Vreausă vă reconfirm că pornirea voastră naturală de a face bine oamenilor e corectă, pentru că asta ne face bine și nouă înșine.Vreau să vă îndemn să faceți asta cât de mult în organizațiile voastre. Infuzia de serotonină, liniștirea pe care o simțim când facem bine - ne face fericiți. Toți, fiecare dintre noi, avem nevoie să fim iubiți, apreciați, încurajați, susținuți. Faceți asta cu oamenii voștri, cu cei alături de care lucrați. Veți avea oameni motivați, dacă aceștia simt că sunt parte dintr-o organizație care are valori umane, asemănătoare cu ale lor. Noi înșine suntem valoroși prin ceea ce suntem pentru cei din jurul nostru. Suntem pe atât de bogați, pe cât de mult bine aducem în lumea noastră. Ne face fericiți sentimentul că suntem utili celor din jur, prin acțiunile noastre. Emoția și fericirea pe care le resimțim sunt esențiale pentru randamentul nostru la birou, sau acasă, în familie. Știm că integritatea contează, dar nu suntem siguri ce înseamnă. În 2005, era cel mai căutat cuvânt pe dicționarul online Webster. Definită ca ”aderență fermă la un cod de valori”, formează esența excelenței în leadership, dar deseori nu e evidentă în practica de business cotidian. Credibilitatea liderilor face și desface companii. Vorbitul nu e ieftin. E cel mai valoros lucru pe care-l face un lider. Oamenii din organizații judecă instinctiv dacă managerii lor și aplică lucrurile pe care le spun. Fă ceea ce zici, nu lăsa cuvintele să rămână simple enunțuri. Puterea combină acțiunile și integritatea. O dată ce tu și cei din jur știți că trăiești în acord cu valorile pe care le exprimi și că îți respecți cuvântul, organizația ta va deveni o forță de schimbare pozitivă. Fii, așadar, conștienți de diferența dintre integritatea promisă și valoarea efectivă a integrității, pentru că trăim sub imperiul pretenției, al ”măștii” purtate deja ca o a doua natură. Aproape că nu percepem lipsa de sinceritate în care ne complacem zi de zi. Suntem obișnuiți să apreciem ”ambalaje”, să reacționăm la șocuri care au reverberații tot mai reduse și că ne desensibilizăm pe zi ce trece.
În lumea de azi, integritatea profesională și personală sunt supuse multor teste. Doi factori sunt, în special, îngrijorători: o depărtare de relațiile interumane - care duce spre alienare și detașare impersonală și tentația lăcomiei - alimentată nu doar de insecurități psihologice, dar și de o preocupare hipertrofiată față de bunăstarea proprie. ”Cultura narcisismului”, ca să folosim termenul lui Christopher Lasch din anii '70, folosit pentru a descrie societatea - e realitatea zilei de azi. Atributele narcisismului au scos la iveală cultul personalității. Profețiile lui Marshall McLuhan, precum ”satul global”, sau ”mediumul e mesajul”, sunt acum adevărate norme. Tehnologiile polimorfe, gata de luat acasă, au încurajat nu doar scurtarea dramatică a capacității de concentrare, dar și gândirea pe termen scurt, căreia îi lipsește înțelepciunea vizionară a ”privirii de ansamblu”. Trăim un pericol real de desensibilizare colectivă, pe măsură ce știrile șocante sunt urmate de reacții cinice. Sunt tot mai multe știri și povești despre modul în care companii foarte mari, sau figuri publice își pierd integritatea și cad. Curtoazia și spiritul civic, așa cum sunt ele regăsite prin bune maniere, politețe, exprimarea recunoștinței, sau acceptarea regulilor etice de business - sunt sacrificate. Prevalează pragmatismul lipsit de onestitate, sau lipsa angajamentului personal. Suntem înconjurați de grabă, de o mentalitate pompieristică, a lucrurilor făcute ”pe genunchi”, mai degrabă decât cu calm și cumpătare.
Tot mai mult, ne ascundem spaima de singurătate și angoasele printr-o viață trăită prin alții, prin reality-show-uri, sau prin pseudo-apartenența la grupuri de ”prieteni” pe Facebook, sau pe Twitter. Jucăm jocuri pe smartphone, pe IPad, vedem sistematic în fața ochilor violența, până acolo încât nu o mai recunoaștem ca violență, ci doar ca parte a unui cotidian tot mai abrutizant. Devenim imuni la durerea, la suferința altora, într-atât încât le acceptăm ca simple realități date, chiar cu pornirea intrinsecă de a ne autoproteja de ele, pe principiul ”ceea ce nu văd, nu există”. Devenim dependenți de adrenalină, de secvențe filmate sacadat, derulate într-un ritm atât de rapid, încât nici nu mai avem timp să le procesăm, să le înțelegem, darmite să le judecăm. Suntem plictisiți de realitatea cotidiană, fascinați doar de intrigă, de supranatural, de bizarul și de violența care ne intră, tot mai mult, în firescul lucrurilor de zi cu zi.
