondurile structurale, dar ca să le poți accesa, trebuie să fii sustenabil și să ai cashflow constant. În lipsa fluxului de numerar nu poți funcționa. Degeaba ai acces la finanțări, dacă nu poți respira între tranșele de bani, care sunt rare și arbitrare.

Avem și puncte tari, cu siguranță. Tinerețea celor din mediul ONG, creativitatea, inovația specifică unor oameni care sunt aici pentru că au vocația asta și pentru că le place într-adevăr ceea ce fac. Alte avantaje țin de racordarea la curentul pro-implicare socială, tot mai pregnant în business, în societate în ansamblu. Astăzi, dacă firma în care lucrezi nu e responsabilă social, înseamnă fie că e foarte mică, fie că a pierdut contactul cu realitatea. De aici, o serie de oportunități, de parteneriate posibile și de acces la resurse. A crescut și bazinul de audiență pentru proiecte sociale, non-profit, pentru că oamenii vor să simtă că au o contribuție la lumea din jurul lor, că fac o diferență, iar asta devine o valoare tot mai relevantă, cu toate caracteristicile unei valori care se transformă în ceva imperativ și, ulterior, într-un dat firesc.

Deja, în stadiul actual, responsabilitatea socială s-a transformat într-un ”must have” al companiilor medii și mari, a devenit ”hip” și ține de ”buzz”-ul contemporan al mediului de business. Acum, să spunem că e importantă dezvoltarea conceptului – e o aserțiune oarecum retorică… Pe această bază se dezvoltă sectorul non-profit și aici e și oportunitatea sa cea mai mare de dezvoltare. Dar ține de o nouă filosofie urbană, de un nou mod de a fi în lume, e o nouă paradigmă, în care nu mai contez doar eu și lumea mea îngustă, pentru că, dincolo de mașina pe care o conduc, dincolo de apartamentul sau casa în care stau, e realitatea celorlalți, sunt durerile lor, grijile lor, sărăcia și mizeria care, dacă nu acționez și eu cumva, mă apasă și îmi strică ”feng-shui”-ul propriei mele existențe. Cred că de aici a pornit curentul actual de implicare, de atot-prezență a responsabilității sociale, de care nici măcar shareholder-ii pragmatici ai companiilor nu mai pot face abstracție. Iar exemplele unor Warren Buffet sau Bill Gates, dar și ale altora ca ei, care și-au canalizat cea mai mare parte a averii către proiecte de responsabilitate socială – creează valuri și au consecințe dintre cele mai fericite.

Colaborarea sectorului non-profit cu sectoarele corporate și politic e stângace, e la nivel incipient ca metode și instrumente, dar sunt și exemple bune de parteneriate. Acele organizații care colaborează cu companii pe zona de business, nu fac parteneriate pe zona de politic, iar cele care sunt prezente în politici publice și în tangențe cu autorități de stat, sunt aproape absente din culoarul comunicării cu cei din business. Noi, la HHC România, am ales un model integrat, în care ținem pulsul mediului de business și, în același timp, aducem propuneri de modificări legislative și de acte normative. În fond, impactul tău ca organizație non-guvernamentală se regăsește în macro-sistem, iar acesta e ghidat de politicile publice. O colaborare între politic, corporate și ONG e o posibilă soluție la multe dintre provocările societății în care trăim, dar și punerea în practică a acestor colaborări necesită foarte multe lucruri: omenie, timp, energie, răbdare, înțelegere, bun-simț, justă măsură și profesionalism. Adică, niște ingrediente rare fiecare în parte, ce să mai zici dacă vrei să le pui laolaltă! Asta nu înseamnă că nu se poate, se poate, iar rezultatele se cuantifică în performanță pe domenii, într-un loc mai bun în care noi înșine trăim, în oameni mai fericiți în jurul nostru, în fond, într-o calitate ridicată a vieții fiecăruia dintre noi.

În sectorul non-guvernamental, dacă vrei rezultate și atingerea obiectivelor, ai nevoie de viziune. Ai nevoie de un set de valori, la care să rezoneze toți oamenii din organizație. Abordarea strategică e esențială, iar implementarea strategiilor e cheia: poți avea toate strategiile din lume, dacă rămân la nivel de maculatură, sau doar o broșură frumos editată. În fond, concluzia mea e că acțiunea rămâne baza viziunii și a strategiei, oricare ar fi acestea. Ia acțiune, fă lucruri, dacă le vrei, altfel nu ai ce căuta într-o organizație non-guvernamentală. În final, voi spune doar că tot mai multe companii vor parteneri grei în sectorul non-guvernamental. Vor organizații solide, care să știe ce vor și care să aibă produse sustenabile și de impact. Englezii au un proverb: ”walk the talk”, adică, dacă zici ceva, demonstrează că și faci ceea ce zici. Dacă una zici și alta faci se vede foarte ușor. Atunci când ai unitate și integrare de discurs și de acțiune, de proiecte, lucrurile încep să se lege, pentru că demonstrezi că ești autentic, vertical și integru.