Toate aceste transformări de paradigmă societale, culturale, individuale - ne afectează un întreg sistem de valori. Seducția lăcomiei și tot mai puțin atractivele relații interumane de durată - deraiază în workoholism, în dependența de muncă și de carieră. Ambiția crudă și obsesia tot mai îngustă pentru muncă ne deprivează emoțional. Aceste simptome au efecte profunde în schimbarea de caracter, cu consecințe în alegerile de tip narcisist. Nevoia de validare externă și de recunoaștere din partea unor străini în cel mai pur sens al cuvântului (vezi obsesia like-urilor de pe Facebook) - sunt consecințe care alimentează trăsăturile narcisiste, sacrificând autenticitatea în comunicarea dintre noi. Tentațiile egocentrice din oceanul de obsesii autoreferențiale ne viciază la modul toxic existența și raportarea la ”celălalt”. Cât de mult mai contează autenticitatea, sub continua presiune a mimetismelor și a cosmetizărilor de grup, de organizații, sau de interese? Și mai ales - care e prețul pe care-l plătim, pentru toate iluziile cu care ne alungăm angoasele nespuse, dar atotprezente?
Există o directă proporționalitate între calea pe care o urmează o organizație, apetența ei pentru succes, sustenabilitatea acestui succes - și integritate. Iar capacitatea organizațională are nevoie să fie în acord cu ambițiile organizaționale. Altfel, mesajele organizaționale intră în zona ridicolului. Valorile organizaționale autentice contează mai mult decât ne putem imagina. Integritatea organizațională se construiește pe câteva principii solide: echilibru; adevăr; respect pentru promisiuni și pentru cuvântul dat; respect pentru ceilalți. O organizație care funcționează sub spiritul integrității nu viciază alte organizații în mod voit și lucrează în spiritul legii. Construirea reputației organizaționale ține foarte mult de reputația personală a celor implicați. Credibilitatea organizațională e cel mai relevant element pentru companii în ziua de azi. Reputația influențează asocierile și poziționările și e determinată de modul în care acestea conlucrează cu audiențele lor cele mai ample. Dacă ne gândim în termeni monetari la caracteristici intangibile, non-financiare, precum cultura, încrederea sau integritatea, vom vedea că acestea afectează valoarea organizației pe termen lung.
Cei din jur îți măsoară integritatea prin felul în care trăiești conform valorilor exprimate deschis și prin felul în care-ți respecți cuvântul și angajamentele. Când acțiunile îți ranforsează cuvântul, mesajul tău are forță. Într-o organizație, setați-vă maxim trei valori, și oamenii le vor ține minte. Mai multe, sunt prea multe. Integritatea înseamnă a face lucrul corect, pentru motivul potrivit și e invers proporțională cu riscul de dispariție al unei companii. Cu cât o companie supraviețuiește mai greu, cu atât poate fi mai predispusă la deraieri de la principiile de integritate. Strâns legată de valori umane și organizaționale, dincolo de orice elemente de interpretare, organizațiile care merg sunt cele în care există convergență între valorile oamenilor ei și valorile organizaționale declarate și asumate.
Așteptările nerealiste ne fac să fim nemulțumiți în viață. Nu căutați fericirea și împlinirea în lucruri mari, nici în obiecte. De obicei, le veți găsi în lucrurile mărunte din jurul vostru și sunt legate de oamenii dragi din viața voastră, sau de ceea ce vă place să faceți. Țineți cont de asta. Tristețea, angoasa, nefericirea - izvorăsc deseori din ”persona” pe care o purtăm ca o mască, încercând să ascundem cine suntem noi de fapt. Această ”mască” izvorăște din dorința de ”a da bine” în fața celorlalți. Problema e că ea ne determină, în mare parte, viitorul. O purtăm, pentru că ne e frică de eșec și vrem, inconștient, să ”dăm bine”. Ne e frică să nu fim criticați, ridiculizați, respinși. Ne e frică de schimbare, sau că-i vom dezamăgi pe cei din jur. Ne e frică, deoarece credem că nu suntem suficient de bine pregătiți, că vom fi invalidați, compătimiți. Riscul cel mai mare e că nu suntem autentici față de noi înșine și cu noi înșine. Părem prinși, captivi într-un mod de a fi, doar pentru că ascultăm, obsesiv, interpretările proprii date întâmplărilor prin care trecem. Pentru că ”masca” pe care o purtăm, nevăzută, ne afectează profund modul în care vedem lumea și ne îngustează enorm alegerile. Percepția ta e realitatea ta.
A fi om înseamnă, în mare parte, a te ascunde. Iar atunci când te prefaci, te ascunzi. De multe ori, suferința noastră, fie declarată, fie de regulă nedeclarată, își are sursa în povestea lucrurilor deja întâmplate în viețile noastre. Dar realitatea ta e distinctă de povestea ta: nu suferi din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Suferi din cauza semnificației, a interpretării pe care o dai tu însuți acelei întâmplări. Fie vrei să ai o viață, fie vrei să ai o poveste. Un lucru e cert: te simți mult mai ușor atunci când scapi de poveste.
